Mara Cioroianu, dacă nu e năstrușnicia vreunui poet douămiist pus pe șotii la adresa #omiedesemne, e om. Model 2002. Dacă vrei s-o serbezi, află că ziua ei e pe 16 septembrie. Locatează în București. E-n clasa a douășpea la Colegiul Național „Iulia Hasdeu”, vizavi de covrigăria pe care o frecventez. Asta e tot ce știm, afară de ce putem deduce din cele două poezii de mai jos.

Un pic de răbdare, însă. Vreau să zic una-alta. Bunăoară că mie-mi par blană poeziile din cel puțin trei motive:

  1. Textele folosesc un limbaj actual, fără să forțeze nota înspre „autentic de dragul autenticului”.
  2. Textele au nerv. Tupeu. Mara se joacă, dar ce face Mara nu-i jucărie. | Shout out către ultimii fracturiști!
  3. Textele dovedesc dezinvoltură și creativitate asociativă cel puțin făinuță, în linia școlii clujene, gen Văsieș, Olaru, Cuc și, poate mai ales, Flo Popa.

Găsesc și neajunsuri pe-aici, dar se prea poate să fie conjuncturale, așa că le țin pentru o eventuală revenire a Marei Cioroianu pe #omiedesemne. Enjoy:

ghica congelator

tu-ți rozi unghiile când le dai cu ojă
sau le mulțumești acarienilor după ce ți le taie
gust chirurgical la prima coborâre în salină
mâncarea albastră devine serotonină în stil briz briz
e ok dacă mă întrebi
am ca tata o așa precizie
m-a întrebat pe whatsapp să-i arăt și alte poezii pe lângă degetul mijlociu și n-am comentat
home run din tubul pronto
îmi dă vals cu fiecare ocazie
și nu mă deranjează//
balsam dereglat în cadă boneta cenușie din colentina
așa arată lumea noastră
are coșuri
miroase a astronaut
și dă semnale mixte
ne fute la remi după ce ne punem curul pe pixuri bic
iar eugenia salvează românia
o să am atacuri 6/49 și mă panichez din nou
devin o amuletă fluierată cu zgardă de locatar

aici
orașul în miniatură e repaus
muștar reciclat al cărui gropi de gunoi sunt și ale mele
ajunge să ejaculeze rafinat pe singurul tatuaj dintr-o coapsă amputată ia forma angro de lichen lumière//

pe moment mă incită lucrurile scârboase pentru că pe moment doar ele mă vor

mureșan de pe videle

e enfant toxique

cifră balamuc îmi expiră fum în față dar nu tușesc
în noaptea de sânziene îmi visez logodnica și după dau cu clor pe parchet
prin certuri afli starea gagiului de sănătate
vezi poziția papagalului sub cuvertura călâie//
unii cred că poemul de dragoste este cringe
sau că adevăratul poem de dragoste este un moș apucându-te de cur la metrou
maică-ta trăgându-te de păr un pup de la bogdan
e mai bine să te simți jignit decât să te crezi al cuiva//
la noi în pesticid
croitorul dat cu permanent
de obicei mănâncă roz
o persoană lăsată la dezghețat
printre atlase și castane
mărește doza de îngrășare
și nu i-a cerut-o nimeni
s-a spart ornamentul acum sunt patrupezi în cutii de lemn
asta simt un ghem de paiete
mă uit la reflexia mea din robinet și-mi fuge înapoi degetul în gură
îmi vine să mă ridic de la masă
ieșise doar el pe balcon să dea cu mopul și oamenii de genu’ îmi dau senzația că locuiesc singuri//
am început să citesc poeme de dragoste la fel de cringe ca ale mele 

//

Mai ai, Mara? La schimb,
noi nu dăm cu vals,
dăm cu big up!

Patreon - O mie de semne
Author

Soso este scriitor și consultant de marketing în industrii high-tech. A publicat volumul de poezie „apasă” (Editura Cartea Românească, 2010), pentru care a primit premiul de debut în literatură al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 2016 a revenit cu „termeni | condiții” (Casa de Editură Max Blecher). Este coordonatorul Taberei de poezie de la Săvârșin și organizează ateliere blitz de scriere creativă. Trăiește în București, unde moderează „Lit Out Loud, șotron cu autori în viață la Manasia Hub” și, în vremea pandemiei, Soso recită.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.