Inspirat de modelul italian, care ne-a propus tenori celebri cântând „Nessun dorma” în balcon (imagine care mărturisesc că m-a emoționat, deși pentru mulți a fost un motiv de bășcălie patriotardă), m-am gândit că cel mai bun lucru pe care-l pot face pe www.omiedesemne.ro este să dau drumul la cât mai multă poezie.

Am în folderul „Poșta redacției” o listă lungă de așteptare, așa că am decis să-mi suspend temporar judecățile critice intransigente și să relaxez puțin criteriile de publicare pe site. Sigur, asta nu înseamnă că voi publica tot ce primesc, ar fi absurd, însă cred că nu strică să citim mai mult poezie în aceste vremuri complicate, fie ea și mai puțin valoroasă sau aflată la început de drum.

În fond, acolo unde nu este chiar mediocritate absolută, poate fi citită, printre rânduri, chiar poezie bună. Depinde de fiecare cum vede acest fenomen literar care nu aduce bogăție, nu umple debaraua cu făină, mălai, orez, ulei șamd, însă poate să ușureze un pic traiul în autoizolare. Poezia ne poate stimula moralul, fie ea și atunci când aruncă în scenă stări de anxietate, tristețe sau teamă.

Cred că poate fi o bună terapie, fiindcă ne ajută să identificăm stările respective și să luptăm împotriva lor cu armele pe care le avem la îndemână. Iar una dintre acestea poate fi chiar poezia. Trebuie să vedem ce au oamenii de spus, să încercăm să-i înțelegem și, chiar dacă nu vom face hermeneutică, să încercăm să recristalizăm, cu ajutorul poeziei, relațiile interumane deteriorate. Poezia poate redeveni acel ceva care ne ține împreună, e capabilă să ne vindece de singurătate și să genereze antidotul împotriva așa-zisei societăți post-umane.

Poezia este în primul rând umană, iar umanitatea are nevoie de ea. În fața poeziei nu trebuie să purtăm măști și costume postapocaliptice. Există stare de urgență în poezie, dar aceasta este de cele mai multe ori imanentă și poate scoate la suprafață ce e mai bun în noi. Vă îndemnăm să citiți această poezie, fiindcă cei care o scriu vor să transmită emoție. Poate că nu reușesc întotdeauna, dar dacă o fac genul ăsta de emoție ne va aminti în orice moment că suntem oameni și că umanul din noi trebuie, este imperios necesar, să iasă la suprafață în astfel de momente.

Umanitatea, în ansamblul ei, are nevoie și de poezie. Sigur că se poate supraviețui fără ea, dar lucrurile n-ar mai fi la fel. Cu poezia alături, singurătatea, izolarea, boala, sunt mai ușor de suportat. Altfel n-am mai privi dimineața străzile pustii ale orașului fără să vedem copacii înfloriți, porumbeii de pe cornișele blocurilor și culorile primăverii.

Am vedea numai cenușiul, împietrirea, fațadele întunecate, golul existențial. În spatele zidurilor există însă viață, iar tot ce înseamnă viață pulsează și de poezie. E suficient să privim un pic mai atenți ca să o vedem.  

Vă aștept pe toți să contribuiți cu poezie la acest proiect, fie că sunteți autori cu cărți publicate, fie că încercați să vă găsiți un drum în literatură. Am putea să limpezim cu gestul nostru, măcar un pic, vremurile astea tulburi. 

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.