Cătălina-Teodora Bădoi este elevă în clasa a XI-a și speră ca în curând să devină studentă la Litere în Cluj. Îi ținem pumnii pentru asta. Pe de altă parte, ne spune că i-a trebuit „tot curajul” ca să ne trimită aceste poeme. Dragă Cătălina, sper că nu crezi că suntem niște sperietori de poeți. Suntem doar niște oameni cărora le place poezia și care încearcă să fie cât mai corecți atunci când despart apele între cei care merită să fie publicați și cei care nu. Din fericire, tu ești în prima categorie.

Decizia nu a fost una simplă, deoarece primele două poeme sunt bunuțe, în sensul că merg ok până aproape de final, când totul devine problematic. De ce să mai adaugi, de pildă, un vers absolut inutil, o concluzie bombastică precum „apropo, ți-a căzut bagajul emoțional într-o baltă”, așa cum ai procedat în primul poem? Ca să fiu franc, ai cam stricat tot ce ai construit cu migală până acolo. Procedeul continuă și în al doilea poem, parcă tras la indigo.

În ceea ce privește al treilea text, ei bine, acesta denotă o oarecare lipsă de experiență, explicabilă de altfel, fiindcă nu numai eu, dar cred că toată lumea refuză, politicos sau nu, poeme despre poeți care scriu poeme. Este un procedeu atât de uzat încât provoacă adevărate indigestii literare. Nu, categoric nu mai scrie așa ceva. Au făcut-o înaintașii – unii bine, alții prost – însă o poetă tânără ca tine trebuie să mizeze pe un cu totul alt fel de paradigme. E un sfat cât se poate de amical.

În rest, dacă vei continua pe discursul confesiv al primelor două texte, poate că te afli pe drumul cel bun, adică cel care te va duce spre rezultate mult mai bune. Sigur că o poți cârmi și pe alte căi de expresie, fiindcă ai de unde alege. Contează doar să o faci bine. Mult succes!

karma express

e așa gol și întunecat orașul, pare că nu 
s-a respirat niciodată pe străzile astea
singurele dovezi ale existenței umane sunt blocurile
gri și magazinele cu copertine colorate din gară
sub care te ascunzi de ploaie, 
dar ești deja udă din cap până-n picioare 
rochia ți s-a mulat pe corp și simți că ești privită
cu dezgust de toți trecătorii
– dar nu e nimeni în jur
și tu ești propriul tău critic, singurul judecător
ce-ți poate da sentința și-n minte îți răsună un
ciocănel imaginar și o voce care te declară vinovată
pentru prima dată când ai copiat în clasa a patra 
la un test de geografie și pentru că ți-ai părăsit 
prietenul din generală chiar de ziua lui
ți-ai spus că a meritat-o și ți-ai văzut de viață 
și acum nu-ți mai trezește nici cea mai mică reacție 
chimică – care a lipsit oricum cu desăvârșire dintre voi;
și-n tot timpul ăsta ți-ai așteptat karma, 
credeai că o să-ți frângă cineva inima
sau că o să te fraierească așa cum ai făcut-o tu 
cu învățătoarea la testul ăla de geografie
dar blocurile sunt în continuare gri 
și tu ești singură sub copertina
asta nenorocită, fără nici cea mai mică idee 
cum să scapi din orașul ăsta gol și întunecat
trenul are întârziere și

apropo, ți-a căzut bagajul emoțional într-o baltă

viitorul e un maniac pe contrasens

de la balconul blocului crem din provincie
viitorul pare un vis universal
ai șaișpe și nu mai crezi în pentru totdeauna
te lasă rece promisiunile pentru că știi tu mai bine
cum stă treaba cu iubirea asta 
e doar o glumă proastă ca cele spuse la beție 
când ești mangă-n barul de lângă cămin 
și totul e gri și deloc așa cum ai sperat
acum ai vreo douăzeci și nu mai crezi în nimic
realitatea e bruiată și poezia ți-e
la fel de varză ca la început 
te îneci în mediocritate & băutură ieftină 
nu-ți permiți mai mult și viața te-a trecut deja de 
prea multe ori pe caiet
așa te-ntrebi cum ai să-ți plătești toată datoria asta
și-ți fuge timpul de sub picioare, tu te cauți prin 
buzunare cu disperarea unui homeless care și-a 
pierdut cheile de la apartamentul ăla art deco
la care visai când aveai șaișpe 
și-ți plănuiai toată viața 
fără să știi că sensul nu e unic 
și acum te lovesc din toate părțile 
frici roșii cu roți și cu accelerația-n blană
gata să te spulbere și să te trezească din viitor

poate ai o șansă să mai respiri
câteva secunde pe pietonal

poemul ăsta care

scriu poemul ăsta care
nu poate fi folosit pe post de combustibil
pentru mașina timpului
și pentru care aș primi doar diploma pentru
eșecuri remarcabile
poemul ăsta care nu ne va salva
și nu mă va aduce nici măcar cu o secundă mai
aproape de acceptare
care nu va masacra distanțe și nu va deforma
planurile universului
poemul ăsta care va fi doar
cartografia pierdută a atingerilor involuntare,
dar conștiente 
vinyl zgâriat al vocii tale fredonând absent
nebun de alb  
pe care nici măcar poemul ăsta nu le va putea
rememora precis
poemul ăsta stupid care va rula inutil
ca genericul agasant al unui sitcom nouăzecist 
care va sfârși uitat
fiindcă nu schimbă cu nimic firul narativ 

finalul e mereu același 

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.