În perioada 17-19 mai, 2024, la Predeal, a avut loc etapa finală a Festivalului-concurs de poezie Gellu Naum, dedicat elevilor de gimnaziu și liceu, și susținut, cu pasiune și dedicare, de doamna profesoară Virginia Olaru. În cadrul acestei etape, finaliștii au participat la ateliere de scriere creativă ghidate de membrii juriului reconvertiți în traineri. Tema exercițiului a fost identitate, iar participanții au avut de alcătuit un poem colectiv care să conțină cuvintele: electric, autostradă, cafea, ofsaid și legătură. Au rezultat poeme relevante, despre care cred că merită semnalate la această rubrică. Iată al patrulea și ultimul, dar nu cel din urmă.

Vrăjitoarea din Herăstrău
mi-a citit în cafea
„ai o legătură puternică cu părinții tăi“
râd de cea mai amuzantă poză pe care am văzut-o
până acum pe instagram
poza: un animal de pluș cu ochi patetici
sub scrie
„mi-e dor de pulă ca de mama“
mă recompun din petele de cafea
ce se scurg latent
și îneacă brutal sentimentele claustrofobe
după ce ți-am zis principiile mele de viață
pentru că numa’ în română există cuvântul dor și
einstein a furat teoria relativității de la eminescu
sunt o voce pe care o asculți
pentru că-ți zice „da“ și „nu“
la ideile tale idioate
sunt mai bună decât restul,
restul spun doar „nu știu“
o să-mi pun rochia pe dos
fiindcă pe mine mă prinde mai bine ce-i pe față
legătura dintre sinapsele mele s-a rupt
că le-am spălat cu dero, you know.
Am atacat autostrada sau mai mult ea pe mine
mașinile mă mănâncă de vie
o mașină devine mai erotică și mai dorită
decât am fost eu vreodată
pe mine nu mă iubesc nici bărbații nici maică-mea
Eu cu tata țipăm ca lupii când e gol
dar se anunță ofsaid.
Împachetați îmi sunt mușchii între două felii de piele albă
atunci când în serile chioare
mizerabile
te comporți antropomorfizat

dă-mi validare, dă-mi validare
dacă nu o să-mi bag degete în priză
străinii n-or să fie niciodată atinși de frumusețea umorului
ăsta-i Balkanik core
în remix cu baklava și kolivă.

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Ștefania Mihalache, născută în 15.08.1978, la Brașov. Absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Română-Engleză (2001) și a programului Master of Arts in Gender Studies la Central European University, Budapesta (2002). Poetă, prozatoare. A scris Est-falia (roman), Poemele secretarei (roman), Sisteme de fixare și prindere (poezie), Cronica Akasha (poezie), Copilăria. Reconstituiri literare după 1989 (eseu), Gene dominante (povestiri). A scris și scenarii de televiziune. Trăiește în București.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.