Duminica cu poezie la Poșta redacției. Azi citim trei poeme de Bogdan Macarie care își dorește să-și publice propriul volum într-o zi. Îi urăm succes lui Bogdan și îl încurajăm să scrie, sunt sigură că va ajunge la o carte dacă persistă. Jonglează cu structuri și forme, se plimbă printre imagini concrete și-mi place atenția pe care o oferă titlurilor. În aceeași măsură, nu pot să nu-l sfătuiesc să lucreze mai mult finalurile, la care intuiesc că ține destul de mult.

Ce ne spune despre el:

„Mă numesc Macarie Bogdan și sunt student în anul 3 la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Am debutat în volumul „Atenție nu se mai închid ușile”,  apărut în urma concursului național Gellu Naum la Casa de pariuri literare și ulteriror am fost selectat și pentru antologia Lidiei Vianu „The future has been fabulous so far”, apărută la Tracus Arte. Încerc să citesc cât mai multă poezie, dacă e ceva scris de Ginsberg sau Sylvia Plath cu atât mai bine, încerc să învăț de la cei mai buni și mi-ar plăcea să îmi văd cândva publicat propriul volum de poezie.”

if depression was a place sau seen la 2:07 dimineața
îmi scrisese pe WhatsApp hey 
două puncte paranteză
e cam ciudat să trec pe lângă locurile unde mergeam împreună
sau să știu că la următoarea e parcul cu aleile denivelate și atât de înguste că
bicicletele aproape ne călcau pe picioare
treptele unde m-am împiedicat 
două puncte parantezăparanteză 
banca pe care cineva uitase o păpușă fără brațe
un boschetar jucând șotron 
pe terasa
unui local părăsit
vorbind cu prietenul lui imaginar care
îi dădea mereu 
cele mai bune sfaturi
lacul unde ți-am promis că te arunc
dacă îmi mai reciți din Bukowski
două puncte parantezăparantezăparantezăparantezăparanteză 
pescari jucând table așezați
în bărcile lor verzi 
în derivă
carnea lor roșie pe spate
aproape neagră pe mâini 
statui trăgându-și forma
pe sub prelata subțire
paznicul sătul de viață 
și bomboanele lui mentolate
pielea noastră devorată de țânțari
și urechile mele pline
de râsul tău ca un bâzâit zemos
ramele ochelarilor tăi
pe care se îmbulzeau două furnici roșii
un tsunami de porumbei împrăștiați de biciclete
peste niște bătrâni tebeciști 
jucând șah sub o reclamă
la Coca-Cola

uneori mă gândesc la asta 
cu periuța de dinți agățată în colțul gurii poate o să-i răspund cine știe
poate o să scriu un poem
cândva
și o să-l trimit cuiva pe WhatsApp.

despre tăcere
eram în autobuz când am vorbit prima oară
până atunci doar ne ținuserăm de mână 
și uneori de urât
mi-a spus cât de mult îi place Pulp Fiction
și eu văzusem filmul ăla de vreo două ori
și niciodată cu ea.
Spunea o mai ții minte pe Mia?
care ținea cireașa de pe milkshake în dreptul gurii
și îi spunea lui Vincent
știi
ai găsit pe cineva special
când poate să tacă dracului din gură
și după au dansat.
am strâns-o mai tare de mână
pe aleea slab luminată
ca o sală rece de cinema
unde urechea ei degerată și
cuvintele ei
mirosind
a popcorn prăjit 
mă scurtcircuitau
cu o bucurie călduță 
discretă
m-am gândit la o noapte în care 
o să vorbim mai mult
și că atunci 
în întunericul lipicios
s-a terminat totul.

bunicul a venit pe jos de la Stalingrad  
eu nu mă văd decât apărând o scară micuță de bloc
unde miroase a câine ud unde
un vecin abia învață să-și încarce pistolul
și o bătrână cu psoriazis ne toarnă în cești cafeaua fierbinte

rămași pe întuneric doar noaptea
am putea să ne strecurăm după pâine și lapte
cu singura grijă că o să găsim rafturile goale
și consolarea că de la mers
o să ne încălzim picioarele degerate

o să găsim țigări la kilometri distanță
în subsolul unei patiserii dezafectate
în timp ce în parcul de lângă
soldații se parașutează pe un lac înghețat

Bogdan a mai publicat poeme la O mie de semne în 2020 și le puteți citi aici.

Patreon - O mie de semne

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.