Damianakis Antonios ne-a trimis trei poeme la poșta redacției și l-am ales pe cel pe care l-am considerat cel mai „complet” din suită, cu toate că mi-a atras atenția mai ales cu primul —despre care simt că are un mare potențial dacă îi mai oferă niște atenție, să-l șlefuiască și să-i dea o formă mai intensă spre care tinde, cu siguranță. Ce m-a atras la poezia lui e probabil această sferă ușor misterioasă, dar care nu devine nici cinică, nici cu adevărat întunecată, deși are tot potențialul pentru asta. E implicat în lumea pe care o conturează poemele, dar în același timp nu o atinge — o dualitate fascinantă de urmărit.
Ce ne spune despre el:
Mă numesc Damianakis Antonios, am 22 de ani și sunt student în anul III la Limbi Străine, Universitatea din București. Cu prilejul începutului materializării explorărilor mele, vă atașez trei poeme drept mostră a parcursului pe care l-am avut.
***
nomade – terminațiile nervoase
trec din falange în încheietură
cu mâna amorțită continui să fumez
o țigară plutitoare
geamurile se sting și ele pe rând
crengile osoase care hibernează
par și ele terminații nervoase – sedentare
aceste imagini înșirate ca niște cărți de Tarot
conștientizarea faptului că sunt
(mai ales într-o minte atee)
dizolvă solul și creează spații noi interminabile
senzațiile ancorate proporțiilor
trupului meu se desprind
iar eu urc într-un fel de vid
și corpul meu rămâne acolo jos…
gândesc (cât să revin în mine)
la un coridor subțire și lung
cu uși paralele dispuse simetric
sori albaștri care apun înapoia lor
uși care duc spre întinderi negre și frig
vântul care-mi înțeapă sinusurile face
acest mănunchi de gânduri să se strângă
ca o floare la amiaza iernii
trec oameni cu glugă și cu privirea-n pământ
acum câteva nopți am purtat coroana de plumb
aflând că de fapt Hristos n-a existat
unii dorm ceilalți caută o cale
eu continui să fumez o țigară plutitoare
