În perioada 17-19 mai, 2024, la Predeal, a avut loc etapa finală a Festivalului-concurs de poezie Gellu Naum, dedicat elevilor de gimnaziu și liceu, și susținut, cu pasiune și dedicare, de doamna profesoară Virginia Olaru. În cadrul acestei etape, finaliștii au participat la ateliere de scriere creativă ghidate de membrii juriului reconvertiți în traineri. Tema exercițiului a fost identitate, iar participanții au avut de alcătuit un poem colectiv care să conțină cuvintele: electric, autostradă, cafea, ofsaid și legătură. Au rezultat poeme relevante, despre care cred că merită semnalate la această rubrică. Iată primul dintre ele.

entre grises peñascales

o cafea înseamnă 10 hipertensiune 
se iau două benzi de hârtie de filtru 
zid împletit cu licheni arctici 
să fiu îngropat cu reptile

glonțul face legătura dintre efemer și electric 
legătura triplă, sticlă, răcoare, vibrație 
fotosinteza măgulește obrajii de când tu mă ții în offside 

nu este doar despre flori și limonadă 
ne holbăm la crucile de pe margine ronțăind semințe 
când aveam 6 ani m-am dus la Nea Cicei – un drogat de se ascundea în moloz
și cânta muzică bizantină 
eu sunt copiii ăștia mânați în pădure la Reșca 

ne e frică de timp 
legăturile se formează electric 
în loc de minciuni simt că mușc dintr-o autostradă

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Ștefania Mihalache, născută în 15.08.1978, la Brașov. Absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Română-Engleză (2001) și a programului Master of Arts in Gender Studies la Central European University, Budapesta (2002). Poetă, prozatoare. A scris Est-falia (roman), Poemele secretarei (roman), Sisteme de fixare și prindere (poezie), Cronica Akasha (poezie), Copilăria. Reconstituiri literare după 1989 (eseu), Gene dominante (povestiri). A scris și scenarii de televiziune. Trăiește în București.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.