Azi citim cinci poeme semnate de Moldvai Mara. Avem de-a face cu un discurs poetic puternic, visceral și extrem de atent la sine. Sinele este aici o feminitate curajoasă, care se adaugă la alte voci asemănătoare din aceeași generație (biologică, nu neapărat poetică, fiindcă nu știu dacă mai putem discuta despre generații poetice), atentă și sensibilă la propriile sincope interioare, dar și la determinările din exterior, din ce în ce mai conștientă de dreptul ei de a se afirma, din ce în ce mai netemătoare de propriile vulnerabilități. Este o fomulă care are multe spus în poezie.
Ce ne spune despre ea: „Mă numesc Moldvai Mara, am 21 de ani, sunt studentă în anul III la Facultatea de Litere din cadrul Universității de Vest Timișoara și membră a cenaclului Comuna 30. Până să ajung la facultate am trăit la Reșița, iar de dragul Marei care a crescut cu dureri și întrebări prea mari pentru un oraș prea mic, am decis să îmi fac curaj și să trimit acest grupaj citit în cadrul unor întâlniri de cenaclu și evenimente desfășurate la Timișoara pe parcursul acestui an. În cazul în care considerați că merită șansa de a fi publicate, singura mea speranță este ca ele să ajungă la persoanele potrivite care să se regăsească în aceste bucăți din realitatea subiectivă pe care cu greu și-o pot explica.”
în inima mea deșucheată e loc pe fotoliu
și pe covor pentru voi toți
în cele 4 camere putem fi copii împreună
dar aici
nu mai ajung la colț când
îmi zic poezia printre carii
și îmi miroase respirația
a foc și spirt;
din când în când mă apucă o
poftă să vomit și să strâng tare la piept
vasul de veceu
ori mă văd prea tare în oglindă
ori mă văd prea alunecoasă
în vitrina unui non-stop, a unui second-hand
în geamul unei scări de bloc
la interfoane unde sun
doar ca să aud o respirație și un
stern apăsat pe partea cealaltă a spiralei;
prima gură din pahar
arată ca un dulap la biroul tatei
arată ca podeaua din baia unui majorat
arată ca anul nou în maiou de vară și câmp
ca balcoane și plâns de falsă fericire
ca o conversație unde nu-mi tremură gingiile
ca noaptea de perseide, latex grețos și brad
arată ca te iubesc deși nu știu
prea
bine
și ca genunchii sparți în prima zăpadă
din complexul studențesc;
creieri prinși în pânze moi și încurcate
ca pântecele și ca vata de zahăr
și cred că m-aș putea transforma
într-o pupilă mare și brună
care să vă ierte pe toțipentru totdeauna;
*
să te prefaci că nu sunt mama ta.
blugi în turnul lui babel
și tricouri cu imprimeul
împrăștiat ca tot ce la-nceput
a stat într-un pahar
cu poza ta de clasa I.
un pește mare
mare mare
care stă sa cadă
și să se spargă
în erupții ulceroase
pe spatele tău.
un stilou nemțesc.
cu ochii mici cât puricii care
mi-au supt sângele și limfa
și creierii. tu să-mi pregătești
pansamentul cu rivanol și spirtul
am alergat la tine prin saltele de urzici
urlând prin aburi și lacrimi de fericire că te vad
sloi de gheață
degerată
între doi brazi pitici.
nu se usucă solzii pe tine
când știi că mă-ta n-a mai putut
să te cuprindă de la 12 ani?
în spatele blugilor ai ascuns
un jurnal cu urme de canini
un grinder as a token of love
un parfum care îți arde esofagul
si toată vina ta de fată mare
cu sânge rușinos.
*
adorm în poziție fetală sub
icoana care stă să mi se prăbușească
în tâmple
cu sinusuri înfundate și sărate
cu palmele făcute căuș între coapse.
primul cântec de leagăn
pe care l-am auzit vreodată a fost
urletul visceral și plâns al mamei
când mi-a dat ghiontul și când și-a
dat seama că va mai trăi o viață
în plus odată cu mine. ce lucru
sinistru
să te naști
cu capul în jos
cu venin preinstalat și
cu sindromul unei dorințe morbide.
“Basarabia e Romania” pe un pod
de autostradă.
nu-ți spune nimeni că la douăzecișiunu de ani
îți vei smulge și ultimele fire de păr virgin
din cap când cuvintele pe care le scrii
circulă doar pe canalul tău medular și
respiră scrise
doar în tastaturi și notițe private.
nu-ți spune nimeni că
după ce-ți dai prima dată cu fruntea
de pragul de sus
nu știi cât de tare doare pragul de jos
și că pe tălpile perforate de șuruburi
cu care vei păși apoi spre ce speri să fie
ultima primă întâlnire
vei simți fiecare silabă de venin
care te-a tras vreodată de păr.
*
toate sunt o
carne și-un pământ
sub ochii mei.
o să mă sprijin de fiecare
fiecare
colț al creierului
numărând minute, girusuri
și distanțe epopeice dintre mesaje
căci oglinda de la capul patului
deja nu mă mai poate cuprinde
decât când stau în genunchi
înaintea ei și mă rog.
la piercinguri false
la rugină
și la piedestalul de chirpici pe careurcă-n șir indian
străini care mă ard cu ochii și cu măselele
lor de superioritate.
pe scări pe care mă împiedic iar
și iar
și iar
de cordonul ombilical înnodat de mii de ori
sub tăieturi de foarfecă boantă
mă rog pentru o lume în care
să nu plâng seară de seară la o nouă moarte ipotetică
pentru dispariția celulitei
și pentru ochi mari care
să mă taie până la os.
*
între coaste
gheare care sfâșie mizeria
și urma bocancului
meu pe cearșaful mânjit
pe care l-au pus alții
la poarta mea. n-aveți foc
și junghiuri voi
care-mi smulgeți așternutul
de sub bălțile de transpirație
și vi le faceți
pat
platoșă
și breloc la cheia de la mașină?
vă ia sughițul pe sub
pomada de mustăți
pentru că azi
după ce mi-am luat pastilele
după ce am scos rufele de la spălat,
azi
după ce am tras un plâns isteric la o reclama
cu copii care împart un kinder bueno
și am spălat pe jos cu clorul pe care l-am plâns ,
azi am avut tupeul barbar
să mă gândesc la voi.
în visele mele lucide
împletesc brățări ale prieteniei
cu toate fetele lângă care ați stat
pe canapele extensibile
în băi publice
în camere de cămin
și cărora eu nu le știu numele.
cu timpul care mi-a rămas
pot să fac orice mi-am propus
dar
prefer să-mi privesc în timelapse
straturile de piele moartă
decojindu-se ca vopseaua
și ca lacul de unghii
sub dinți și să simt cum
năpârlesc și mă nasc
fără ca vreunul din voi să mă fi
atins măcar
cu buricul degetelor
cu barba nerasă
sau cu ura voastră de femei
învățată de la tata.
