Vasi Prode este elev în clasa a XI-a la liceul Constantin Noica din Sibiu. Discret, se prea poate, tînărul domn Prode nu ne-a scris altceva despre sine, iar nouă ne-a transmis doar atît:
Sper să vă placă poeziile mele și, dacă este în regulă, să-mi dați un sfat.
În regulă, monsieur, să purcedem. În primul rînd, merci pentru texte. Le găsesc atrăgătoare din cel puțin trei motive:
- Transpare o anume relaxare în expresie care nu se află la îndemîna congenerilor (sic) domnului Prode. Ba dimpotrivă, am observat, citind și recitind textele primite la Poșta redacției, o abundență de expresii prețioase și „concepte înalte” cărora, din păcate, oamenii nu le dau ocazia să „respire”, fiind, cel puțin în aparență, sufocați de nevoia de a spune TOT deodată.
- Textele conțin fire epice care mă determină să o citez iară, ușor ceremonios, pe Elena Vlădăreanu: „Viitorul poeziei va fi epic sau nu va fi deloc.”
- A face karaoke pe Frank Sinatra este, de astăzi, și pe bucket list-ul meu.
Altfel, există destule neajunsuri și asperități în textele lui Vasi Prode, de la uzitarea ușor forțată, sau chiar eronată, ici-colo, a limbii române, ori folosirea discutabilă a slash-urilor și &-urilor, pînă la supralicitarea locului comun ca nesfîrșit izvor de efecte poetice. Vorba lui Marius Ianuș, cel de pe vremuri, nu ăsta pocăit lateral și confuz total: faptul că stai în bucătărie și nuștiuce nu înseamnă că faci poezie.
În orice caz, am citit cu drag, ceea ce te invit să faci și dumneata:
tăietură cu un ciob occidental
simt lipsa prietenilor morți &
află că niciodată nu i-am cunoscut
mi-e rușine, mă ascund sub plapumă e frig
cel mai rece obicei, nasul îmi curge, alarma Samsung
indică plonjarea din patul etajat prea devreme pentru mine
prea târziu pentru tata // și în
dimineți fugitive ca astea îmi amintesc cum
pentru alții înseamnă doar întoarcerea fălcii pe partea cealaltă //
asta fac câteodată // absentez cotidianul
întorc și perna să fie rece
//asta doar noaptea//
mi-e rușine, mă ascund sub plapumă, dar nu în vise triste
pierd vitaminele, devin paranoic dacă continui așa
ca în noaptea aia în care am reușit să impresionez
doar un fir alb din parul tău vopsit recent // adică așa e, nu? //
și am zis că mergem în bucătărie, mai discutăm, mai bem
un pahar de apă, nu e încă dimineață, cearcănele
încă nu-ți trag ochii în jos ca ultimele lacrimi obeze topite-n cearceaf
halatul de baie ne tolerează pe amândoi chiar dacă suntem puțin transpirați
și la tv italienii nu mai fac pizza promovează moartea
//noi ce mâncăm în dimineața asta?//
atunci prin iunie // căldura începea să te dezbrace //
am ascuns în Bhagavad-Gita la capitolul
cunoașterea transcendentală opt milioane
pentru școala de șoferi &
s-a simțit oldschool
acum verific telefonul, îmi scrii bună dimineața
uită-te pe geam & mă uit din pat
și ninge pentru prima dată. //soarele
s-a oprit din a mai dezbrăca, prudenți banii
încep să fie tot mai populari mondial//
în timp ce scriu acest poem
sub parchet
câteva limbi se răsucesc ca elicele unui elicopter militar
un gât e înțepat de un canin îngălbenit
după papuci și scări în baie din gâtul dușului
se aude câte-o tortură la 10 secunde
din 5 flori de pe birou una pute una miroase bine
restul poartă mască medicală
o rază se reflectă prin geam și-mi orbește ecranul laptop-ului plin cu stickere
singurul soare e acoperit acum de blocuri și mă bucură enorm
singurul soare deplin acceptat e puțin strâmb pe tricepsul tău
și
în timpul ăsta lumina roșie nu mai e una erotică
e o secvență dintr-un film sadomasochist cu crime nedescifrate
într-o cameră cu becuri infraroșii
încerc să scot cele mai obscure
senzații și chiar le scot ////sunt aici prezente\\
dar nu le pot găsi pe tastatura qwerty te rog totuși nu mă opri
nu te opri
bagă-ți unghia violet în obrazul meu pănâ când
pâlpâie un strop de sânge și îmi clănțăne dinții
doar știi că a trecut mult timp și se uită în sfârșit unul la altul
împart consola de ps4
se ceartă pe cratițe și
n-ai decât să îți lipești urechea de covorul echilateral
sau să urmezi modelul Van Gogh
dar tastez cu 2 boxe lângă mine
și un glonț virtual îmi trece ca o injecție
prin diafragmă până curge ceai și
desperados din sternul meu
dar aici tastatura mecanică e presată la greu
acolo ei petrec împreună
fac karaoke pe frank sinatra și beau berea mea
preferată în bucătărie lângă castronul din care eu
mâncam și pe care n-am apucat să-l mai spăl
șiret ca un cetățean cu stil civic
23 și 13 minute prietenii sunt ocupați & obosiți
în casele lor cu calorifere încălzite
închipuie-ți
o ieșire amețită din bloc ca din nava mamă
înfofolit în hainele folosite iarna trecută &
tot ce surprinde aici e
ceața paradoxală apropiată de pământ cum
niciodată nu-i văzută mai bine mereu să crezi că e nevoie
de ochelari cu dioptrii minus 5
așa începi să privești în jos trebuie să vezi bine dacă
ai probleme de vedere șosetele cu flăcări portocalii
îndesate în vanșii rupți și înghețați ajută
la fel ca un soare strâns în mâini aspre care se
sprijină pe o baltă înghețată la suburbie de oraș lângă
cibin și printre degete flash-uri în iris flash-uri
printre crengi printre blocuri
23 și 13 minute
toate experimentele torționar – psihologice s-au înecat în cibin
MAI-ul a decorat mașinile în stil german
patrulează în noapte cu faza lungă ca licuricii scăpați
din borcane în aburii unui vape
aerosolii sunt condamnați suprimă orice tip de
activitate exterioară acțiunile și poftele sunt tăiate ca niște
șireturi albe de la un bocanc negru cu paișpe inele
de un antifa declarat.
23 și 13 minute
află că n-am să spun prea curând
cum mă simt când sunt singur
în schimb să mă consum lent și treptat aș vrea câteodată să
disting și să ating mai multe inimi decât
ar putea un cardiolog specialist diagnosticat
cu parkinson. cu ceilalți nu mă compar.
dacă îmi pun ochelarii de soare pupila nu se mai contractă
viermișorii transparenți din ochi nu mai aleargă liberi
prin cerul senin și
nimic nu mai poate însemna atingere aici
excepție pentru interlopul
mapamondului gen
//lie steal cheat and kill
real bad guy.//
