Azi citim patru poeme trimise de Lavinia Băra. Aș semnala un fel direct de a zugrăvi relația dintre percepția eului și realitatea din afară, unul care nu mizează pe sofisticarea exprimării, ci mai degrabă pe căutarea punctelor de contact între interior și exterior, văzute, cred, ca un fel de articulații dureroase și inflamate ale unui întreg imperfect. Un alt aspect care mi-a reținut atenția la aceste poeme este faptul că ele au un crescendo care aduce cu un tipar narativ tradițional care însă rămâne pe treapta cea mai de sus, fără a rezolva sau coborî tensiunea. Există riscul ca, în căutarea acestui crescendo, să se atingă și formulări uneori edulcorate sau prețioase (“sufletu-mi transpiră”, “oare dumnezeu se privește în oglindă?”) față de care aș recomanda prudență.

Ce ne spune despre ea: “sunt Lavinia Băra din Sibiu, 36 de ani, de profesie educatoare. Am mai publicat câteva poeme în două reviste & două antologii literare, iar de curând pe platformele Noise Poetry și Haimanale literare. Îmi fac curaj să las și aici câteva poeme cu speranța că se vor putea face auzite”.

Confesional 
aglomerația mă sufocă 
sufletu-mi transpiră
trupurile umflate par să se
lipească unele de altele

curând 

puntea legată cu cablurile ultimului EEG
strivește sufletul dincolo de neputință 
e tumult / e vârtej / e adânc / e deja-vu

cobor în tăcere 
prinde-mă sau cad

oare sinucigașii au vreun loc preferat? 
oare dumnezeu se privește în oglindă?

***

La semafor lângă podul Cibin
Întâlnesc deseori un cerșetor brunet
ochi migdalați 
sprâncene dese
corp atletic aparent defect
L-am urmărit ieri, l-am urmărit azi
Mișcările corpului imită un om cu dizabilități
Altfel el perfect sănătos
bea, fumează și iese de la păcănele
Acolo unde a băgat ultimii bani din buzunar
Căpătați de la fraieri ca mine
Sunt aproape sigură că voi ajunge acasă și voi imita în oglindă mersul lui
Nu
Eu nu voi ieși la același semafor
nici la altul
eu voi  u r l a  cât pentru toată tristețea aia jalnică și generală 
cât pentru toate fricile și insomniile mele și ale lui
cât pentru toate înfrângerile și chipurile bolnave
cât pentru toate dorințele nejustificate & pentru toți pumnii ce lovesc fără milă 
femei

Full frame

voi puneți mereu sufletul feminin sub lupă 
voi puneți și corpul sub aceeași lupă centrum d 7,5cm
corpurile noastre sunt adevărate câmpuri de luptă 
în ele și pe ele se duc cele mai grele bătălii
ne lăsăm dominate de suspiciuni instinctive
ridiculizăm realități
oferim experiențe halucinante
ori traumatizante
facem morală
argumentăm criticăm irităm
opinia publică
zi de zi
și învățăm să ne ținem respirația
precum sub apă așa și pe pământ

***

Aș fi vrut să pot spune că ultima oară am plâns la 11 ani, dar adevărul e că am plâns azi noapte sperând ca noaptea mea goală să nu fie decât copia nopții tale la fel de goale
Că și tu privești pe fereastră încercând să măsori frica nemărginită
Sunt un personaj slab în poezia asta, dar în întuneric nu îmi poate vedea nimeni obrazul fisurat,
ochiul ciobit
fața imperfectă & totuși întreagă
Sunt încă fetița aceea ce-și îmbrățișează genunchii și cerșește un pupic de la mama

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Ștefania Mihalache, născută în 15.08.1978, la Brașov. Absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Română-Engleză (2001) și a programului Master of Arts in Gender Studies la Central European University, Budapesta (2002). Poetă, prozatoare. A scris Est-falia (roman), Poemele secretarei (roman), Sisteme de fixare și prindere (poezie), Cronica Akasha (poezie), Copilăria. Reconstituiri literare după 1989 (eseu), Gene dominante (povestiri). A scris și scenarii de televiziune. Trăiește în București.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.