Așa cum am promis data trecută când l-am publicat la Poșta redacției pe Andrei-Codrin Bucur, revin cu fragmentul poemului „Mortua est”, trimis laolaltă cu „Psalmi”.

Andrei-Codrin Bucur s-a născut la Bacău, dar locuiește în Arad. A studiat Artele Plastice, Sportul și Teologia. A publicat în diverse reviste și platforme literare online, printre care 13 Plus, Egophobia și Literomania. În 2019 a făcut parte din colectivul autorilor volumului de povestiri Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă, apărut la Editura Paralela 45.”

Mortua est (fragment)

de mic mi-a plăcut să ascult

cum își căsca cineva gura mă lăsam purtat de vântul ce
țâșnea de-acolo ca o giruetă obedientă
nu trebuia să mă întrebe ceva anume. ar fi fost un lux
putea să toarne cât voia. urechile nu mi s-au înfundat
niciodată. și nici inima
fie bârfă fie simpla deplasare a limbii prin cavitatea
bucală era o adevărată binecuvântare să te aud trăncănind
ai probleme în dragoste?
dă-i drumul!
ți-a decedat pisica?
scuipă tot!

ce nu face omul când e singur face în compania altora
mi-a zis un rabin după trei ore petrecute într-o sinagogă
părăsită: haide spune ce-ai de spus! mă ia cu fiori
deja îți simt feromonii… sporovăiala clocotește-n rărunchi…
nu te rușina – Yahweh e aici de față
eu sunt doar un voyeur
unul care n-a murit încă de prea multă desfătare

lăcomia pântecelui în vremea coronavirusului
sau cum născocesc oamenii mereu câte-un pretext ca să
se ghiftuiască ș-apoi să se fută. unii cu unele…
alții cu izoleta

Kaufland ziua întâi
cărucioare burdușite de cumpărături inutile
ce face pavianul când dă gripa peste el?
evident își achiziționează un robot de bucătărie se înghesuie
în fața vitrinei cu mortăciuni congelate rade dintr-un foc
șase caserole cu ceafă de porc și tot atâtea de carne tocată
bere și-a procurat ieri așa că astăzi dă iama în insulițele
cu sucuri carbogazoase înșfacă patru baxuri (căci nu se știe
cât de caldă va fi luna martie) înhață din zbor suluri-suluri
de hârtie igienică și bineînțeles se repede spre paleții
cu făină ungurească asemeni agenților patogeni
în protoplasma celulei gazdă

creierul reptilian i s-a activat își aduce aminte că moșii
și strămoșii săi când preparau pâinea adăugau puțină drojdie
prin urmare gonește bezmetic în căutare de Pakmaya
se mulțumește cu ce găsește – hedonistul new age-ist
& măreața lui fericire

dar terapia e în faza incipientă. la ce dracu o să întrebuințeze
atâta făină și drojdie nici dumnezeu nu bănuiește
pulică nu gătește defel iar nevastă-sa n-a frământat un aluat
în viața ei
se zice că este bine să te supui glasului tău interior
după cum observăm nu-i decât o altă știre falsă

coșurile cu alimente perisabile umplu spațiile interstițiale
ale haosului
printre camerele video prăfuite agățate de tavanul sălii
indicațiile fetei de la Biroul Informații se varsă prin boxele
audio date la maximum: „stimați clienți vă încurajăm să
folosiți dezinfectantul de mâini amplasat la intrarea în
magazin menținând totodată o distanță corespunzătoare
între dumneavoastră și restul cumpărătorilor”
însă cine s-o asculte?

numai ospiciul e capabil să oprească hoardele compulsiv-
consumiste
prea târziu! cel mai probabil cimitirul
credeați că umanitatea este impredictibilă?
fiți serioși

ziua a doua
cine nu râde în situația actuală mă-sa-i traseistă
io mă delectez cu secvențele desprinse parcă dintr-o peliculă
regizată de Béla Tarr:

o duduie electrizată de mirajul mântuirii prin ingurgitare
se grăbește spre casa de marcat ducând înălțat până-n
bărbie un strașnic turnuleț din conserve de pateu vegetal
zici că ține flacăra olimpică
chipurile regimul vegetarian o s-o propulseze într-o nirvană
de șofran… 
de fapt o propulsează în orizontul faianțat al toaletei
o diaree inevitabilă stării de expectație aprehensivă
iar bețișoarele parfumate n-au cum s-o salveze
în urma ei mirosul de ciorapi transpirați combinat cu cel de
urină de vacă sacră face ca pensionarii din preajma
raionului cu înălbitori de rufe să trântească-n căruț două
bidoane de clor

adineauri am fotografiat rafturile goale de mălai
amintire din epoca de piatră
 ̶  mai aveți făină? întreabă speriată o bătrânică
 ̶  avem dar e contaminată
 ̶  doamne ferește…!
să-i spun adevărul ar fi însemnat să-i stopez spălarea
pe creier

doi indivizi ce poartă mască de gaze dau târcoale lădițelor
cu ciuperci: ea într-o rochie evazată el la sacou marca SH
voiam să-i imortalizez și pe ei însă masca de gaze nu era
dotată cu filtru
destui panicarzi la televizor iar pentru nulități există Antena3

o perplexitate instituțională îi cuprinde pe toți
 ̶  n-aveți gel antibacterian?!
   nici spirt?…
și pleacă târând pe gresie sacoșe de nailon ticsite cu
pungi de pufuleți
am vrut să-i recomand un litru de benzină dar m-am abținut

ziua a treia
babuini cu batistuțe la nas pândesc timorați de jur împrejur
de când măștile sanitare au ajuns cele mai râvnite
accesorii vestimentare meltenii sunt în delir
prilej pentru exemplarele urâte să-și încerce norocul:
poate se amorezează de ochii mei… poate o să-l atragă
coafura…
doar că niște gorile ca noi nu se lasă impresionate de misterul
simulat al snobilor. ele preferă impertinența:

 ̶  bă ce buci avea aia! pericol frate
și-și vede liniștit de băgat marfă la raft

am jurat c-o să-mi comand o ștampilă cu inscripția COVID-19
de trece unul nițel isterizat pe lângă mine pac! câte-o pecete
pe sticla de ulei pac! pe cutiile cu bulion
așa de pamplezir că mi-s curioși neuronii de ce moacă o să
facă dobitocul când o să despacheteze

ziua a patra
brusc mușteriii frenetici au devenit analfabeți
 ̶  domnu’ e la reducere?
 ̶  păi nu scrie dacă e?
și tre’ să vin ca să citesc împreună cu ea pe silabisite
cuvintele de pe etichetă

nu vă faceți iluzii. societatea nu se va schimba după
coronavirus
vom fi aceiași miserupiști ca și până acum

ziua a cincea
ministerul afacerilor interne se întrece pe sine emițând
ordonanțe militare fără număr
preconizez că pân’ la vară o să avem atât de multe
încât unii dintre noi o să strige Bingo!

MĂSURI DE PREVENIRE A RĂSPÂNDIRII BARBARIEI

spălați-vă des pe lăbuțe cu apă și săpun…
acoperiți-vă bârnăul și melița când strănutați sau tușiți…
descălțați-vă înainte de a păși pe covorul din sufragerie…
aerisiți bordelurile…
după 2000 de ani era absolut necesar să ni se reamintească
aceste lucruri că să-nțelegem o dată pentru totdeauna
evoluția e doar un mit

ziua a șasea
armata și poliția intră-n acțiune. arterele capitalei sunt
împânzite cu tablagii sterilizați peste noapte
televiziunile trâmbițează excitate: „soldații români au
patrulat pe străzi pentru a stabili ordinea publică”
însă au uitat să precizeze că orașul era deja pustiu

de cum s-a aflat că moșnegii sunt cei mai vulnerabili
purtători ai virusului asiatic opinia colectivă i-a transformat
în inamicii de moarte ai poporului
dacă au împlinit 65 de primăveri au voie să iasă din casă
numai în intervalul orar 11:00 – 13:00
altfel spus: „ș-așa erați nefolositori…”

toată națiunea stă în izolare cu o mână-n pantaloni și cu alta
zapând obsesiv după senzațional:
„o pacientă însărcinată suspectă de COVID-19 naște în
ambulanță fiindcă angajații maternității refuză internarea
pe motiv că nu dispun de echipamente de protecție”
„în România șapte cadre medicale din zece sunt infectate
iar spitalele intră în carantină”
„Justin Bieber trage un semnal de alarmă cu privire la
riscurile pandemiei…”
mă rog. aceleași căcaturi pe care le auzim zi de zi și de care
nu ne mai săturăm

facebook-ul a explodat cu postări ce frizează rizibilul
paradigme ale eșecului existențial
n-are rost să le redau aici. martore sunt degetele voastre

haideți măcar s-o mierlim cu zâmbetul pe buze
mai devreme sau mai târziu oasele o să trosnească
măruntaiele o să ne-njunghie
bani n-o să pice din cer iar pneumonii vor fi cu duiumul

e drept că efectul placebo constituie baza proteică a
nutrețului pentru ovinele placide
forțele de ordine supraveghează parcurile și grădinile cu
gladiole și toporași
dar zonele de captare a apei potabile sunt în continuare
nepăzite
o singură livră cu cianură de potasiu și adio!

troglodiții sunt extaziați: un abonament premium gratuit
pe PornHub
cercetările defectologice n-au ajuns la rezultatul scontat

stați cuminți! #ăiacarestațiacasă
NU SCAPĂ NIMENI

o altă zi pe plantație
pastele de dinți au rămas neatinse. pesemne că cercopitecii
se spală pe dinți cu făină
MAI-ul a pus cătușe pe ușile lăcașurilor de cult
episcopii șpagoveni vor să le sfărâme
ciudat că ți se spune să-ntorci obrazul stâng când cineva
te lovește peste obrazul drept
să însemne asta că dacă microbii ți-au afectat un plămân
se cuvine să-l întorci pe celălalt?

orice boală este ușor ușor politizată
orice emisar divin are dreptul la o formă alternativă de
exprimare
moaștele cuvioasei Parascheva sunt plimbate prin târgul
Ieșilor
jandarmii dau o raită prin mahala împărțind sancțiuni în loc
de indulgențe
același ciclu de scene religioase învăluite de pacea eternă
a îmbeznirii minții

Raed Arafat și Marcel Vela încropesc o nouă declarație de
presă: asediul patriei se prelungește până după Paști
în Napoli macaronarii și-au scos consoartele la o scurtă
promenadă – bagatelizând regulile de distanțare socială
ăștia au făcut de când s-au născut un pariu cu moartea
și se raliază cum pot contra virusului galben
e limpede că mediteraneenii sunt mânați de un set de valori
comunitare diferit de-al nostru
și niciun secretar de stat nu e vrednic să le dezlege baretele
sandalelor

un călugăr aghesmuit stă în fața unei librării
și holbându-se pe fereastra curată rostește în șoaptă
povestea târfelor mele triste…”

nu vă mai stresați! #totulvafibine

cică tineri nonconformiști

tolăniți pe canapeaua din „livingul” pictat în culorile lui
F.C.S.B.       dependenți de selfie-uri
trăiesc în Romanica plătesc jumătate de salariu pe chiria
unui apartament cu două odăi
abia dacă le-ajung banii de motorină iar ei se hlizesc ca
tembelii în lentila minicamerei iPhone-ului
achiziționat în rate.         cineva să le spună că-s penibili

am un prieten pios ce strânge de pe jos peturile de Neumarkt
fi’ndcă pe etichetele acestei beri sunt creionate biserici cu turle
și cruci… și nu se cade ca ele să fie batjocorite
p-ormă le duce acasă și le dă foc în mijlocul curții
bolborosind o rugăciune de iertare a trecătorilor maidanezi
care se pișă pe unde apucă

în ultimele săptămâni întâlnindu-mă cu câte-o tipă nemăritată
am fost întrebat ce mai fac și nu – ca de obicei – unde lucrez
tot răul spre bine

îmi așez bonurile pe etajeră cu gândul c-o să câștig la loteria
bonurilor fiscale
icoana răstignirii lui Hristos aproape că nu se mai vede
ascunsă-n mormanul de hârtiuțe alb-negru
presupunând că mă voi îmbogăți o să-i ridic o troiță
la intersecția străzilor Pelicanului & Castor – să aibă și
oropsiții un loc de pelerinaj

sărbătorile pascale sosesc fără surle și trâmbițe
chiar și ateii s-au îngrășat de la atâta spiritualitate hashtag
degenerați din cele patru colțuri ale lumii pocăiți-vă!
dar în taină
căci în toate și-n toți subzistă sfântul proteguitor al planetei
albastre ca un purice blajin în blana aspră a unui șobolan

s-a dat startul competițiilor febrile de cumpărături
galopada tradițională după himere ad infinitum

Programul Operațional Capacitatea Înfulecării

hai că mai ai până o să plesnești bagă-n tine mestecă!
mestecă! nu uita să înghiți! ia cu pită… veselește-te!
o constelație de sindroame psihoorganice izbucnește din
adâncimi constipate. țăcăneala reîncepe
finanțiștii blestemă cerul experții imobiliari își roagă moartea
criza economică care-o să vină va fi mai gravă decât
ceea ce se întâmplă acum
în altă ordine de idei nu există miracole. există doar
otravă și catharsis          #scapăcinepoate

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.