Astăzi citim trei poeme propuse de David Cuzino. Sunt texte în care se vede background-ul de medicinist al semnatarului, de aceea, proabil au un flavour foarte diferit de tonalitatea în care se scrie astăzi. Discursul mi se pare foarte proaspăt și de o altfel de directețe față de ceea ce practică alți poeți de aceeași vârstă.
Poetul din aceste versuri are un fel de simț practic aparte, care îl ajută să apropie sensurile imediate de sugestii îndepărtate atât la nivel de conținut cât și de imaginar, iar asta pare să fie o tehnică. Figurativul și concretul (de multe ori organic) dansează frumos în aceste texte. Sper ca David să continue să scrie, e nevoie de o cât mai mare diversitate în peisajul poetic.
Ce ne spune despre el: „Mă numesc David Cuzino, studiez Medicina la București, dar de aproape un an sunt plecat la Lyon cu o mobilitate de studiu. După ce m-am găsit puțin mai singur și mai liber ca de obicei am început să scriu câte ceva ce, sper eu, le va vorbi și celorlalți cititori”.
NFS-P
Lasă-mă să te îmbrățișez data viitoare
când te văd pe patul de spital
Lasă-mă să te văd dincolo
de telefon
Uite, eu fac un compromis
scriu pe întuneric
de mână, cu degete curioase cândva
să te atingă
Mi-am bătut cuie în falange
fix cât să mai mișc puțin de tot
Uite, mă stăpânesc
îmi mut sentimentele în brațe
și în gât
lucru care îmi umflă toți ganglionii
cu broscuțe care țopăie
printre hematii
De ce cu broscuțe?
Uite
te rog să mă ierți
nu am mai simțit asta niciodată
sunt eu pacientul
voi fi eu cel înțepat
îmi spui tu ce vei găsi
eu o să știu doar
temperatura la care ne atingem
Acum ceva timp
țin minte că era seriozitatea
cea care mi-a izgonit visele
și m-a însingurat
Azi chiar
seriozitatea viselor
mi-a înfipt niște țăruși în viscere
Azi e diferit fiindcă
pe lângă caiet
am și o pisică atipică
Dora
Ea locuiește la mine în plămânul drept
unde stă și se joacă
dă cu labele în țărușii care-mi perforează pleura
ca și cum ar fi șoareci
Uneori mai iese până la bronhii
gâdilă spune bancuri miaună
asta mai sperie oameni
care vin și mă ventilează invaziv
vor să mi-o scoată pe Dora
vor să o caute
cum se căuta animalul umblător
care le făcea pe femei să se ridice în fața bărbaților
Câteodată mă zgârie
dar ajută tare mult
când mai iese afară
și se lasă
luată pe sus
pusă în brațe și privită
Doare uneori și când se întoarce
dar și când stă mult pe afară
lăsând în urmă o cavernă
ce primește noi și noi microbi
pufuri, prafuri și ecouri
ce se aștern în final
într-un culcuș de pisici
unde se lasă căldura
Cum va fi când tot izvorul meu
se va fi scurs?
Cum de curg limpede și liniștit
toate picăturile
sau de ce au ieșit cuvintele
așa de pașnic
în timp ce toate fibrele
mai aveau puțin și scoteau un scârțâit
cât să le îngrozească și pe ursitoare
și să fugă după foarfece.
E ca și cum ar fi picat totul într-o
vază chinezească
a rămas în urmă doar
o ușurare
care mă tem că mă ridică la suprafață
și nu mă lasă apoi să cobor la loc
în balta asta și așa seacă
Și uite că aici vine Nadia
cu rolele din 2003
bea apa din vază
Când erai un balon dezumflat cred că țipai prea tare
Când erai o sarma desfăcută
te-am înfășurat eu la loc
am și gustat puțin umplutura și chiar era sinceră
iată că acum simt niște amintiri în apă
și e bine. Îmi place
Amintește-ți cu bucurie de durere
pisicile torc cel mai tare atunci când
le e frică sau
când nu le convine ceva
Ai pierdut o parte din ce era în vaza asta
doar că de luciu ricoșează imagini
cuvintele schimbă structurile
și pisicile…
rămân alături de oameni
Ia-mă pe umăr
hai la cules de pietre
hai la strâns zâmbete
Iată-ne afară
Ți-am interzis să-ți iei aparatele azi
prea tare cauți gaura
de la cheia plăgii
mai respiră și tu puțin
hai ridică pietrele astea
ca să iasă niște scântei
Nu vrei
Ne așezăm pe marginea bălții
se uită copacii la noi
ne vorbesc scrijeliturile de pe ei
pare că soarele o să fie înghițit
e un moment de trecere
se face verde
nu știu pe unde s-o mai luăm
bagă mâna în apă
poate prinzi un pește
și dacă nu…
poate găsim sticle cu mesaj la fund
și intrăm într-una din ele
suflu eu și dau din lăbuțe
mergem spre unde apune soarele
Încercăm?
Lasă-mă să-ți povestesc despre drumul
dintre băltoacă și luminiș
pe care l-am făcut cu tine, atunci când nu știai.
Era frig, dar soare cât să desfunde porii
de pe piele și nările
cum a pățit mumia pe care am văzut-o împreună
dar care m-a impresionat mai mult pe mine
Așadar aveam spațiu, versurile erau pe buze pregătite,
gata să le trec prin bulbul olfactiv
organul amintirilor
Doar că ce am primit erau cuvintele de pe bănuții de la tine
niște discuri de emoții de consum larg și rapid
Și mi-a plăcut! Nu prea am știut de ce
Am crezut că e și asta o formă de exprimare
înainte de a pune un diagnostic, așa cum
am fost învățat: alexitimie
sau pe vremuri
(îmi zicea o doamnă simpatică)
culoarea care nu se vede după ochi și obraji
Doar că mi-au fugit visele și
n-a rămas decât debaraua mea de o ordine țipătoare
să-ți facă ție loc pe fotoliul încălzit
de o pisică. Și tare mi-e teamă că
n-o să mă mai știe când mă-ntorc din pădure
Și îmi mai e frică să nu-mi bată doar spaima la ușă
să mă încremenească în starea asta
hipnagogică
bună doar de scris
un fel de versuri