Azi la Poșta Redacției citim două poeme de Vali Botezatu, despre care știm că frecventează cenaclul Pavel Dan și pe care o sfătuim să experimenteze și să cerceteze în continuare, dar și să se ia în serios în poezie, așa cum ne mărturisește. Mi se pare că mai are de săpat un pic până ajunge la forma dorită, așa că îi urăm mult succes.
Ce ne spune despre ea:
Sunt Vali Botezatu, membră a cenaclului Pavel Dan. Am 29 de ani. Nu-mi amintesc exact când am dat de gustul poeziei, sa fie vreo 3 sau 4 ani de când am început să mă iau în serios.
Claustrofobie
mă caracterizează o tăcere înnodată
cu iz de aberații
fiindc-ascund promisiunile într-un sertar
şi atunci când ies la iveală
le calc cu picioarele goale
când simt că mă sufoc
mă arunc strategic într-o sticlă de 0,33
dar uit să pun dopul în urma mea
şi plouă cu emoții în alcool
uneori îmi cad pietrele de pe umeri
la rinichi
alteori mă dor dinții
căci am rumegat existența la ore târzii
ținând morțiş să recapăt priveliştea copilăriei
de câte fețe are nevoie un om?
că eu am dulapul plin
şi le port chiar şi atunci când mă spăl
până îmi pică tencuiala de pe trup
şi-mi curg lacrimi peste straturi de măşti
mulți spun că aş fi posedat
dar sunt orfan
iar casa mea adevărată e înăuntrul soarelui
şi mă aşteaptă de prea mult timp
cu iale ruginite şi facturi neplătite
Idei intre iluzii
îmi place să observ mişcările
în întuneric
atunci când obsesiile
se cuibăresc sub cearcăne
ridurile iau contur prin praf
iar respirațiile se ciocnesc
nostalgic
în diminețile cu aspect incolor
îmi pun vesta antiglonț
peste pielea ca de marmură
slăbiciunile mi-s lăudate
si puse în ramă
alături de idei semețe
despre un sfârşit oarecare
ploile nu mă mai încălzesc
astăzi fac baie în mulțime
în timp ce-mi compun epitaful
şi-l recit răguşit
