Azi la poșta redacției am ales ceva diferit, aproape ca o ieșire din zona de confort pentru preferințele mele personale. M-am gândit mult la poemele scurte pe care ni le-a trimis Liviu Mihai Șimo, cu „haiku-uri strecurate printre ele” și mi se pare că s-ar potrivi foarte tare ca o anexă la un volum sau strecurate printre niște secvențe poetice mai lungi. Gândind asta, mi-am dat seama că sunt într-adevăr prizoniera propriei mele viziuni (nu suntem toți?) ceea ce a fost confortabil și inconfortabil în aceeași timp. Mi se pare atrăgătoare siguranța acestor versuri scurte care adesea alunecă printre senzații generale, ușor melancolice, ușor pretențioase, lucruri de care ne ferim adesea în poezie (și puțină rimă, localizată strategic). Sunt faine de parcurs și ca entități de sine stătătoare, dar mi s-ar părea într-adevăr și mai captivant ce ar putea face ca mici abstracții într-un proiect mai amplu.
Liviu Mihai Șimo (n. 2003), student al Facultății de Psihologie a Universității din București. Premiul „Ion Minulescu” pentru un autor tânăr pentru placheta „corbul încruntat”
Vă las atașate poemele, cu haiku-uri strecurate printre ele.
Sper să rezonați cu stilul meu succint de scris. ^)
⁂
reflex stil vintage –
să folosești un pantof
drept semn de carte
⁂
când te cuprind
ți se deșiră
cămașa ta-n văpaie
te-aș acoperi
cu luna
dar șoldul tău o taie
⁂
limite în jur
contururi mute
și nu e nici răgaz
sunt ținte false
iar mâna mea
& mâna ta
ace într-un ceas
⁂
parcul în toamnă –
noi drept fitilurile
ierbii de ceară
⁂
ferește-mă de ger
să nu ne-ajungă mitul
doar atât îți cer
să ne rupi de trupuri
timpul
⁂
rămâi la tine-n cadă
pelicula ți-o port –
paharul între buze
și râsul tău – imbold
mă fac ca-ntotdeauna
chipul să-ți întorc
acolo unde bate
în golul tău un loc
⁂
m-ai bulversat cu totul
și n-o să mă descurci
mai stai acolo întinsă
în vena mea te culci
pe sânii tăi acum
serafii își dau porunci
⁂
pleonasm –
buzele noastre
strânse într-un sărut
Fotografie de la Yuma Kim la pexels.com
