Spuneam la un moment dat că am 33 de volume de poezie apărute în 2024, că le-am citit pe toate (unele de mai multe ori) și că îmi este foarte greu să stabilesc care mi-au plăcut mai mult. Numărul era greșit și recunosc că am ascuns asta, mea culpa. De fapt sunt 34. Lipsea tocmai cartea lui Robert Șerban, Aproape nimic sigur (Editura Cartier, 2024, colecția Rotonda, coordonator Emilian Galaicu-Păun), pe care o rătăcisem pe undeva, eu, care nu rătăcesc niciodată o carte.

Știam că e pe undeva prin Biblioteca lui Gelu, fiindcă o citisem de câteva ori și mai ales pentru că aveam autograful lui Robert pe pagina de gardă. Era ca și cum visasem că ținusem cartea în mână la Bookfest 2024 și îl rugasem pe Robert să-mi scrie câteva rânduri. Eram sigur că avusesem cartea asta (fie în vis, fie în realitate, ceea ce la un anumit nivel de înțelegere e cam același lucru) și cu toate că știam că în lumea asta bizară aproape nimic (nu e) sigur, eram convins că Aproape nimic sigur e în Biblioteca lui Gelu. Și așa a fost. Am găsit-o și îi fac cuvenita dreptate punând-o în topul preferatelor mele.

Robert Șerban (născut la 4 octombrie 1970, în Turnu Severin) este scriitor, jurnalist şi om de televiziune. Licenţiat al Facultăţii de Arte şi Design şi al Facultăţii de Construcţii, ambele din Timişoara, unde trăiește. Redactor al revistei Orizont, publicist-comentator al revistei Banatul Azi, realizator și moderator al emisiunii culturale Piper pe limbă (TVR Timișoara și TVR 3). Este președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara și membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A publicat aproape 30 cărți (poezie, publicistică, critică de artă, proză).

Cărți de poezie: Firește că exagerez (1994); Odyssex (1996); Pe urmele marelui fluviu/Auf den Spuren des grossen Stroms (coautor; 2002); Timișoara în trei prieteni (coautor; 2003); Cinema la mine acasă (2006); O căruță încărcată cu nimic/Ein karren beladen mit nichts (coautor; 2008); Moartea parafină (2010); Puțin sub linie (2015); Ascuns în transparență (2017); Tehnici de camuflaj (2018); Poemul curcubeu (2021); ce ræmâne din viațæ / what’s left of life (2022).

Poemele i-au fost traduse în mai multe limbi (germană, sârbă, polonă, cehă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, olandeză, idiş, maghiară, norvegiană, suedeză, arabă, ucraineană etc.) şi au apărut în numeroase antologii şi publicaţii literare din România şi din străinătate.

În 2010, i-a apărut în Serbia, volumul bilingv Биоскоп у мојој куђи / Cinema la mine-acasă (Meridijani, Smederevo; traducere de Liubița Raichici), iar în 2019, volumul Azbest (editura Agora, traducere de Slavomir Gvozdenovici). De asemenea, i-au apărut, în Germania, la Pop Verlag, volumele Heimkino, bei mir (traducere de Hellmut Seiler, 2009), Feintod (traducere de Gerhardt Csejka, 2018), Nah an der Gürtellinie (traducere de Gerhardt Csejka, 2018), Ein plötzlich erlöster Glücksritter (traducere de H. Seiler și Ge. Csejka 2018); în Ungaria, Illatos koporso (traducere de Balázs F. Attila, L’Harmattan, 2012); în limba franceză, La mort parafinne (traducere de Benoît-Joseph Courvoisier, Vinea Editions, 2015, 2019).

A obținut mai multe premii pentru poezie: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994); Premiul revistei Poesis (2003); Premiul revistei Observator cultural (2006); Premiul filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România (2006); Premiul revistei Luceafărul de dimineață (2010); Premiul revistei Orizont (2015); Premiul revistei Ateneu (2015); Premiul pentru poezie al Filialei Timișoara a U.S.R. (2015), Premiul Radio România Cultural pentru poezie (2015), Premiul agenţiadecarte.ro (2019) etc.

Preşedinţia României i-a acordat Ordinul Meritul cultural în grad de cavaler.

Vis după vis

m-am tot visat
plutind pe un frigider
în mijlocul oceanului

încercam să mă ridic
să văd dacă e vreo scăpare
vreun mal
ceva
eram gata gata să reușesc
dar mă dezechilibram cădeam sub apă
și mă trezeam brusc

iar în noaptea următoare visam la fel
apoi
iarăși și iarăși
până când într-o dimineață
am deschis ochii îngrozit:
frigiderul nu era niciodată același

Dispariția

păpușa nu mai avea demult ochi
dar era cuminte și frumoasă
părul lung îi acoperea orbitele
stătea în picioare dreaptă
cu una dintre mâini puțin întinsă
ca un cerșetor discret
căruia ți-e jenă să nu-i dai
o bancnotă mai mare

uneori
când venea să te viziteze
și se plictisea de întrebările
pe care i le puneai
fiica ta o pieptăna
iar apoi îi aranja și mai bine părul
încât nimeni n-ar fi bănuit drama

ai să râzi
dar într-o zi păpușa a dispărut
și-ai fost făcut în toate chipurile
când i-ai întrebat insistent pe cei din familie
dacă nu cumva au luat-o din greșeală

fiica ta a venit și mai rar
însă de fiecare dată
avea grijă să te mângâie pe cap
și să-ți spună la plecare
din ușă
nu dezarma tata
nu dezarma

Limita suportabilului

ne culcăm târziu
și adormim greu
dar nu fiindcă ne e frică
să ne surprindă buimaci
urduroși
în pijamale
ci fiindcă scrolăm curioși
cu degetul de la OK

deschidem ferestre după ferestre
râdem la glumele afișate
ne bucurăm de tinerețea din pozele altora
de clipurile în care dansează fac dragoste cântă
ne încruntăm din spatele geamului
la câte-unul care-a riscat
și a ieșit din casă
ni se strânge inima când
din mașina poliției ce luminează
ca o discotecă
se-aude imnul
zâmbim la memele ce vin în rafală
pe Facebook
citim cărți galbene
cu miros de leuștean
plângem la filmele cu un 18 mic
încercuit în roșu
suntem chill că virtualitatea face din moarte
o scamatorie
la care ne uităm
aproape gratis

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.