Azi citim trei poeme de Gabi Mitan. Le-am selectat pentru prospețimea vocii, o viziune directă, la firul ierbii, combinată cu un onirism autentic . Imaginile onirice pătrund fără avertisment în secțiunile celui mai anost cotidian din care ești, astfel, expulzat rapid . Planurile se schimbă în aceste versuri ca șinele unui roller-coaster , și, ce este mai interesant, pare să fie o poezie deloc conștientă de sine . Sau cel puțin, e dificil de detectat artificiul, ceea ce nu face decât bine rezultatului.

Ce ne spune despre el: „Numele meu este Mitan Gabriel, sau gabimitan. Am 21 de ani, sunt lucrător depozit la emag, am publicat poeme până acum la note de subsol și haimanale literare. Aș continua până dimineața, dar mai bine vă trimit poemele mele“. 

Plapuma

dau plapuma la o parte mă ridic pentru o cană în jurul meu toată pajiștea cu iarbă
umedă cranii de vaci și pietre 
nu-mi dau seama cum m-am trezit aici
în jurul meu în depărtare un lătrat de câine
cuprinde liniștea ca o disperare
sunt inimi prăjite care zboară deasupra mea și când le curge uleiul
mâinile astea unsuroase vor să fie goale
poate nu mă mai culc vreau să beau și să vorbesc cu cineva nou
mă întind pe iarbă îmi imaginez un alun (alunul ăla din fața casei)
și-mi spun gabimitan
trage plapuma pe tine

abur

aburul  
ferestre aburite pe care am desenat inimi  descopăr 
ciorba 
de la gust până la vindecare
și de ce este greu de ce este flămând
să vorbesc despre tine
aduceai trei ouă prăjite și le împărțeai la fiecare
te scufunzi în pivniță
ecoul seamănă 
 bătăi de inimă și mâini
ce nu vor mai răsări 
uneori
chiar mi-e dor de tine
m
A
m
Ă

am săpat o mină în maxilarul tău pentru toate cuvintele pe care ți le-ai dorit
Ioana usturoiul cu lapte din seara aceea poate ne-a salvat viața
cât se întindea în fața noastră
scheletul de cauciuc al unei cămile
e prima dată e prima dată
urechea înfiptă
într-o venă de sânge

*
nu vreau un cv să-ți angajez poezia
nu-mi zi unde ai mai publicat
nu-mi zi ce studii ai
zi-mi doar poezia ta
nu-mi arăta cu cine te-ai futut
nu-mi arăta cine te-a părăsit
nu-mi arăta cine a murit
vreau să văd ce ai simțit când i-ai gătit ceva și a mâncat zâmbind uitându-se la tine
nu-mi zi ce te doare nu-mi zi ce te-a rănit nu-mi zi că lumea-i de căcat nu-mi zi de
schimbare nu-mi zi să salvăm delfini
du-mă acolo unde ți-ai încălzit mâncare după o zi cât toate zilele și te-ai liniștit
nu începe cu ce vrei să ne arăți nu încerca să ne demonstrezi că meriți validare
nimănui nu-i pasă dar uite mie îmi pasă cum se simte când poți avea bucurie să vii

singur acasă să-ți mângâi câinele sau să te uiți la Naruto și să simți dragoste de să
nu mai ceri dragoste

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Ștefania Mihalache, născută în 15.08.1978, la Brașov. Absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Română-Engleză (2001) și a programului Master of Arts in Gender Studies la Central European University, Budapesta (2002). Poetă, prozatoare. A scris Est-falia (roman), Poemele secretarei (roman), Sisteme de fixare și prindere (poezie), Cronica Akasha (poezie), Copilăria. Reconstituiri literare după 1989 (eseu), Gene dominante (povestiri). A scris și scenarii de televiziune. Trăiește în București.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.