Și ce dacă sunt mici stângăcii în cele două poeme trimise de Larisa Irimeaș? Câți dintre noi eram perfecți la 16 ani? Câți dintre noi reușeam să scriem cu atâta nerv, cu atâta dramatism necontrafăcut? Să fie Larisa o revelație? Nu știu, fiindcă am nevoie de o confirmare. Dar dacă poezia pe care o scrie în general este la fel de nervoasă, curajoasă, melancolic autoflagelantă ca aceea pe care o veți citi mai jos, atunci lucrurile sunt limpezi din punctul meu de vedere. De puține ori am fost entuziasmat în ultimul timp. Acum sunt.

Donați pentru susținerea proiectelor noastre aici:

https://www.patreon.com/omiedesemne
Cont RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu
Buy me a coffee pe siteul O Mie de Semne: https://omiedesemne.ro/
https://www.youtube.com/channel/UC91M_WEGP3Ud4HJDeD_nLIQ
Pentru a susține canalul Youtube O Mie de Semne apăsați butonul Join și veți deveni automat membru. Lângă numele vostru va apărea iconița de membru și în felul acesta toată lumea va ști că ne susțineți financiar.

Vă aștept textele la adresa [email protected]

Saivan

și-s mai sceptică, mai rea, mai apoasă.
aproape-i imperceptibilă debarcarea mea din fiecare publicație în care mi-ai dat tag
nu-i loc în toată suflarea când eu îmi permit să îmi adun supărarea cu fărașul.
m-aș apuca încet, tacticos, subtil
să smucesc capul de la atâtea stări fără motiv de referință
din prisma vrăbiilor ce poartă fes negru în octombrie
se descompune în sol precum o făceau strămoșii tăi
mici și anchilozați, o gașcă de copii ieșită pe după blocuri
depusă pe grindele din cartierul nordului
lumea se întrepătrundea, un mariaj fericit fără exhibiții de circ.
numărătoarea se mistifica în centrul călătoriei mele de 5 minute cu autobuzul
nu schimbam prea multe traiectorii, mă lăsam aplatizată în locul fruntaș.
sorbeam cu migală din lacrimi și alte reziduuri ce îmi ajungeau prin față
normal că-i atmosfera sufocantă și ecranul mă anunță
când să mă culc, cu cine să îmi petrec viața, când să îmi fac cont pe tinder,
unde o să îmi apari tu printre deșeurile lăsate de samariteni în păduri.
o să îți citez din Wallace, mâinile frecându-mi blugii prespălați.
mi-e groază de miile de riduri care mărșăluiesc nemilos pe fruntea ta,
mi-e milă de femeia cu părul lung pe care o cauți obsesiv în mine.
fixațiile-ți sunt singura boală contagioasă
din care mi-aș tăia carnea din rădăcină, mi-aș izbăvi toate păcatele
într-un atelier de tâmplărie.
chiar dacă mi-ai repeta că tu cobori mereu la prima.

substitut

o ard aiurea în micul meu cerc de incertitudini.
mă mânâncă palma stângă ca venișoarele să poată respira
în tihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și supărarea
în tiramisul cu șosete roșii pe care le pot lăsa zăbovind în orice gură de canal.
se succed filmele, se rup toate mașinile, se fragmentează trăirea prin sine
s-ar muta într-un unghi drept, cel mai normal mod de incluziune a noutății noastre
în fuga dintre trenurile fără bliț, fără regizor
în teatrul unde coridoarele se extind, se dublează până și mărimea mea
în alienarea parțială din perioada asteniei.
minute de tăcere pe peluze învelite cu umbreluțe roșiatice, cu atingeri de mână duse
până în strană.
se deosebește conținutul după fiecare privire pe care o sugerezi dincolo de mijloacele de comunicare.
sunatul pe fix nu o să mă ajute în căderi distincte, în module puse în noii mei colegi de cameră
e o amenințare.
nu vreau să dau curs proceselor tale de conștiință
nu-s pusă să vorbesc fără să deschid gura
în oceanul petelor de igrasie.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.