Pe Suzănica Tănase am citit-o cu Grădina Sofiei și Oameni fără piele, două romane apărute la Casa de Pariuri Literare și despre care adesea se vorbește ca fiind prozopoeme, niște romane cu o lirică profundă și în care cercetează sensibil, aproape de limita inconfortabilului relații și pierderi umane. De data aceasta, ne-a trimis o poezie la Poșta redacției care se aliniază armonios celor două romane și creează un sentiment similar. Mi-ar plăcea să citim în continuare și un volum de poeme de Suzănica Tănase.
Până atunci, poemul:
Odă lor
Am scăpat dintr-o haită
lumea mea e atât de largă acum
Apusul vânăt îmi pulsează în aceeași rană
Bucăți mari din soare se lovesc de pervazul închis al ferestrei
Am scăpat dintr-o haită
lumea mea e atât de luminoasă acum
Pagini de istorie nescrisă mi se lipesc de tălpile goale
pe vârfuri tocite ca o balerină la înălțime
căderea ta un simplu gest calculat dintr-o încheietură
Am scăpat dintr-o haită
lumea mea e atât de vie acum
Copiii îmi mângâie obrazul ca o folie de smirghel
Ani revărsați inutil peste marginea căzii
Mereu cu apa călâie căutând iubirea în alții
Am scăpat dintr-o haită
lumea mea e atât de răsunătoare acum
Clopotele cheamă la rugăciune
bărbatul cu barbă dansează victorios
Pe linia deșirată a orizontului cu poala cerului suflecată
Am scăpat dintr-o haită, îmi spun
lumea mea e de-a dreptul fermecătoare acum
Spațiul dintre două versuri îmi aparține în întregime
floarea de romaniță presată în palma părintelui
capul plecat, umerii goi ca pumnii încleștați
Am scăpat dintr-o haită, mă vedeți
Lumea mea e atât de rotitoare acum
Ca o insulă ce plutește spre niciunde cu fulgii de nea topindu-mi-se în păr
Cu toate frunzele din curte strânse între dinții din fier
Am scăpat dintr-o haită
D-E-S-T-U-L
Sărut mâna preotului cu ochii tânjind spre buzele lui roșii, cărnoase
Așteptând
Lumea mea sfârtecată are gust de carne crudă
Senzația caldă ce-mi alunecă pe bărbie ca laptele fierbinte de mamă
Am SCĂPAT
dintr-o haită
