Johan Miers scrie o poezie confesivă și mizează pe două mari teme, dragostea și moartea, pe care le „condimentează” cu expresii ușor edulcorante în scopul de a impresiona cititorul și de a-l face să-și însușească emoțiile actantului pentru a rezona cu acesta. Este un exemplu tipic de „greșeală de începător”, deși Johan scrie de ceva vreme și are deja experiență acumulată.
Public aceste poeme datorită faptului că fondul este bun, mesajul trezește empatie și tehnica arată intenția de a perseverea și ambiția de a demonstra că (se) poate mai mult. Rămân fidel principiului meu, anume că trebuie să luăm dintr-un grupaj (destul de consistent în cazul de față) ceea ce este bun, esența, dacă vreți, a ceea ce vrea să transmită autorul. Îl încurajez astfel pe Johan să continue, fiindcă în poezie nu există limite și, mutatis mutandis, sunt convins că-și poate drena aluviunile textuale și își poate găsi o altă voce, mai matură, mai concisă și mai expresivă.
Iată ce ne-a scris Johan: „Am plecat din România imediat ce mi s-a permis, la 18 ani, și de atunci am tot schimbat locuri și țări și nu am de gând să mă opresc curând. Scrisul, deși stângaci și greoi, și poate prea simplu și de nearătat, m-a ajutat să mențin o constantă în mine care a devenit mai importantă decât mă așteptam. De obicei scriu în engleză, in română am început acum jumătate de an.”
not all men
colega mea din clasa întâi
tresărea de fiecare dată
când trebuia să țină pe cineva de mână
fata frumoasă din liceu
care stătea două bănci mai în spate
a uitat cum să se dezbrace
în fața unui băiat
vecina mea Ioana
trebuia mereu să fie acasă
înaintea soțului ei
prietena mea Larisa
nu mai știe cum să iubească romantic
și nici în alt fel
fata din apartamentul în care am stat
încremenea de fiecare dată când cineva
trântea ușa
Maria de la job
îngheață când cineva ridică vocea puțin.
Raluca a murit
după ce a pus el mâna pe ea
și nu i-a mai dat drumul
la Roman
acum zece ani
când ne-am scris primele rânduri pe internet
ne-am întrebat: de unde ești?
tu din Roman, eu din Focșani
ți-am zis că nu știu de el
nu e cine știe ce
nici al meu nu e
de atunci ne-am tot scris
de bine, de familii, de școală, de traume
de insomnii și tulburări
de zile fără duș și fără dorință
de ziua când ai înghițit 64 de pastile
și mi-ai zis după trei luni
de vremea când am fost bolnav o jumătate de an
și eram sigur că o să mor
din octombrie nu ne-am mai scris
ai dispărut așa cum ai apărut
dacă vin în Roman
mai ești?
dacă te caut pe străzi
o să calc pe unde ai călcat și tu?
știri
ți-am zis să nu te mai uiți
știi deja ce-o să vezi
le-ai memorat pe toate
haine arse
pantofi micuți fără picioare
case cu găuri
grădini fără verde
și garduri fără străzi
ochi ascunși printre degete
cinci ani aveam
când am descoperit că omul mare cu mustață
îmi face inima să sară când vine acasă
șapte ani aveam
când am aflat că omul mare cu mustață
strigă vorbe de rău înspre mama
zece ani aveam
când m-am băgat urlând între mama și omul mare cu mustață
să nu o mai bată
12 ani aveam
când omul cu mustață s-a îmbătat și a adormit
în timp ce mama aștepta vești din excursia
în care autocarul meu a făcut accident
18 ani aveam
când am plecat din casa omului mic cu mustață
departe în altă țară
28 de ani aveam
când a murit omul mic cu mustață
nu m-am dus la înmormântare
toate se leagă
am crezut că n-o să mă ajungă
foamea copiilor care mor în Yemen
că n-o să mă zbat să nu mă înec
în acel tsunami din partea cealaltă a lumii
că războiul din Siria stă acolo liniștit
dacă rămân în casa mea
și merg pe drumurile mele
o să fiu de neatins
toate din lumea asta se adună
și după se împart la toți egal
indiferent unde suntem
câți bani avem
și dacă ținem televizorul deschis sau nu
lumea noastră până acum
familiile obișnuiau să facă mulți copii
pentru că niciodată nu supraviețuiau toți
nu apucau să devină adulți
și toți știau asta, și se pregăteau
ca animalele care își părăsesc puii slabi
să se salveze știind că întotdeauna pot face alții
soldații încă își spală ghetele de sânge
copiii încă mor
suntem mai mulți
și toți vrem mai multe
niciodată de ajuns
închiși în camere
cu ceasuri care ne apropie de singurătate
și ne îndoapă cu iluzii adunate de pe internet
în siguranță
nu mă scald în mare fără colac
nici în piscină
dacă ar ajuta
mi-aș lua parașuta cu mine când zbor
m-am interesat, nu ajută
ce aș purta pe stradă pentru siguranță?
am văzut un studiu
despre cum ar trebui sa arate oamenii
ca sa fie protejați de accidente de mașină
cocoșat
mic și rotunjit
craniul umflat cu grăsime
mi-aș trăda corpul pentru siguranță?
mi-am trădat deja viața pentru confort
probabil
și înainte să trec strada
tot m-aș uita în ambele sensuri pe trecere
Doar dacă ți-a plăcut acest articol:
Sprijină și tu jurnalismul cultural independent donând orice sumă aici:
https://www.patreon.com/omiedesemne sau direct în contul RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu.
