Mi-am dorit dintotdeauna o bibliotecă. Sub o formă sau alta am și avut, de-a lungul timpului, însă nu o bibliotecă despre care să pot spune că mă mulțumește (aproape) întru totul. Există acum, e chiar lângă mine, în sufrageria mea, respiră prin toți porii literari întruchipați de cărțile care o compun, e vie, ademenitoare, pretențioasă și seducătoare. Este imaginea acelei iubiri indicibile care mi s-a insinuat în primii ani de viață, când tata mi-a adus câteva cărți proaspete de la el din tipografie. Parfumul lor de cerneală & hârtie mi s-a imprimat în memorie și în tot ceea ce sunt.

Sigur că a fost micuța bibliotecă din copilărie, în mobila strâmtă ca și sufrageria apartamentului din Ferentari. Apoi cea un pic mai mare, în care începusem și eu să strâng cărți, după ce ne-am mutat în Drumul Taberei, în blocul de lângă Drumețului pe lângă care trec mereu cu o strângere de inimă, fiindcă a fost locul unde mi-am petrecut adolescența & trecerea spre maturitate.

De atunci lucrurile și locurile s-au tot schimbat, cărțile mele s-au tot înmulțit și au devenit din zeci, sute, și din sute, mii. Apartamentul a devenit neîncăpător, iar ele au zăcut în teancuri ba prin debarale, ba în spațiul strâmt dintre șifonier și perete, ba pe câteva rânduri, unele în spatele celorlalte, în diferite dulapuri sau rafturi improvizate. Toți cei atinși iremediabil de dragostea pentru cărți cred că știu ce spun.

În condițiile astea, era imperativ nevoie de un plan de extindere, de câștigarea fiecărui centimetru pătrat de spațiu liber pe zidurile rămase neocupate ale sufrageriei. Cred că de vreun an și jumătate am tot pus deoparte bănuț peste bănuț și am cumpărat rafturi pentru acest proiect. Probabil că ar mai fi durat încă pe-atât dacă nu s-ar fi întâmplat ceva.

Așa cum poate știți, anul trecut în decembrie a avut loc prima ediție a Premiului „Cartea discretă a anului”, organizat de ARCCA – Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor – organizație prezidată de doamna Silvia Colfescu. Când Ciprian Măceșaru m-a anunțat că romanul „Sebastian” se află pe lista scurtă a nominalizărilor am rămas bouche bée. A fost un scurt moment euforic, însă m-am liniștit imediat după ce am văzut numele competitorilor. Firește că nu aveam nicio șansă.

Totuși, juriul compus din Radu Vancu, Ciprian Măceșaru & Simona Sora a decis că există pe lumea asta și mici miracole care pot face un om fericit. Am știut, încă din seara în care am fost desemnat câștigător, alături de Ion Vianu, al Premiului ARCCA, că o parte din bani îi voi folosi pentru încheierea proiectului „prima mea bibliotecă”.

Acest lucru, după cum puteți vedea în fotografii, s-a întâmplat. Am investit aproape două treimi din acești bani în „prima mea bibliotecă” gândindu-mă că, până la urmă, o sumă care vine, într-un fel sau altul, din literatură, trebuie să se întoarcă în literatură. Aici, în această sufragerie, pe ai cărei pereți am construit „prima mea bibliotecă” adevărată, voi invita în curând oameni care au aceeași pasiune pentru cărți, scriitori, prieteni & so on, la un fel de întâlniri literare în care se va discuta absolutamente liber, fără vreun subiect prestabilit. De la un moment dat vom face, tot aici, și un podcast. Mai este însă până atunci.

Sper să-i am oaspeți în Gelu Diaconu’s Library sau, dacă vreți, în „prima mea bibliotecă”, și pe cei care au făcut posibil ca acest proiect să ajungă la un bun sfârșit: președintele ARCCA, doamna Silvia Colfescu, precum și membrii juriului, Radu Vancu, Ciprian Măceșaru & Simona Sora. Le adresez lor, în primul rând, odată cu mulțumirile mele, prima invitație așa-zis oficială. Sper ca această întâlnire să aibă loc cât de curând.

Last, but not least, trebuie să amintesc aici că fondul de carte a crescut considerabil grație contribuției substanțiale a unor edituri cărora nu am, de asemenea, cuvinte să le mulțumesc: Editura Humanitas, Editura Humanitas Fiction, Editura Polirom, Editura Paralela 45, Editura Cartier, Editura Cartex, Editura Tracus Arte, Editura Brumar, Editura Next Page, Editura Herg Benet, Casa de Editură Max Blecher, Casa de Pariuri Literare, Editura Hyperliteratura. Dacă am uitat pe cineva, îmi cer scuze.

Le mulțumesc, de asemenea, într-o ordine aleatorie, acestor oameni minunați: Gabriela Maaz, Denisa Comănescu, Claudiu Komartin, Ioana Iancu, Anda Vișan, Ana Toma, Claudia Fitcoschi, Mihaela Răileanu, Ciprian Măceșaru, Diana Iepure, Cosmin Perța, Alexandra Turcu, Gheorghe Erizanu, Emilian Galaicu-Păun, Lucian Pricop, Andra Rotaru, Mina Decu, Cătălina Matei, Andrei Ruse.

Într-un viitor apropiat, sper că veți accepta să veniți cu toții să stăm la taclale, la un ceai-cafea-pahar-de-vin-bere etc. în „prima mea bibliotecă” sau în ceea ce ar trebui să se numească de acum Gelu Diaconus Library.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.