Andreea Duduman ne-a trimis aceste poeme pentru „Poșta redacției” cu câteva luni în urmă. Probabil că nu se mai aștepta la vreun răspuns. Consecvent ideii că oricine, indiferent de valoarea textelor, trebuie să primească un feedback, încerc ușor-ușor să recuperez, cum s-ar spune, timpul pierdut. Încerc, de asemenea, să fiu consecvent principiului că oricine merită o șansă, chiar dacă poemele nu se ridică deocamdată la valoarea cerută de exigențele publicării pe O Mie de Semne.
Când există „semne” că lucrurile pot evolua, atunci decid să dau drumul în lume textelor fără teama că ni s-ar putea reproșa că am coborât, între timp, ștacheta. Nu e vorba de așa ceva. E vorba doar de poezie, scrisă în cazul acesta de o adolescentă care are tot timpul din lume să-și corecteze discursul și să înlăture toate disfuncționalitățile. Vizibile sau nu, acestea există, însă cred că, deep down, pot fi observate lesne semnele încurajatoare. De aceea acest prim pas este unul de încurajare, urmând ca în viitor, în funcție de evoluția sau involuția Andreeei, să decid în consecință.
Nota bene: mi-au plăcut concizia exprimării și tehnica.
Iată ce ne-a scris Andreea:
„Sunt Duduman Andreea, elevă la Colegiul Național Petru Rareș Suceava și, de asemenea, membră a Casei de Poezie ”Light of ink”. Nu scriu de mult timp poezie și e prima dată când trimit textele pentru a fi publicate.”
o nemuritoare în flăcări albastre
într-o rochie neagră traversezi
mulțimea fantomatică
te trece cu vederea
pe cont propriu îți trăiești
viața te conduce pe urmele strămoșilor
asculți profețiile celei mai în vârstă
femei de pe stradă
știi cum vei continua
mergând cu pași rapizi
pe acele ceasornicului
care bate ora 3
te găsești în bibliotecă
citind povesti de dragoste
cu sfârșit tragic
ieși pe ușa din lemn putrezit
într-o pădure înnegrită
/aici m-aș potrivi/
cappuccino
după ce adormi
te duci furiș în bucătăria
din capătul celălalt
mai furi o bomboană
sau două
cu rom sau cu lichior
dă-le-ncolo de reguli
te îmbraci în pijamale
în dungi
să se asorteze cu tine
îți pui căștile
numai una merge
cealaltă s-a dus dincolo
la două zile
același playlist îl ai în telefon
de o eternitate
/încă plătești ratele
și după îți cumperi ceva frumos/
ieși afară la minus grade
nu contează asta
contează că ești afară
și bei un cappuccino
de la automatul de pe colț
la 3 dimineața.
sunt în custodia lunii
pe-o bancă în grădină
savurez gustul primăverii
e trecut de miezul nopții
nicio picătură de lumină artificială
moartea mă pândește de la spate
în alte tradiții
pisica mea e egipteană
iar eu sunt în custodia lunii.
tabla de joc
serile și nopțile vin peste tine
șoferii psihopați claxonează
clovnii beți de pe trotuar
butoaie pline cu praf de pușcă
sting mucurile de țigară în propriile
palme murdare cu sângele lor.
te găsești prin baruri inexistente
cu toți nenorociții înșelați de amante
cu toți pierzătorii rămași fără casă
după un joc de poker
cu sinucigașii prizonieri în sine.
apariția ta în întuneric;
genele criminalului în serie;
determinarea ta spre schimbare;
un simplu joc de Cluedo
stai la masă și rezolvi singur
cazul unui deces imaginar.