Poeta și prozatoarea Ștefania Mihalache (n. 1978, Brașov) debutează în volumul colectiv Junii 03. Antologia tinerilor prozatori brașoveni, editat de revista Interval, în 2003. În 2004 îi apare romanul Est-falia (Editura Paralela 45, reeditare Casa de Pariuri Literare, 2022).
În 2010 a publicat romanul Poemele secretarei (Editura Cartea Românească, reeditare Casa de Pariuri Literare, 2022), nominalizat la premiul „Tânărul prozator al anului” (Gala tinerilor scriitori, 2011).
În 2012 a obținut titlul de Doctor în Filologie la Facultatea de Litere din București.

A debutat în poezie cu volumul Sisteme de fixare și prindere (Editura Nemira, 2016), nominalizat la Premiile Radio România Cultural, urmat în 2021 de volumul Cronica Akasha, la aceeași editură, nominalizat la Premiile Radio România Cultural și Premiile Observator Cultural. Volumul de debut a fost distins cu Premiul Matei Brâncoveanu pentru Literatură, acordat de Fundația Alexandrion.
În 2019 a apărut volumul de critică literară Copilăria. Reconstituiri literare după 1989 (Editura Paralela 45), nominalizat la Premiile Observator Cultural, secțiunea Critică/Istorie/Teorie literară. În același an a primit, în Franța, Premiul Boccace pentru proză scurtă.
Este prezentă în antologia de poezie românească și spaniolă Sombras, incendios y desvanes (Umbre, incendii și mansarde), Editura Vaso Roto, Madrid și Guadalajara (2021).
În 2022 a publicat Gene dominante, povestiri, la Editura Humanitas, laureată a premiului Observator Lyceum, 2023. Unul dintre textele volumului a fost montat în cadrul spectacolului Antologia dispariției, după proză feminină contemporană, în regia lui Radu Afrim. Participă cu povestiri în antologiile Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei (Editura Paralela 45, 2023) și Lucruri mărunte. Copilăria în comunism (Editura Muzeelor Literare, 2023).
Poemele de mai jos sunt preluate din volumul Sunt liniștită, mi-e frică, apărut în 2024 la Editura Paralela 45, cu ilustrații de Laurențiu Midvichi.
Foto Ștefania Mihalache: ©Cristian Șuțu
Trecând pe sub frunzele galbene am spus
Să lucrez multe ore
ceva ce mă plictisește de moarte
îmi dă o satisfacție perversă,
vecină probabil cu jucăriile sau ritualurile sexuale.
Un pahar de vin
și abia mai reușesc să mă țin de trena
reginei care sunt.
Dar merg la sală
și acolo scot din dulap
corpul odată cu scheletul
ele fac schimb de locuri
și atunci
inima își rărește bătăile.
Aseară, trecând pe sub frunzele galbene,
luminate de felinare, am spus:
„Viața s-a luat în serios și-a trecut”.
Adâncul de vară
Nimic nu se multiplică mai bine
ca virusul adâncului verii
care explodează în zeci de mii de mutații
și în fiecare
se deschide un fund verzui de mare
și un bungalow
pentru orice tânără familie fericită
și atât de transparent este adâncul de vară
că toți cei care am vrea să țipăm
o facem cu gurile mute, lărgite și lățite
pe un hublou
știm când l-am găsit
pentru că
fotografiile noastre de pe facebook și insta
s-au descoperit acolo pe vase de lut.
Lactobarul
noi am stat într-o zi de iarnă
pe la prânz
într-un lactobar
de pe strada Armata Roșie colț cu Republicii
(dacă știi ce este un lactobar înseamnă că ai binișor peste 40)
eram numai noi două în tot lactobarul
bine, lactobarurile nici nu erau așa de mari în general,
stăteam la o masă de sticlă cu picior înalt și cu scaune înalte
am reușit cu greu să mă urc pe unul
ca să ajung să-ți văd puloverul de mohair roz
și deliciosul trigon cu vanilie
pe care doamna de la tejghea mi-l pusese în față.
cerul era de sticlă și puloverul tău era pufos,
de câte ori mă uitam la el și la tine mă lua somnul
și în burtă mi se împrăștia aroma fierbinte de vanilie
așa trebuie să se fi simțit cineva care nu mai mâncase de mult,
de foarte mult timp.
