Marius-Iulian Stancu (n. 1982) a publicat Întoarcerea în pivniță (Herg Benet, 2011), electric & more (Herg Benet, 2012), Pe tine te cântă menajerele (Casa de Editură Max Blecher, 2017) și Soarele zilelor din urmă (2025). Prezent în antologii de poezie contemporană: Ziua cea mai lungă (2011), Cele mai frumoase poeme din 2011 (2012).
Volumul Soarele zilelor din urmă poate fi găsit aici: https://www.amazon.com/dp/B0DV9Y282F
Marius-Iulian Stancu– soarele zilelor din urmă
„texte condensate și colocviale, care nu se tem nici să pară abstracte, nici să-și asume zone ideologic riscante – în care practicile erotice se spiritualizează, iar cele spirituale devin erotice („nu mă atingeți / nu vreau decât / să mă iubiți”) – în care observația neutră se îmbină cu polemicul, cu ironia sau cu sentențiosul – care preferă, de obicei, constatarea cu substrat politic sau filosofic imaginii – nu am citit așa ceva în poezia română recentă de la „wishing light” a lui lypkhan încoace. o voce care pare că s-ar bucura la fel de tare ca ceea ce a spus să te facă să vrei să te bați cu ea sau să râzi când te prinzi de o glumă.” [alex cosmescu]
arta comparației
te-a făcut
să nu mai exiști.
e o scenă
în ultima ispită a lui hristos
în care fiii domnului vin
să te vadă
să le ungi trupurile
cu sudoare în așternut
beduini osteniți de pustiuri
și de soarele zilelor din urmă
odihnindu-se lângă baldachin
în scena
în care fiii domnului vin
să te vadă
chinuit de glasul domnului
așteaptă și isus
eu nu mai vin.
adventus
mi se întâmplă uneori să cred
cum cred în posibilitatea întâlnirii
cu o civilizație extraterestră
ori cu un semn preistoric
îngropat în pământ și adus
viitorului în față de mașini
excavând sinele
așa cred eu în tine
o dată pe lună
[cum spune apostolul]
îmi chinuiesc trupul și
îl supun robiei
12 chipuri pentru o lentă mocnire
pentru aducerea mâinii
între picioarele hetairei
încredințat de advent.
mă preocupi
i-ar spune studentei
magistrul heidegger
tu crezi în ceva mai blând
nu socoti asta
drept mai bine
mai uman
piatra trebuie să sufere mut
templul se va înălța.
nu vei fi
iertat[ă] nu vei primi
justificarea
ce nu te frânge nu
te învederează.
elegie pentru cea mai lungă despărțire
când pe firul de lână
nu mai curge nimic
și cupele au rămas goale
[cuprins de slăbiciune
așa i-a spus la sfârșitul banchetului
magistrul lui agaton:
când nu mă gândesc la tine
mă gândesc la moarte]
