Miruna Romanciuc revine, așadar, la rubrica „Poșta redacției” cu câteva poeme despre care ne spune că speră că „se vor plasa mai sus față de cele publicate anterior”. Confirm că avem de-a face cu un pas înainte, fiindcă Miruna s-a străduit să efaseze trecutul melancolico-metaforizant și să dea o gravitate cu aer autoreferențial mesajului poetic. Ar fi putut lipsi, desigur, poemul nr. 4, însă l-am lăsat pentru a se vedea contrastul dintre ceea ce este nou și perfect admisibil și ceea ce este nu neapărat vechi, ci lăsat cu un pas în spate.
Iată ce ne-a scris Miruna anterior: „Mă numesc Miruna Romanciuc, am 24 de ani și studiez medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Îmi plac fotografia, șahul și felul cum lumina se așază pe lucruri la apus (prin asta vreau să zic, desigur, poezia). În ultimul an, pe fondul pandemiei, mi-am dezvoltat interesul pentru poezie; acum o consider mai mult o nevoie decât un hobby.
Am publicat poeme în revistele online „Noise Poetry”, „Parnas XXI”, „Euphorion”, „Echinox”, „Opt motive”, „Revista Monitorul de Poezie” și în grupurile literare „Jurnal Poetic”, „CLUBUL QPOEM – atelier poetic popular”.
Am luat parte, alături de poetele Amalia Cernat și Cristina Drăghici, la episodul 19 din Poets of the East, o emisiune radio găzduită de Mircea Dan Duță și Richard Spisak. Am citit câteva poeme la ediția a doua din „Saloanele Literare Familia”, la invitația lui Mircea Dan Duță, iar unele dintre ele sunt de curând disponibile în Peru și Columbia, publicate în Revista Kametsa, respectiv Noche Laberinto.”
1.
am aflat târziu că sunt liberă să fac ce vreau am așteptat să mi se spună care sunt lucrurile importante pentru mine
e comod să nu-ți asumi
rușinea de după e un sens
pe care ți l-au dat alții
vocile oamenilor apropiați ca niște muște
în jurul nesiguranței mele
– o moarte în piept
în locul inimii
la stetoscop
zgomotele cardiace
mor
mori
murim
muriți
am aflat târziu că sunt liberă să fac ce vreau
și după mi-am cumpărat un spațiu doar al meu
în care îmi dai un motiv să vorbesc la plural
dar nu tot timpul
numai când simt
să pun cafea în două căni
sunt liberă să mă încheg ca sângele
acolo unde momentele astea
o să-mi zgârie pielea
peste câțiva ani
2.
la câteva ore după ce un bărbat bolnav psihic
m-a lovit în abdomen cu piciorul
o mireasă alături de rude așteaptă
să traverseze în același loc
din trotuar se ridică mirosul atacului de panică
în tivul rochiei albe
contrastul împinge realitatea ca pe o pastă
în forma unui corp care și-a înghițit
marginile
tocurile ei înțeapă asfaltul și
vânătaia de pe corpul meu
albul rochiei ei e albul jupuit de pe
fața mea
zâmbește
vorbește
e funcțională
nu mi-a auzit țipetele
și asta o face frumoasă
fericirea ei există
atât de curat într-un spațiu
al șocului
mă întreb de câte ori am râs
într-un loc pe care cineva
nu-l mai poate traversa fără să tremure
3.
ne plimbăm mult timp în chat-ul de pe whatsapp ca într-un parc cu multă
vegetație unde timpul e mereu verde
apoi pe străzile mici și ascunse din oraș
ca niște variații anatomice
apoi pe linia întreruptă dintre
corpuri vreau să mi se facă o radiografie
știu că se va vedea liniștea calcifiată
în oase
4.
lucruri mărunte pe care le port în carne
sunt în supermarket
telefonul vibrează numele tău vibrează
în os și uit de ce am venit
sunt în mijlocul tău și
moartea
bolile
tristețea
sunt în afara ta
