Alexandra-Emilia Bucur revine după un an și un pic la rubrica „Poșta redacției”, demonstrând că se află, așa cum spune într-un vers, pe „ drumul cel bun ca un început bun”. Așa cum ne transmite Alexandra în e-mail, este vorba despre „un mic gruaj de poeme scrise în ultimul timp”.

Fiind parcimonioasă cu datele biografice, recurg pentru reamintire la ce ne spunea despre ea în urmă cu un an: „Relația mea de prietenie cu poezia a început cu foarte mult timp în urmă, a fost o relație de lungă durată, extraordinar de frumoasă, cu nopți lungi de lectură, cu zile citind poeme în cenacluri literare, cu multe concursuri de poezie care ne-au condus pașii în toată țara, în multe locuri de basm care au sădit în memorie amintiri de neuitat, au rezultat multe publicări în antologii, reviste tipărite, dar și online. La un moment dat, drumurile noastre s-au îndepărtat pentru că timpul fuge prea repede uneori, dar poezia s-a tot întors la mine, mai rar și înfruntând timpul, dar efervescent și constant, de fiecare dată mai puternică. După aproape 10 ani, ca orice moment unic și frumos care se întâmplă în viață și devine nemuritor în sine, drumurile ni s-au unit din nou. Ca orice revedere mult dorită, am hotărât să rămânem împreună pentru o perioadă mai lungă decât cea de dinainte.”

Ai așteptat să se mai adauge o zi

E ca și cum iei ziua în mână și imaginile curg mai repede
și mai clar decât luate una câte una și tastate mai greu.
Încă o săptămână de pauză zici
și nu prea se înțelege acum de la ce. Poate mai târziu. Zâmbești și asta arată că e bine,
e drumul cel bun ca un început bun.
Apeși acum doar acolo unde nu se aude
și unde prezența orei nu e captată doar după
sunetul ei recognoscibil și adus sunetul în locul orei.

Lași minutul pe mai departe, camera ocupată,
chiuveta prea goală, obiecte în cameră prea puține
de care să te agăți,
minute plutesc la suprafața apei din cadă.
Ceva s-a deplasat mai încolo dar nu ai observat,
abia acum observi că nu mai e acolo unde
l-ai lăsat ultima oară.

De la capăt spui și respiri mai greu
ca după un maraton început după / printre minute interminabile. De acum deschizi minutul mai simplu.

De acum zici
deschizi o nouă zi și de acolo începe un nou text
despre astăzi.
Între azi și mâine e doar o pauză de un somn,
zici.

spațiu. cam așa. punct lipsă

Încep să apară golurile ca moluștele scoase din mâl / mal,
în pereții camerei observi începe să se termine camera
unde a rămas căutarea ultima oară, încă umblă.

La marginea imaginii
imagini umblă fără să se audă ca să se așeze
pe mijlocul inimii
sau pe centrul rotirii de jur împrejurul punctului,
imagini – galaxii – comete se rup de la mijloc
și se despart camere
planete.
Se ia de la capăt, de la margini.
Bateria telefonului e doar pe jumătate și piuie.

de data asta e fără titlu

Pentru tine primează, spui, să prezinți ziua ca o zi toridă decât ziua ca o zi construită din minute viteză
din secunde lipsă ce zgârie atomii zilei.
Lași ziua acolo unde a rămas de la ultima salvare automată, nu mai contează locul spui,
o lași tot acolo unde a fost și ultima oară.

Fragmente de lumini vin și de data asta mai repede,
suspansul că nu știi de unde și încolăcirea zilei pe degete
până devin minutele fosforescente,
e și asta o scuză zici
să nu înceapă ziua de acolo de unde ai lăsat-o ultima oară / spațiu copiat și de data asta.

Ziua începe acum să crească, să se facă.
De obicei ziua te anunță înainte,
știi cum e, zici, și nu prea se înțelege la ce se face referire,
sari de la o zi la alta ca pe niște pietre lăsate
pe lac la vedere,
sunt două minute sudate unul de altul într-o plasă continuă.
Oricum trebuia să te ridici să vezi, spui, să vezi cum arată camera și continuarea ei.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.