Poșta redacției: Patru poeme de Alexandra Pancu

Astăzi citim patru poeme de Alexandra Pancu. Le-am ales pentru delicatețe, inocență și gingășie plus un blend de univers de adolescență târzie construit frumos și curat, fără să cadă în patetic. Spiritul ludic este și el la lucru, alături de fascinația pentru lucrurile mici, așa cum mărturisește chiar ea.

„Mă numesc Alexandra Pancu, am 19 ani, în toamnă voi începe studiile la Facultatea de Litere, Universitatea din București, și fac parte din echipa proiectului notedesubsol. Scriu din tren sau din tramvai, iar în poemele mele îmi place să surprind cotidianul, să pun în lumina reflectoarelor lucrurile mici care de multe ori rămân neobservate și să mă joc cât mai mult cu versurile.”

*

converșii pe jos pungi de fornetti goale
lângă tote bag-ul meu plin de cărți și bilete de tren
carnetul de elev devenit ierbar după bac
o foaie și-un creion – am lucruri importante de spus

locuiesc în mijlocul versurilor despre tine și
în apartamentul de la etajul 8
hai la kaufland să cumpărăm niște superglue

mă lipesc de tine
pixeli lumânări tort alka prăjitura casei
panoul din astra numără secundele
3
2         
1
visează pixelii din trenul ăsta și spune-mi
câți s-au schimbat când 29 s-a făcut 30

*

îmi uit umbrela de fiecare dată când începe ploaia
ghiozdanul meu cu flori hibiscus se golește de ea
rămâne pe pat cu fricile înăuntru

foste picături de ploaie înghesuite între pliurile de material sintetic
sugrumate de banda cu scai la capăt mereu pusă greșit

a plouat & mi-am uitat umbrela, dar mi-a fost frică doar
de frecvența cardiacă crescută de mesajul tău
vrei să ți-o aduc?:)

iarbă cu buburuze, picuri, raze de soare, curcubeu
suntem parte din biocenoza locului meu secret
adăpost sub umbrelă printre copaci, pe tote bag-ul meu
vedeam între pliurile pielii tale foste picături de ploaie înghesuite

e greu să fii fericit în orașele mici din România;

pe fundal Doar nebunii iubesc de la Firma
playlist pentru mine, pe copertă cu melcul din parc

nu îmi mai e frică să-mi uit umbrela acasă.

*

mi-ai spus că mă asemăn unui red panda
au fost primii ursuleți panda iar eu
  your first heart opener
desfăcător de bere ruginit pe barul de lemn

adormim în hamac ne ciupesc de spate rațele
florile presate mă pătează ca sângele primei menstruații
ne angajăm la bucătărie
ne rupem oasele seara
facem noduri de cercetași cu picioarele
tu mă ții în brațe toată noaptea
țânțarii bâzâie
bzz
bzzz

pe la urechi

*

în pat, pătura pufoasă peste mine, cealaltă sub
nu sunt nici pe pat, nici lângă fluturii de pe tavan

poate acum două zile am scris ultimul poem trist pentru că de azi am fluturi pe tavan
și poate că acum nu îmi vine să plâng când scriu

snow on the beach

în camera mea pe care nimeni nu o cunoaște, în patul meu
plin de ațe de la ghearele pisicilor care stau cu mine mai mult
liniștea a devenit ascultabilă și nu mi-e frică să stau fără căști
pentru prima dată nu vreau să mă explic în rânduri peste rânduri de overthinking și anxietate
am lipit fluturii ca să mă pot uita la tavan fără să simt că mă disțantez de el

știi că am darts în cameră? sau pe venus din milo în miniatură? sau album gustav klimt? sau geode? sau cutii cu amintiri? sau trandafiri uscați într-o sticlă de desperados? sau batoane de scorțișoară? sau un laptop nefuncțional cu prea multe poze în el? sau perdele roz pudrat?

mai uitam când mă aruncam cu fața în jos pe parchet,
dar acum văd fluturii
colorați

îmi cad ochii în gură și poate adorm din nou cu telefonul și căștile sub mine,
dar mai vreau să scriu puțin despre cum sunt fericită;