Azi citim două poeme de Miruna Todor.  Textele de față ilustrează o mare forță de mitologizare personal, fiind în acest sens, o direcție oarecum atipică în peisajul foarte tinerei poezii contemporane.  Relicvele arhitectonice sau livrești sunt reînviate și apropriate pe un fundal crud, de factură expresionistă, s-ar putea spune.  Ceea ce se spune în poeme este dublat de un eșafodaj al simbolisticii personale/personalizate care poate fi consolidat pe viitor.

Ce ne spune despre ea: „Mă numesc Miruna Todor ,am 19 ani și sunt studentă în anul I la Facultatea de Litere din cadrul Universității de Vest din Timișoara. M-aș bucura mult dacă cineva s-ar regăsi în microuniversul poemelor pe care le aștern mai jos“.

Agnese sărută
cruciulița dintre pânzele de păianjen
mânjește
tavanul coagulat de lapte
mușcă
arterele fontanelor mecanice
cu guler
și minte matematică
pentru a fi publicată în Scripturile de instituționalizare

muncitori de daltă o sculptează
cu pântecul de pâine caldă

poeți cu rabia rimei îi scuipă între palme
sfinți poticniți între jigniri
se piaptănă
în așteptare –
să alunece conglomeratele: știința războaielor și a vorbelor
a ființelor de pe pereți
credința
foamea
molima
până și-n Rai te cunoaște lumea

la 12 ani ea e regina
moartă a dimineții
fetița cu chibrituri
pentru credință voință libertate
ea
cu palmele roase de rugă
vampiră cu lux
bijuterii de apă
s-a pogorât dintre lapisuri
să șoptească printre morminte
„vreau să fiu copila lumii
cu piciorul nemâncat în sarcofagul închiriat
cu ghirlande atârnate gură-n-gură;

să scot sfârcurile din cuvinte
și mai ales –
să păzesc goliciunea copiilor mântuiți ”
fără îndoială, Sant’ Agnese in Agone nu a intrat în antologie.

***

Și tatăl fetiței cu chibrituri
are o poză
(beată de cearcăne)
cu ea-n portofel
dintele de puroi
salivând din lapte –
printre bomboanele de minte
încă de embrion
copila era vânătorul,
înăbușită pediatric
între ghirlandele comunale –
sughiță din rinichi
cu unghiile-n pleoape
se ține cu măsele de pluș
de câte-un bibelou-de-zeu
“Ia | mâna |
liliac | lepră |
o să-ți desenez
vinete între sprâncene

de pădure
o să urlu
ți se vor ciobi coastele
și-o să te las cum te-a lăsat
mă-ta franțuzită”
îmi curge sânge
din toți perii
de pe buricele degetelor
m-am împuns prea tare
fiindcă mama nu m-a învățat să cos
doar s-aprind câte-o așchie de sulf –
icoana bunicii a apus demult
peste păturica de pete
ciuma bubonică a strămoșilor mei
îngerii molimii de instituționalizare –
pe lumea asta nu există om |
mai străvechi |
ca mine.

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Ștefania Mihalache, născută în 15.08.1978, la Brașov. Absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Română-Engleză (2001) și a programului Master of Arts in Gender Studies la Central European University, Budapesta (2002). Poetă, prozatoare. A scris Est-falia (roman), Poemele secretarei (roman), Sisteme de fixare și prindere (poezie), Cronica Akasha (poezie), Copilăria. Reconstituiri literare după 1989 (eseu), Gene dominante (povestiri). A scris și scenarii de televiziune. Trăiește în București.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.