Laurențiu-Alin Dumitrache are 24 de ani și este student în anul 5 la medicină. Foarte parcimonios și liniștit în comunicarea cu noi, în schimbul de mailuri de la Poșta redacției, Laurențiu ne mărturisește:

Nu am debutat în volum, nici nu pot spune că sunt membru undeva sau lucruri de genul. Pur și simplu îmi face plăcere să scriu și vreau ca în fiecare zi de mâine să fiu mai bun decât am fost ieri. Scuze dacă sună puțin cheesy. :))

Am ezitat, în primă instanță, să îi ofer lui Laurențiu un răspuns pozitiv; ba, mai mult, chiar începusem să recitesc textele și să formulez un refuz bazat pe critici constructive. Scriam acolo că poezia lui îmi pare construită, pe alocuri, cu mijloace și imagini desuete, și că am dubii în ce privește un proiect poetic care mizează într-atît, în maniera propusă de Laurențiu, pe pathos, eros și incantații duios-lunare.

Pe măsură ce reciteam, însă, m-am surprins întristat. Nostalgie, nenică, dinaia greoaie – asta mă păștea și mi-am dat seama că, de la poetul Adrian Diniș (rip, bruv), nu mai întîlnisem o poezie care să mă ademenească atît de convingător într-acolo, cu falca în palmă și ochii fixați niciunde, pe marginea mesei din bucătărie.

Am recitit, de data asta desprins de îndatoririle de poștaș. Și da, dragilor, e posibil să mă fi lăsat cucerit, însă am descoperit, în poezia lui Laurențiu-Alin Dumitrache, un soi de nostalgie de rit nou, tensionată abil și bine dozată pe parcursul celor patru texte.

Așa că mă văd nevoit să încurajez proiectul poetic al lui Laurențiu, avertizîndu-l, totuși, că lamentul, pathosul excesiv, clișeul și limbajul prăfuit și împăienjenit al nostalgiei vor sta mereu la pîndă și mereu vor comporta riscul ratării unui asemenea proiect.

Deocamdată, am convingerea că Laurențiu e pe drumul cel bun. Kudos! Pe deasupra, cum bine nota Adi Diniș cu ani în urmă, uneori nu poți lăsa, frate, poezia să strice o lectură ca lumea. Lectură faină, dragilor, așa deci:

disco elysium

am umplut cămara, am pus bulion, tarhon și cardamon
am urcat dezolarea la loc de cinste și pârjolul tot acolo cu
serile de toamnă la terasă și iernile de statuie privind încolo și încoace,
am început să uit cum arăți în seara asta
printre frunzele uscate umblă insecte invizibile
și mi-am amintit cum i-au înghețat mamei hainele pe sârmă la pitești
tot acolo unde cozi de maidanezi flutură steagul de pirat
și eu sunt născut în septembrie
adică între ”vreau să ne despărțim” și
”cum mă cheamă?”

the smallest church in saint-saëns

am micul meu imperiu interior
fără dealuri copaci doar tundră cu răbdare
găsesc cea mai mică biserică din lume
nimeni nu știe de ea
numai bacteriile din apa ingerată
le-am luat ca noe cu mine și au înghețat
a rămas doar cea mai mică biserică din saint-saëns
cu cimitirul oamenilor pe care i-am gonit
și al fostelor relații care n-au fost
somn ușor s-a pus noaptea polară
marea arctică izbește pietrele reci, stele peste debarcader
amintirile sunt sticle cu mesaj și eu pescar

harry du bois

am zis că de data asta o să fie mai bine
și nu o să mai stric tot ce ating azi e ceață în sibiu
jos ochelarii nu mai sunt oameni doar coloane de fum
au pietre în loc de ochi păreri care atârnă de mine
ca bolovanii de înecați poți să-mi zici the fisher king
îți aduc o perlă ok nu e asta inima mea,
un cărbune în ciorap nici asta nu e inima mea
în sibiu nu o să găsești inima mea
doar rabla unui om care s-a pus prea des pe tavă
care ți-a zis că te iubește și frunza aia uscată
era un semn că nu poți să faci fotosinteză la neon
sau poți ai nevoie de altcineva
eu îți aduc un ciob aici e inima mea
nu valorează mult și m-am tăiat deja cu sticla aia
dar când o ții la soare la unghiul corect
poți să vezi un curcubeu

鬼滅の刃 BLUE

sayonara, arigato, toate chestiile astea fancy
și nu știu cum să let go deși ai ajuns până aici
și ți-am mai pregătit niște versuri licurici
adică stropi de apă caldă
când nu vrei să mai ieși din duș și se scurg pe tine
melancolia de azi și acel poate că mâine îți va scrie ea
sau poate că mâine îți iei un bilet cu destinația never again,
apoi îl uiți în sertar lângă albumul foto de când erai copil,
un puf de păpădie care nu știa mai multe
decât să joace gta vice city cu coduri,
fun times, poate data viitoare n-o să mai spun
”n-o să mai greșesc ca data trecută”

Patreon - O mie de semne
Author

Soso este scriitor și consultant de marketing în industrii high-tech. A publicat volumul de poezie „apasă” (Editura Cartea Românească, 2010), pentru care a primit premiul de debut în literatură al Uniunii Scriitorilor din România, iar în anul 2016 a revenit cu „termeni | condiții” (Casa de Editură Max Blecher). Este coordonatorul Taberei de poezie de la Săvârșin și organizează ateliere blitz de scriere creativă. Trăiește în București, unde moderează „Lit Out Loud, șotron cu autori în viață la Manasia Hub” și, în vremea pandemiei, Soso recită.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.