Azi la Poșta redacției mă opresc și eu puțin pentru a reciti poemele pe care ni le-a trimis Sebastian Hester care nu mi se par doar bune și cu un flux susținut, dar mai cred și că merg foarte bine ca versuri de rap. Așa că le mai citesc odată cu un astfel de ritm în cap.

Stilistic arată bine, avem aici niște versuri violente care explorează curajos și poate ironic anumite părți întunecate ale sinelui și experienței sale cu viața. Pe alocuri tare deștepte, deloc pretențioase, cu tematici cenușii și brutale (desigur, arhiprezente în poezie, dar asta nu înseamnă că se va ajunge vreodată la autosuficiență, dacă se explorează, înseamnă că există motive). Cu toată această înclinație către întuneric, chiar dacă aprofundată și-n alte părți, poemele lui Sebastian primesc votul meu de încredere. A mai publicat la O mie de semne și în trecut, vezi aici și aici.

Nu ne spune mare lucru despre el, doar atât (da, sunt bune de ceva și mai mult):

“Vin si eu cu cateva poezii, in speranta ca sunt bune de ceva. Altfel, habar n-am ce sa zic, decat ca am mi-au mai fost publicate aici anu trecut niste poezii.”


Traumtänzer
am visat că mi-am tăiat gâtul & tu
-mi râdeai în față cam asta cred
eu despre oameni străini sau
prieteni ne leagă un trecut obsedat 
de mirosul sângelui și-al fricii
mi-e dor de crâșma aia goală
de vodka cu gust de faliment, mi-e dor
și mi-e groază că nu știu dacă m-aș
mai putea umili în fața lor e altfel
aș fi un alt om, unul cu parfum de groapă
am visat că era liniște în capul meu & că
bucătăria era locul unde pastilele 
se duceau să moară, zeii mă fumau ca pe
cel mai de preț drog îmi pare rău că nu 
te-am scos niciodată la film că nu ne-am 
futut spontan și eroic pe rândul din spate,
dar a trecut mult timp de când nu mai am 
răbdare cu clickbait-urile și sunt prea
groapă-comună ca să nu mă ocolească 
liturghiile carnale 
am visat că mi-am tăiat gâtul &
-mi tâșneau porbumbei scorojiți 
de dimensiunea unui pumn, unul din cei 
mulți luați în gură în vremurile alea bune
când mizeria supremă & tot gunoiul uman
ajungea la pragul inadaptaților când
îmi scoteam umorul la produs ca să nu 
adorm iar cu bolovani aruncați în geam
da am ajuns aici din nou 
”everyone’s got a life trap, remember?”
am visat că era liniște la maternitate
taică-meu își scuipa cu grijă plămânii
într-o batistă. înăuntru, doctorul se
uita la maică-mea, îi mângâia pântecul cu unghiile
ciopârțite, murdare. pe aripile infirmierelor
se scria o nouă apocalipsă. era haos în jur
și
totul
avea
sens.

nowyouseemenot
până când termini țigara vei afla 
că Făt Frumos era pervers și puțin senil
dar cam așa sunt mulți oameni după ce 
ajungi să stai cu ei suficient cât să
te prinzi că acea cutie craniană e o
amenințare directă la fel ca fiecare
”te iubesc” e numai pretext în jur
preludiul unui film intrat în groapa
comunală ca orice emoție întinsă până
la pragul nevrozei
până când termini țigara o să urle
frate-tu la tine din sufragerie
acolo unde s-a legat de plasma prin care
rămășițe de oameni vorbesc cu ce pathos 
le-a mai rămas despre grafitti-urile 
corecte politic lăbărțate peste tradițiile 
atât de incorecte estetic, încât
nici drama castrării nu le salvează
de la ridicolul prescris ca o rețetă
până când termini țigara o să te sune
fostul întins pe șine frustrat că 
trenul e oficial mai fuckingmuist ca godot
mai ții minte când îți ziceam că acel cap
pus în poala ta e o armă gata să se descarce?
cred că am exagerat. oamenii sunt violent de
simpli, iar cărnurile aruncate de-a valma n-or
să schimbe cursul frivolității.
până când termini țigara ai să

obakeyashiki
ca să scrii bine tre să-ți vinzi sufletul 
îmi spuneau profeții alcoolizați până la 
granița cu evaporarea ca să scrii tre să 
încasezi întâi cu naivitatea ultimului prost
– ”speranța nu e moartă, speranța se transformă” – 
să lași totul dar mai ales pe tine în voia preaînalților
curvari de suflete în voia călăilor cu inimă bună de pus 
pe rana cui mai exact?
eu nu scriu bine doar că durerile falice-s mai intense
ca durerile facerii deci iată-mă beteag & indiferent 
punând punctul pe irelevanță ăsta nu e scris
așa vorbesc eu cu pereții epuizați de secretele frivole
ale generațiilor cu ștreangul la gât – お化け屋敷 – ăsta nu
e scris e parodia unei sinucideri în camera de probă
ca să scrii bine tre s-ajungi să fuți cenușă îmi 
spunea o femeie pe care-am iubit-o e prea multă
dramă-n jur iar drama e fața ascunsă a imposturii 
tale atunci când te citesc mi-e silă de tine de rictusul
ținut în secret de furăciunile firave cu duhul 
ajunse la cantina săracilor când te citesc mă bucur
doar că nu exiști ca să scrii bine trebuie
să lași pagina goală mi-au spus înainte să
-mi zboare creierii și să stingă lumina.

vorbesc singur și sunt mândru de asta
orice ideologie e dresaj mascat iubește-ți 
aproapele dar nu prea mult că dumnezeu e
mare poate și puțin gelos pedepsește indecența
cu setea cu care copilul bătut își sugrumă
jucăriile am crescut într-o țară ca o traumă
în ediție limitată ar fi scris și pe mine
sindromul stockolm dacă nu m-aș fi mâzgălit
până la refuzul dramelor de stradă orice 
ideologie e mască dresată să-ți acopere
fața umană cam ca prieteniile la gramaj am 
renunțat la tot până și la semnele de punctuație
pleoștite la granița între sinceritate și 
disperare am renunțat la discurs că pe marginea
prăpastiei n-am de ce să mai demon(s)t(r)ez
ceva vreau să devin golul care se trăiește 
pe sine cu aroganța ultimului baron de țară
vreau să-ți (tran)scriu pe labii adio-ul 
unui nenorocit cu care am împărțit o bere
în clubul presei acu douăjdeani în speranța
că n-am vorbit prea devreme să mai vreau un 
sărut ca orice gură de canal sub care tremură
eroii copilăriei vreau să devin golul care
să tăvălește pe sine până la paradoxul unor
noi forme vreau să seduc planeta și să 
o părăsesc ca un pasolini #fărănumăr cele
mai orgasmice gânduri izvorăsc dintr-o 
crâncenă indiferență iar într-un univers
paralel aș vrea să schimb și titlul ăla
de mai sus, nu de alta, dar n-are nicio
l
e
g
ă
t
u
r
Ă.

21120221025
binele e o reflexie a răului
în convoiul de femei condamnate,
în oasele lor zdrobite & pielea străpunsă
de judecata celor mulți, în primăvara 
copiilor iradiați, gropile comunale
sau homosexualii bătuți în plină
stradă vei găsi măcar niște urme
de bine, la fel cum iubirile care 
nu sfâșie, nu mutilează, iubirile 
în care nu clocotește geamătul neomului
poartă semnele unei îndelungate prigoniri 
& de aia
vreau numai moarte și frig în cuvinte, 
filozofia mea stă rezemată de bordeluri
și cred că e mult mai bine-așa nu vreau
să te-nvăț otrava din care m-am născut
nu am adevăruri de împărtășit 
înțelepciunea mea e asumarea unui pariu
pierdut după prima mână, restul e 
trăire goală ca un flashmob de găini decapitate
în locul unde a dat tata a crescut
incoerența și nevoia de tutun prost
și droguri luate pe sub mână de 
la gabori cu depresie acută
insula mea e un pat
prin care trec mai multe incertitudini
decât au trecut femei prin patul 
ultimului profet porno deschide fereastra
să ne minunăm de cea mai recentă ploaie
nucleară că binele nu ne-a fost
decât preludiu pentru cruzime.

Patreon - O mie de semne

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.