Octavian Gheorghe nu ne-a scris la Poșta redacției. Ne-a scris la Poșta redacției altcineva, cu propunerea de a publica selecția de poezii de mai jos. Prin urmare, va fi o surpriză pentru Oza, cum îi spun prietenii, să își vadă poeziile aici. Shout out către Oza, deci!

Despre Octavian Gheorghe aflăm, de pe site-ul domniei sale – oza.ro– că omul e „cu muzica, cu poezia, cu desenul, cu internetul, cu publicitatea, cu fotografia, cu filmele, cu ideile la el, cu lego, cu vrăjeala bună, cu designul, cu scrisul și lista asta crește pe zi ce trece.”

L-am cunoscut și eu pe Oza, prin 2018, cînd am repetat împreună pentru un spectacol-performance – shout out, Cozy Poetry Night – în care omul a venit cu poezie și rap. Îmi amintesc că mi-a picat bine combinația de jazz și hip hop care a rezultat și că, a nu știu cîta oară, mi-am promis că voi scrie și eu ceva în genul. Nu s-a-ntîmplat.

Iată-ne acum în fața unor poezii de altă factură, mai sensibile și mai aproape de rigorile poeziei contemporane, mai degrabă decît de cele ale muzicii rap. Micile stîngăcii pe care le-am întrezărit ici-colo își găsesc cauzele fie în insistența lui Oza de a nu lăsa loc de dubiu, devenind astfel ușor explicativ, fie în miza erotică ușor supralicitată, rezultînd în vag patetism (de la pathos, desigur) și frizînd, astfel, clișeul.

Ce găsesc marfă în poeziile lui Oza e autenticitatea stărilor și originalitatea imaginilor, senzația de artă pop la confluența mai multor discipline artistice. Cu Oza simți că stai la taclale la o cafea și că-ți zice toate astea printre două fumuri de țigară, chill, nu că stai să citești versuri pe O mie de semne. Nu că ar fi nașpa să citești versuri pe O mie de semne, dar e marfă și la cafea. Cu Oza. Doar zic. 😛

Îmi place de tine

îmi place de tine mai mult
decât le place americanilor
să filmeze reuniunile copiilor
cu părinții veniți din Afganistan.

îmi place de tine mai mult
decât le plac copiilor
desenele post apocaliptice
în care nu mai au teme de făcut.

îmi place de tine mai mult
decât le place pisicilor
să controleze lumea,
numai pentru că nu o pot distruge.

îmi place de tine mai mult
decât le-a plăcut bărbaților
care nu au făcut tot posibilul
să-ți arate cât ești de frumoasă.

mai mult decât iubesc
alții să îmi facă rău,
ca să-și demonstreze
că sunt mai buni.

(fără titlu)

în tot pesimismul meu,
nu credeam că voi ajunge
în pântecul unui scenariu pandemic
în care să verific, în fiecare noapte,
înainte de culcare,
câți oameni au mai murit azi

și să mă gândesc apoi
ce voi găti mâine la prânz.

Ora nouă și puțin

albul ochilor ei este un urs polar imaculat.
abia zărești un fir de sânge,
chiar și după multe zile răutăcioase.

sclipește ca un drapel plin de paiete
îmi suflă de ani de zile ceața
cu jocurile ei de lumini
pe drumurile burgundi din bucurești.

când mă trezesc,
casa miroase a cea mai bine vândută cafea din lume,
abia aștept să ies din dormitor,
să fumez o țigară în bucătărie
și să mă uit la ea cum face liste,
planuri și socoteli.

uneori o surprind cum iese goală și desculță din baie,
parcă ciupește covorul cu vârful degetelor.
stau în pat și o privesc cum se transformă în fața șifonierului
ca un cameleon și admir cu un zâmbet de tată munții de haine
pe care îi lasă mărturie în urmă,
la picioarele mele.

umple grăbită măruntaiele genții,
ala bala portocala cu fulare, pantofi și haine,
verifică dacă și-a luat telefonul, abonamentul,
cheile, mâncarea și mă sărută.

mereu își găsește timp să mă întrebe dacă sunt bine.
și ăsta e un lucru mișto.

Vreau și eu o stradă

bucătăria mea ascunde ochi peste tot
și când clipesc deranjați de fumul țigărilor
parcă plouă
și tremură toată mobila.

e copleșitor.

frigiderul parcă e o drujbă
și mă gândesc mereu când îl aud
ce peisaje frumoase am văzut în țara asta
locuri care credeam că nu există
decât în filme
și tablouri scumpe.

singura fereastră din bucătărie
îmi arată toată strada
alt caporal, altă distracție
azi mirosea a flori și zăpadă
m-am simțit așa de liniștit,
am gândit:

totuși,
ce a făcut elevul Ștefănescu Ștefan așa important,
de au numit o stradă după el?

Patreon - O mie de semne
Author

Soso este scriitor și consultant de marketing în industrii high-tech. A publicat volumul de poezie „apasă” (Editura Cartea Românească, 2010), pentru care a primit premiul de debut în literatură al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 2016 a revenit cu „termeni | condiții” (Casa de Editură Max Blecher). Este coordonatorul Taberei de poezie de la Săvârșin și organizează ateliere blitz de scriere creativă. Trăiește în București, unde moderează „Lit Out Loud, șotron cu autori în viață la Manasia Hub” și, în vremea pandemiei, Soso recită.

2 Comments

  1. Theofil Gușat Reply

    Mi-am căutat numele pe Google și am văzut un rezultat nou care m-a adus aici.
    Mi-e indiferent că mai sunt citit fiindcă am renunțat la literatură și la tot ce ține de ea: m-am pocăit. „Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos.” (Fil. 3.8)

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.