Cred că Lorena Iacob nu se mai aștepta să primească un răspuns la cele două e-mail-uri trimise la redacție. Sincer, o înțeleg. Nici eu, dacă aș fi fost în locul ei, nu aș mai fi sperat la un feedback. Uneori însă, destul de rar cred, lucrurile se întâmplă și așa. Dacă e să privim lucrurile dintr-o perspectivă ceva mai optimistă, atunci aș putea spune că totul se termină cu bine, mai ales că astăzi se întâmplă un lucru în premieră pe O Mie de Semne: un autor (autoare în cazul de față) este publicat simultan cu poezie și proză.

Este, firește, un mix reparatoriu, însă sper că voi avea în continuare asemenea ocazii, adică să public într-o formulă combinatorie care poate arăta mai bine, cred eu, valoarea scriitorului respectiv.

Lorena a fost destul de succintă și nu ne-a spus prea multe despre ea. Îi respect opțiunea și reproduc o parte a mesajului: „N-am mai scris poezie din liceu, dar în contextul pandemiei m-am reapucat din dorinţa de a scoate la suprafaţă puţin din anxietatea de zi cu zi. În general scriu proză scurtă.”

Poezie

1

Trupurile noastre se lipesc 
noaptea când te urci pe mine-n somn
şi eu îți dau părul creț la o parte
Simt mirosul șamponului pe care îl folosești de doisprezece ani
Și care mi-a făcut mătreață

Îmi spui că n-ai mai dormit cu nimeni
la fel de bine 
Iar eu te las să te lipești de mine
Chiar dacă mă sufoc. 

2

Prima dată când am dormit la tine
am făcut baie împreună și aproape am întârziat la examenul de artă renascentistă 
ai adormit lângă mine în timp ce-ți citeam despre Michelangelo 
Profesoara mi-a spus că rețin prea multe informații triviale
dar eu nu mă pot abține
Fiindcă viețile artiștilor sunt grămezi de informații triviale
împrăștiate în cărți și studii. 

3

Am plecat de lângă tine o dată, de două ori 
și m-am întors de câte ori m-ai primit
Cu brațele deschise așteptând ca și eu să te primesc
când vei decide 
să experimentezi.

Proză

Nunta

Te uiţi cu spaimă la biserica din faţa ta şi-ţi aduci aminte de copilărie. De zilele în care trebuia să stai la slujbă şi cu greu reuşeai să îţi faci curaj şi să o rogi pe mama ta să te lase să te joci afară. Te strânge rochia pe care o porţi, te face să araţi grasă şi urâtă şi te sufoci. Nu ai mai intrat într-o biserică de ani de zile. Înăuntru miroase a mir şi a praf. Oamenii zâmbesc şi nimeni nu-ţi acordă prea multă atenţie, lucru care te linişteşte. Pleci repede cu mătuşa ta, să o ajuţi să pună mesele în ordine la restaurant. Pe drum îţi spune că tu urmezi, acum că Ana s-a căsătorit. O să pună bani deoparte pentru nunta ta, o să fie frumos, chiar dacă acum îţi imaginezi că nu o să se întâmple niciodată, sigur se va întâmpla, aşa îţi spune mătuşa când îţi zâmbeşte cu toţi dinţii. Abia mai respiri, e o căldură de nesuportat. Evident că nu poţi să te gândeşti la căsătorie când ţi-ai petrecut toată viaţa singură, dar nu îi spui asta, nu îi spui nimic, nu ştii ce să spui într-o situaţie de genul ăsta. Te laşi pe spate şi speri să ajungeţi repede.

La restaurant e zgomot şi miroase a zahăr ars. Tu rămâi la intrare şi ghidezi invitaţii. O colegă de-a miresei, una de-a mirelui, rude, rude, alte rude, toate aşezate la mese. Inima-ți stă în loc când o vezi pe Clara. Ar fi trebuit să-ți dai seama că o să vină, dar tu nu te-ai gândit la asta, nu te-ai gândit la nimic. Acum ți-e frică și te simți expusă. Vrei să fugi, să nu dai ochii cu ea. Nu ar fi trebuit să mă culc cu tine. A fost o greșeală, eu nu sunt așa. Asta ți-a spus și lumea ta s-a prăbușit. Bei apă rece, îţi tremură mâinile de nervi, vrei să te duci mai repede acasă şi să te odihneşti. Măcar acum nu-ţi mai spune nimeni că urmează rândul tău. Te duci să fumezi. Porţi o discuţie plictisitoare despre ornamente de grădină cu unul dintre ospătari, care nu înţelege ce creepy sunt piticii de grădină. Te întorci înăuntru, nu înainte de a trece pe la garderobă şi a-ţi lua adidaşii. Rochia e lungă şi nu observă nimeni că nu porţi tocuri.

Ajungi acasă şi simţi un gol în stomac. Abia te-ai atins de mâncare. O ai pe toată la pachet în frigider, somonul şi sarmalele şi nişte tort cu ciocolată. Îţi dai seama că nu ţi-e somn, aşa că te masturbezi şi speri să adormi. E atât de linişte încât îţi auzi respiraţia. Îţi vine în mine imaginea bisericii şi-ţi aduci aminte de copilărie, aşa că aprinzi lumina să citeşti. Tremuri de furie.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.