Iulian Mardar are 47 de ani, este profesor de limba engleză și membru al cenaclului literar Noduri și Semne din Galați (din 2018). A publicat sporadic în diverse ziare și reviste (revistele Recreația Mare și Antares, ziarele Viața Liberă și Acțiunea).

În general scrie proză și teatru. A scris zeci de scenete pentru elevi, în limba engleză, cu care s-a prezentat la concursuri de profil în Taiwan, pe parcursul celor 6 ani în care a fost profesor de limba engleză acolo.

Iată ce ne-a mărturisit mai departe în nota biografică trimisă împreună cu textul de mai jos:

„Am scris mult mai mult în limba engleză decât în limba română, de aceea romanul Grozavul Jack / Jack. A. Wesome este prezentat ca un manuscris găsit în podul unei case, scris în limba engleză de o autoare fictivă (Jullie-Ann Seggift, în fapt pseudonimul meu în limba engleză, pornind de la numele meu românesc) și tradus în limba română de subsemnatul. Pentru a reda impresia de autenticitate, sunt multe referiri la textul «original» sub forma notelor de subsol.

Nu am publicat niciun volum, fie el de proză sau poezie. Îmi plac proza umoristică, poezia post-modernistă, artele marțiale (în special Tae Kwon Do), muzica rock și marea.”

Nu știu cum va continua acțiunea romanului, însă a fost suficient acest prim capitol pentru a mă face curios, mai ales că vocea auctorială este temperat-ionică, iar câteva din relatări au acel aliaj de absurd & hilar suficient de convingător încât să te tragă spre ceea ce urmează. Am aflat cum stă treaba, este bine, depinde cum vor decurge lucrurile mai departe.

Capitolul I

În care aflăm cum stă treaba

            Era genial și se născuse pentru a uimi o lume întreagă. La vârsta de 5 ani putea să cânte trei cântece diferite în același timp, la instrumente muzicale diferite! La vârsta de 13 ani putea să piloteze cinci tipuri de avion și unul de elicopter. Nu pe toate odată, deși ar fi vrut să încerce. La vârsta de 14 ani făcea țăndări recordul mondial la meciuri de șah câștigate într-un simultan. La doar 15 ani dispăru fără urmă încercând să traverseze Pacificul într-o balie de plastic, folosind o strecurătoare drept vâslă. Posibil să fi fost de vină și faptul că începuse traversarea Pacificului de pe coasta de est a Statelor Unite… Căutările au durat un an și au implicat armate din 35 de țări, două provincii din China și un cătun din Congo. Apoi au fost abandonate. Mike Wesome dispăruse fără urmă. Cu toții fură de acord că pe apă nici nu e greu să dispari fără să lași urme. Mângâiați doar de gândul că, dacă nu l-au găsit, e posibil să fie în viață, părinții lui Mike spuneau cui voia să le mai ia un interviu pe bani frumoși că au avut un fiu și că îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că Le-a dat șansa de a-l cunoaște.   

            – Mamă, tată, o să vă fac să fiți din nou mândri că aveți un fiu, le spunea Jack, fratele mai mic al lui Mike, al lui Frank, al lui Billie și al lui Mathew, pentru că familia Wesome avusese cinci băieți. Acum tot cinci avea, doar că numai patru erau vizibili. Nu că Mike ar fi fost invizibil. Era doar dispărut. Am mai spus asta.

            Uneori, în serile lungi de vară, care urmau unor dimineți de durată normală și a unor după-amiezi medii, domnul și doamna Wesome stăteau în scaunele-balansoar, pe verandă, și priveau într-o oglindă prinsă la înălțime, în vârful unui par, apusul de soare din spatele casei. Sperau să-l vadă pe Mike apărând în zare, ca în western-urile la care se uitau cu schimbul, pentru că aveau un singur televizor. Ideea cu oglinda îi venise domnului Wesome după ce observă că veranda era spre est, și nu spre vest, deși el construise casa cu mâinile lui. Și cu instrumente. Și ciment. Și lemn. Și cuie, șururburi, bolțuri, burlane, termopane etc. „Multe îi mai trebuie omului la casa lui”, cugeta uneori domnul Wesome.

            Doamna Wesome era o femeie între două vârste. La început nu fusese așa. Când era întrebată câți ani are, alegea vârsta mai mică. Înaltă, cu părul de culoare grâului de-abia încolțit, trecea drept o mamă frumoasă. Ca femeie, părerile erau împărțite între grupuri de oameni care credeau la fel. Dar domnul Wesome nu pentru frumusețe o luase, ci pentru că avea bani mulți de dat înapoi unor cămătari care își avea sediul în singura bancă din orășelul în apropierea căruia locuiau și pentru că stătea cu părinții într-o rulotă închiriată. Domnul Wesome, înalt, chiar deșirat, cu ochii de un verde incert, părul cu cărare lată de o palmă pe mijloc și sprâncene stufoase, ar fi fost un om de afaceri de succes dacă nu ar fi dat faliment de fiecare dată. Angajat al unei firme de construcții, era responsabil cu demolările. Muncise din greu ca să-i aibă pe cei cinci fii ai săi, iar acum muncea normal pentru a-i întreține.

            Într-o zi, cei patru fii ai săi îi spuseră:

            – Tată, noi vrem să pornim în căutarea lui Mike. Dă-ne binecuvântarea ta, banii ascunși cu grijă în spatele șemineului, la trei inci de marginea de sus și zece de cea din stânga, într-o nișă secretă din perete, camioneta, pușca de vânătoare, lansetele, aparatul de filmat și câinele. Ne vom hrăni cu ce vom vâna și cu ce vom pescui.

            – Și banii, pentru ce? întrebă tatăl lor.
– Pentru una, pentru alta… îngăimă Frank.
– Fii sigur că e pentru una sau pentru alta, tată! zise Billie, tare și convingător, ca unul care gândește puțin, dar sănătos. Niciodată pentru unul sau pentru altul, poți să fii sigur de asta.”*
Domnul Wesome se gândi o clipă, apoi spuse.
– Bine, fie, binecuvântarea v-o dau. Mergeți, dar, în pace, fiii mei, și aduceți-l acasă pe rătăcitorul Mike. Numai tu, Jack, mezinul familiei, o să rămâi cu noi, pentru a avea cine să ne aducă un blid cu de-ale gurii și o cofă cu apă rece, la bătrânețe.

            Zicând acestea, tatăl închise cartea de basme rusești a lui Afanasyev**, de unde se inspirase pentru cuvintele de mai sus, tradusă în engleză de un călugăr grec-ortodox și tipărită în Mexic, apoi intră în casă. Frank, Billie și Mathew își luară la revedere de la Jack și plecară în căutarea fratelui genial. Jack intră după tatăl său. Se duse drept la el – casa era construită în stil vagon – și-i zise.
– Tată, să nu-ți fie teamă. Voi fi cât Mike, Frank, Billie și Mathew la un loc. Taică-său se uită îngândurat la cele o sută de kilograme vorbitoare din fața sa, și spuse:
– Fiule, să știi că de acest lucru mă tem și eu.

* În limba engleză nu există diferențe de gen, deci una și unul sună la fel, dar pentru că traducerea mot-a-mot a textului original nu ar fi păstrat umorul, s-a tradus în spiritul și nu în litera  textului. Iată varianta originală: ”Then, what do you need money for?” their father asked. ”Just in case”,Frank mumbled his answer. ”Yeah, pops, like a suitcase or like a briefcase”, Billie said, loud and proud of himself. ”Not like a staircase or a bookcase, rest assured!” (n.tr.)

** Alexandr Nicolayevich Afanasyev (1826-1871) a fost un cunoscut culegător de folclor rusesc. A cules și publicat mai mult de 600 de basme. Autoarea face referire la limbajul învechit, specific basmelor (n.tr.)

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment