Miruna Romanciuc se află pentru a treia oară, dacă nu mă înșel, la rubrica „Poșta redacției”. Din punct de vedere valoric, aparițiile Mirunei au fost în trepte, ceea ce demonstrează că tânăra autoare și-a luat rolul în serios și a reușit să-și îmbunătățească de la o etapă la alta discursul poetic.
Prin cine știe ce hazard virtual, e-mail-ul s-a pierdut câteva zile prin spam, norocul fiind că mai intru din când în când pe-acolo ca să văd dacă nu cumva există astfel de erori. Ca să trec peste situația asta amfibologică aș zice că m-aș bucura să tot primesc în spam astfel de mesaje. Ar fi dovada că unde se presupune că există numai lucruri rele, se întâmplă să fie și ceva bun.
Iată, pentru reamintire, câteva date biografice trimise de Miruna anterior: „Mă numesc Miruna Romanciuc, am 24 de ani și studiez medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Îmi plac fotografia, șahul și felul cum lumina se așază pe lucruri la apus (prin asta vreau să zic, desigur, poezia).
Am publicat poeme în revistele online “Noise Poetry”, “Parnas XXI”, “Euphorion”, ”Echinox”, “Opt motive”, “Revista Monitorul de Poezie” și în grupurile literare “Jurnal Poetic”, “CLUBUL QPOEM – atelier poetic popular”.
Am luat parte, alături de poetele Amalia Cernat și Cristina Drăghici, la episodul 19 din Poets of the East, o emisiune radio găzduită de Mircea Dan Duță și Richard Spisak. Am citit câteva poeme la ediția a doua din “Saloanele Literare Familia”, la invitația lui Mircea Dan Duță, iar unele dintre ele sunt de curând disponibile în Peru și Columbia, publicate în Revista Kametsa, respectiv Noche Laberinto.”
*
nimic nu mă obosește mai tare decât momentele în care nu îmi aduc aminte
că m-am născut, doar că moartea există
în fiecare celulă din corpurile oamenilor dragi. în ziua aia ți-ai trecut mâna prin părul meu
ca și cum ar fi ultima oră din august și ai fi fost orb toată vara până atunci. m-am gândit la modul în care cele mai bune lucruri
trec peste noi, de pe un mal pe altul, și umbra lor e suficientă. suntem două fluvii care curg
mai departe, incert, și asta nu mă mai deranjează așa mult. m-am gândit că nu mă voi simți niciodată mai bine de atât. acum câteva zile
mi-am dat seama că așa a fost
golden hour
nu sunt acolo, dar știu că ziua se contractă ca un mușchi
pe spatele tău și lipsa mâinilor mele e ca o boală de piele
‘???? ?? ? ?â??â??? ?? ?????ă’
ești o lumină aspră
ca răsăritul în decembrie forțat între pleoape
și nimic nu te oprește, de fapt, să uiți
corpul tău depune pe podea umbră
și absența corpului meu. la ora asta,
privit din spate, umbrele arată la fel dacă ești singur sau dacă mă aflu
în interiorul brațelor tale, ca într-o casă în copac (acolo, în copilărie, aveam impresia că
nu te poți simți singur). ești recunoscător
pentru cenzură și apus. apoi strici tot când îmi spui numele
a collection of intimate moments
momentele în care lumea se oprește
doar pentru mine și nu e singurătate în asta
sau poate i-am dat alt nume
și apoi l-am uitat
sentimentul pe care îl am când merg singură în locuri
pe care apoi le revizitez
și sunt indicatoare peste tot
???? ?? ???ț??, ???? ?? ???ț??
microtraumele și intimitatea
creier – corp când plâng
în ????? ?? ?????? ????
perforează vălul de lucruri fără importanță
atât cât să se vadă adevăratele
semne vitale
când un om bolnav psihic m-a lovit în abdomen cu piciorul
am scris un poem
și m-am simțit frumoasă
*
înghite lumina asta din uterul lumii, ca un pahar din carne care nu se golește
lumina asta la care mi-am facut curaj să mă uit, ca la o viață pe care n-am dat-o nimănui
și nici mie cu totul
?? ?? ?? ?â???ș???
î?? ????? ?â?? ??ă? ?ș?, î????ș?, ?ă?ă ?????,
ș? ???? ?ă ???? ??-?? ?ă????
te ridici în picioare, râzi,
și văd lumina crescută în faringele tău,
o tumoră secretantă de zile în care
nu simt decât ce vreau eu
și e bine
în tine e zenitul meu, cel mai înalt punct care se apropie și mă sărută pe cap doar atunci când privesc în jos și spun lucruri mărunte, care ți se zbat în mușchi
??-?? ????? ??????? ????????
cuvintele alea miros urât, sunt bătrâne, au trăit aproape cu religiozitate
în prea multe guri până acum
mai bine lasă-mi cheia de la unul dintre ochii tăi, o cameră
cu pereți din sticlă, prin care să mă văd așa cum mă vezi tu
și să mă bucur puțin
și să mă bucur puțin
*
oamenii: vii
sau morți. nimic mai greu
de acceptat. mă gândesc la asta în timp ce renovez
spațiul în care eu nu sunt
nici una
nici alta
Dacă ți-a plăcut acest articol:
Sprijină și tu jurnalismul cultural independent donând orice sumă aici:
https://www.patreon.com/omiedesemne sau direct în contul RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu.
Vrei să-ți fie evaluat manuscrisul? Apreciază astfel munca celui care o face: „Sprijină și tu jurnalismul cultural independent donând orice sumă aici:
https://www.patreon.com/omiedesemne sau direct în contul RO98INGB0000999909778881 (RON) deschis la ING pe numele Gheorghe Deaconu.”
