Andreea Ban revine pe O Mie de Semne după aproximativ un an cu un grupaj în care, așa cum ne spune, își dorește „să vă arăt și eu ce-am mai făcut”. În lipsa unui update biografic, am să mă folosesc, spre reamintire, de mesajul anterior: „Mă numesc Andreea Ban, am 20 de ani și studiez Producție de Film la Arts University Bournemouth, dar mi-ar plăcea să mă mut la București după ce termin facultatea. Mă entuziasmează gândul de a explora scena literară a orașului, de a mă exploata artistic și de a evolua ca poet alături de prieteni dragi care scriu și ei.

Văd și simt atât de multă frumusețe încât uneori e copleșitor. Vreau să o materializez, să extind și să canonizez cumva magia asta pentru totdeauna, așa că scriu – până acum doar pentru mine. Poate dacă tot scriu despre oameni, n-ar fi atât de rău să mai scriu și pentru ei.”

1.

Beatrice, în urma mea nici câinii nu mai latră
le-au rămas bucăți din mine între fălci
și le e silă –
acolo m-am lăsat pe mine, cel de altă dată.

în seara asta strada e un spate umed de pește
pe care mă plimb doar eu iar tu îmi cazi
pe drum din buzunare;
ce singur devii atunci când în sfârșit
nu-ți mai e teamă.

2.

noi

noi n-am fost ca ei
noi nu ne-am scrijelit numele pe piatra
zidurilor căminului cultural
nici nu le-am scobit prin păduri
în scoarța mestecenilor traseelor turistice
ca Romeo și Ildi
ca Roxi și Paul
noi nu ne-am scris numele
nici măcar în poezii

și îți cunosc mâinile bine dar
nu cum și le cunoșteau ei
experți ai transpirației palmelor
bălăngănite prin parcuri
așezate pe coapse în restaurante
pe funduri la petreceri;
nouă ne citeau vrăjitoarele liniile vieții
în camere cu obloane trase
ni se-ncovoiau degetele-ntre ele
sub mesele cafenelelor
ca unor amanți longevivi
picioarele ni se căutau
cu grație stângace de balerin orb

și-acum nu te mai caut
nici măcar în alte mâini.

3.

am desfăcut soarele și s-a făcut cald
m-am așezat în el ca-ntr-o găoace
și-am închis ochii să te-aștept
până se stinge.

ca un pui de pasăre
sunt astăzi;
degetul cu care ți-am trecut
părul după ureche prima dată
e ciocul cu care-am
desfăcut soarele

și s-a făcut cald.

4.

noi n-am fost niciodată-n vizită la nimeni
nici de crăciun nici de paște
în schimb oaspeți aveam întotdeauna
familie amabilă cu pojghița sufletului
flancată de ziduri de crăciunițe iarna
de oasele mieilor primiți drept pomană
primăvara

la inimă să nu-ți ajungă nimeni
în viața asta te iubește
numai familia
mi-a zis cine m-a crescut
ținând gratiile porții părintești
strâns între încheieturile degetelor.

5.

ce-ai găsit al tău să fie
m-auzi? să nu mai iei vreodată
mâna de pe mine

miss univers când mă vei mai
privi în ochi și-ți va fi frig
să nu te sperii
în ochii mei să faci
îngerași de zăpadă.

6.

Adi

Adi-nmuia pâine-n apă pentru câinii străzii
și-mi căuta pisicile de purici
vorbea în țipete ascuțite și fura din lanul de porumb
frângea bucăți de soare să-și prindă-n păr
așa cum frângea știuleții-n două
când se terminau de fiert

mirosul cald al pereților 
și cetaceele din baie
în spatele canapelei se-ntindeau 
coloane de reviste home deco
cu grandoarea marelui zid chinezesc
într-o zi Adi va avea 
un loc al ei

ea n-avea facultate dar știa cum
merge lumea mai bine decât alții
știa de toți și de toate
să facă acte, să dea telefoane
nu-i era teamă de bărbații care
plecau duhnind seara de la gater
odată cu bivolii și vacile satului

țin minte dacia roșie la ușa căreia
radu și-a prins degetele la
boxa căreia răsunau manele vechi în
portbagajul căreia ședeau
bidoane cu apă aduse
de la izvorul minunilor

păi am crescut cu Adi și
am trăit minuni de tot felul 
la masa ei am învățat cum să prind
tăiețeii din supă
în fața casei ei am văzut 
prima mea stea căzătoare.

7.

Pieta

am vrut să scriu despre camera lui,
camera lui albastră.
acel poem avea să se întâmple cândva,
dar nu avea să fie despre el:
ci despre camera lui albastră.
despre noaptea aceea în care întreg apartamentul 
strălucea subțire, ca o pleoapă închisă.

am adus-o pe Jane în cameră.
s-a pus pe pat, și-a lipit spatele de perete și
lacrimile nu îi schimonoseau nimic.
i-au despicat obrajii capilare înguste,
strălucind în albastrul de metil al dormitorului.
Jane, ești atât de frumoasă când plângi.
în haina ta lungă de blană
în albastrul electric
și în muzica asta.

nu fi tristă, noi te iubim
eu cu capul pe femurul tău stâng
el cu capul pe femurul tău drept
între noi drept pod un braț și un piaptăn.

hai, dansează sub becul acela ca și cum ar ploua din
palma lui dumnezeu
lasă-te pe spate până ți se sparg clavicula și
pieptul în pulberi obscure
în întunericul hainei mai vibrează
șoseaua, benzinăria, luminile din club
le văd când te rotești sub cerul tavanului
la fel cum pe sub unele fuste se mai văd chiloții.

miroși a gin, mai bea, mai plânge
îți face el plinul:
pe noptieră o sticlă de sticlă,
în ea își strânge lacrimile bărbatul ăsta
care plânge mult.
pe masa din colțul sufrageriei altă sticlă de sticlă
gin albastru, cum n-ai mai văzut
pe asta o împarte cu noi bărbatul ăsta
care nu împarte niciodată.

are gust de pastă de dinți, e subțire ca cerul
și ce curios că între pereții ăștia până și
ginul e albastru.
ca pătura lui cu carul mare în care s-au învelit și
alte corpuri cerești;
ca părul lui kurt care râde amețit
în cealaltă cameră.

dar uită de kurt și de algele din părul și din gura
și din ochii lui
ghemuiește-te la picioarele noastre închide ochii
strânge-te-n blana cafenie ca-ntr-o scorbură de pluș
lasă lacrimile să-ți închidă porțile pleoapelor
lipind gene de gene de gene de

ai dat play la kanye west și
dus-ai fost, draga noastră dragă.

nouă ni s-au stârpit degetele de carne,
s-au făcut dinți de piaptăn:
ale mele prin mangrove de melasă, 
ale lui prin cuibul meu de păianjeni.
în inocență. în abundență. într-o pace albastră și moale.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.