Olivia Călin a mai publicat în două rânduri la „Poșta redacției”, asta neînsemnând că aparițiile ei sunt chiar așa dese, aș zice mai degrabă că dimpotrivă. S-au schimbat câteva lucruri odată cu trecerea timpului, Olivia este studentă și, din fericire (spun asta deoarece știu că există momente de ruptură în care mulți poeți tineri se pierd, fiind absorbiți de alte preocupări), încă scrie poezie și o face destul de bine.

Olivia spune că a mai crescut un pic și că scrie altfel. E un lucru bun că-și dă seama de asta, deși puseurile autoscopice încă își păstrează valorile de referință. Aș zice că procentele de ură & frică sunt dominante în ecuația unei autoreferențialități relevate cu o sinceritate deconcertantă, pe alocuri sinucigașă din punct de vedere poetic.

Sigur că este vârsta exceselor contradictorii (vezi acel „prefer să beau când sunt fericită cu adevărat/ deci beau ceva mai rar.”), însă viața nu este doar ură & indiferență & frică & lacrimi & înstrăinare & suferință & durere. Refuz să cred că pe canvasul existenței există numai schema hilară a unui loc de dat cu capul, iar pasta nuanțelor cenușii ale vieții emană doar miros de alcool.

Trebuie să mai fie și altceva. În consecință, probabil că sondele autoscopice ori nu și-au atins toate țintele, ori au senzorii încă neformați sau neadaptați realităților unei lumi mult mai complexe decât sugerează aceste poeme. Dar e timp pentru toate, iar promisiuni există.

1. portret_tata.jpg

ochii mei sunt reflecția ochilor tăi. verzi-gălbui tăioși acri ca lămâile din care
făceai limonadă
ochi înrămați în sprâncene încruntate

ochii tăi sunt reflecția ochilor mei. albul se transformă în roșu de furie de tristețe depresia ta
se îneacă în galbenul ochilor
tăi
ca ai mei
iei volanul în mâini îl strângi îți vine să mori în momentul ăsta/
ăsta este momentul să
dispară planeta să explodeze să se transforme într-o supernova

dar planeta nu e o stea&nici nu moare prea curând

ochii tăi se reflectă în ochii mei. simți că
nu există o conexiune firească între noi simți ura mea indiferentă ura mea
acoperită de o pătură de lână
ura mea ironică/

ochii tăi pâlpâie ca un bec stricat&chiar dacă
ochii mei sunt reflecția ochilor tăi
ochii mei nu vor trece de pupilă ca un glonț
ci vor rămăne la suprafață cercetând după o urmă de fericire

pe care nu o ai oricum

2. eroare de sincronizare emoțională

bună sunt olivia am 19 ani urăsc să mă prezint de obicei
familia mi se mai adresează cu proasto sau vezi că nu faci nimic bun niciodată
în zilele bune îmi spun că sunt mândri de mine&cu asta îmi sterg ultimele lacrimi din colțurile
interne

mă simt complet înstrăinată atunci când știu că nimeni nu mă știe așa
cum sunt dar nu pot avea pretenții cât timp nici eu nu mă cunosc
adică culoarea ochilor mei se schimbă pe tot parcursul vieții cum naiba să
rețin atâtea nuanțe de iris&atâtea sentimente diferite pe care le-am resimțit
vreodată

părinții mei s-au despărțit când aveam 3 ani credeam că e ceva firesc să
nu îi vezi decât ocazional să vină la ușa ta să te culeagă în brațe să te lase
înapoi pe pragul ușii credeam că
e normal să auzi vocea lor în telefon o dată pe săptămână n-am trăit
cu golul ăsta decât din punctul în care mi-am dat seama că
părinții vecinei sunt împreună&mai ies ocazional la o prăjitură la patipan

procentul oamenilor pe care i-am rănit este egal cu procentul celor care m-au rănit pe mine
dar niciodată n-am regretat și nu o să regret nimic pentru că
fac mereu tot ce pot chiar dacă sunt incapacitată emoțional/nu pot spune
că mă urăsc complet poate doar în proporție de 40% uneori mai scade la 35
dar este ok pentru că

duc oricum o existență pe care nu o să o mai țină minte nimeni la 10-15 ani după
moartea mea. trai mizerabil moarte mizerabilă&totul va fi spălat de un val
de acizi și de gunoaie

voi atașa acestei scrisori și CV-ul. sper să mă contactați ulterior vă rog contactați-mă

sincerely yours, locul de dat cu capul al familiei c

3. să știi că nu te urăsc atât de tare

mirosul de alcool se imprimă pe cerul gurii tale și mi se pare absolut grețos. mirosul
de alcool îmi transmite amintirile
copiilor care se ascundeau de frică în debaraua apartamentului de la etajul 4, de
frica femeii cu o vânătaie la baza gâtului și de
mâinile tale nervoase pe volanul mașinii

spunând că „eu chiar dacă beau sunt prudent pentru că mereu când e cineva în mașină am grijă
dacă sunt singur, mă duc dracului”

și ție ți-e frică de singurătate?
eu seara uneori nu pot să adorm, să știi. doar că nu-mi usuc ochii cu un pahar de vin în mână
doar ca să nu devină un obicei. prefer să beau când sunt fericită cu adevărat
deci beau ceva mai rar.

încerc uneori să înțeleg motivele pentru care te porți așa. de multe ori
nu răspund la apeluri, las telefonul să sune și mă uit la el. mă gândesc că poți să-mi strici
starea doar cu un apel. oricum mereu
voi îmi stricați starea, voi care împărtășiți aceeași genă cu mine.

iar eu iau durerile&fricile voastre
și le transform în ură pe care o direcționez către mine

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.