Iată ce ne-a scris autoarea: „Sunt Isabela Brănescu (nume real Isabela Robu) și am publicat poezie și proză în diverse antologii colective (amintesc doar Kiwi. Sosiri/Plecări 2021, Editura Polirom și Doza de ficțiune, ediția Booster 2024 cu textele publicate în revista Viața Medicală în 2023); în publicații literare și de cultură (din care România literară, Vatra, Banchetul, Tribuna, Cronica Timpului), precum și în Revista Viața Medicală  Doza de ficțiune, rubrică realizată în colaborare cu Revista de povestiri; în reviste on-line – ex: Ficțiunea – FlashLiteratura de azi. 

Volumul de debut în poezie, Angoase, a apărut în 2021 la Editura Eikon.”

Impresia redactorului: reușite & nereușite – o detașare pe alocuri artificială de realitate, simbolistică la limită (cu duioase exagerări pisicești, dacă pot spune așa), limbaj care se vrea cool, dar care nu transmite neapărat această stare (cel puțin eu n-am simțit-o decât sporadic). Mai trebuie lucrat la tot acest bavardaj pseudoemoțional, o concentrare a textului pe temele recurente (cu eliminările de rigoare) ar da mai multă vioiciune și mai puțină „realitate distribuită prin portavoce”. E nevoie de autenticitate, de respirație liberă, nu de truisme precum „nu aș schimba bucuria incertitudinii pentru promisiunea fericirii veșnice” sau de metafore oglindite în „fotografii inteligente”.

simptomele cosașului

timpul e comprimat în fotografii inteligente
borna kilometrică inteligentă și ea
s-a defectat
respir concentrat de libertate
dozat în cartele de telefon și pagini de carte

m-au trezit din naivitate simptomele cosașului
realitatea nu e la fel ca în proza aia fantastică
la un ac sunt zorii
și eu la numai câteva spice de tine

***

de când iubesc pisicile stau la rând pentru o adeverință
(au ele un fel de a miorlăi care-mi place
atrag atenția asupra evidenței 
motiv pentru care uneori îmi scapă sensul  existenței lor păroase)
șerpuirea lor printre picioarele mele seamănă a comunicare
în șubredul sistem de relații publice

dacă ar alerga după șoareci sau măcar după muște
deși iarna nu le oferă nici lor prea multe distracții
ar putea alerga măcar după molii stafidite de ciudă
tot ar fi ceva
imaginați-vă ce cambrare ce gheare am admira

dacă pisicile s-ar împrieteni cu sforile care se trag în administrație
drum sinuos care conduce/seduce/induce/aduce /reduce
la relații venoase prin subteran 
(ce ar mai urma vă rog să completați luând în calcul legislația internațională
în funcție de așteptări și răbdare)

aveți nelămuriri
mda 
la fel de clar mi-a fost și mie când după ore de așteptare
am plecat fără adeverință

***

nu aș schimba bucuria incertitudinii pentru promisiunea fericirii veșnice
la care este un rând infernal
chiar dacă nu m-aș plictisi așteptând
sigur aș pleca în căutarea celor câteva cuvinte
pe care mi le-ai scrie
desigur
dacă nu ai fi plecat în căutarea fericirii veșnice

se duce repede vestea când se eliberează un loc

***

de când am realizat că trebuie să muncesc
cheful de muncă a devenit un sindrom
datoria e ca râia aud și în somn
probabil s-a inventat expresia special pentru bănci

mai am o șansă
mă voi trata cu grafice de rambursare anticipate
în doze emancipate
parcă vorbesc despre sport
într-o lume care abundă de sedative și purgative
nu poți face un pas că te strâng notele de plată
mai ceva decât pantofii stiletto sau nodul de la cravată
dacă aș purta

pot mânca ciocolată
crema after eight mă poate salva
deși nu este de casă e delicioasă
ca să nu-mi pară viața amară
păstrez eticheta să o citesc mai pe seară

***

în centrul vechi al orașului se distribuie realitatea prin portavoce
jocul de-a comunicarea are loc în fața clădirilor sinucigașe care ne seamănă
de la ultima trecere am rămas cu gustul amar
o herghelie dezlănțuită
presa ne agită periodic atenție cad ziduri
feriți sau faceți ceva
faceți o rugăciune

mă împrietenesc cu roțile mașinii (de scris)
și tai rugăciune de pe rândul de mai sus
astrul neprieten mă bate pe umăr
cod galben de lună plină

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.