Am fost tentat să încep cu formula „Proza lui Vitalie Șega e interesantă”, însă am realizat că nu i-aș fi făcut niciun serviciu, fiindcă nu este punere în abis mai relevantă a unui text decât atunci când spui că este „interesant”. Așa că îmi voi reconsidera formularea și voi spune, la fel de concis: „Proza lui Vitalie Șega este incitantă”.

Dacă vă aduceți aminte, Vitalie mi-a trimis la „Poșta redacției” și poezie, pe care am publicat-o fără ezitare. Nu același lucru l-am făcut aici, cu proza, fiindcă am dat dovadă de mai multă prudență, mai cu seamă că primele două calupuri mi s-au părut, la o primă vedere, succinte relatări de la niște banale ședințe de cenaclu.

Le-am citit însă mai atent după aceea și am realizat că, așa cum sunt prezentate, adică drept „proze”, acestea conțin un filon poetic suficient de puternic încât să poată seduce, fie și la a doua citire, o fire mefientă ca a mea.

Trebuie să spun că limbajul e cam aiuritor – unele dintre exprimări au aerul nonșalant al unor inocente licențe poetice involuntare – însă am admis că, pe lângă pitorescul aferent, limba română din Basarabia are particularități înduioșătoare, care pot spori, prin ele însele, valoarea literară a acestor texte.

Vitalie Șega s-a născut pe 29 august 1989 în Chișinău. Este student la Facultatea de Limbi Străine, Universitatea de Stat din Chișinău.  A mai publicat poezie în Antologia ediţiei I a Concursului Naţional de poezie „Radu Cârneci”, București, 2018. Are 10 poezii în Antologia Unsprezece, publicată la Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, 2019. Mai scriu şi proză uneori.

Despre poezie

 Cred că poezia e un sanctuar spiritual pentru cei ce nu se mulţumesc cu ce au, sau o escapadă;

pentru mine, care m-am ruginit pe un scaun de birou cu săruri între vertebre încercând să ucid programul de la 08.00 pînă la 17.00, aşa cum au fost învăţaţi părinţii şi buneii.

Pentru prima dată am aflat că tabloul poate fi dizolvat nu numai pe pânză, dar şi pe perete şi pe carton, tablă, şi pe sticlă, şi ca să nu frecăm tălpile cu lama de tăiat şuric la porci, conchid că în fiece zi se găsesc noi modalităţi de a-şi proiecta sistemul său solar. Eu l-am aflat în poezie modernă.

Ştiţi cum arătam eu când am citit prima poezie modernă fără rimă şi cu un  mesaj cu tentă sexuală??

Ca un leuştean care s-a fiert în supă 3 ore şi apoi a fost scos şi singur se întreba pe el de e leuştean sau nu?

Păi tot leuştean am rămas, doar că acuma fierb în castronul poeziei şi nu doresc să ies.

Ce am aflat?

Cuta se striază, palma îşi face elan şi loveşte. Emoţia pe care o primesc ambii e un  şoc, e o poezie. Poezia pe care ai citit-o şi ai trecut la următoarea e ca şi sâmburele de măr aruncat, nici nu-l ţii minte. Tu ţii minte doar mărul.

Inima sare din piept, vena e curentul electric, ochii sunt roşii. Ai fumat 30 de trabucuri cu nicotină şi apoi ai luat o cutie de bomboane mentolate şi nu înţălegi ce e cu tine, asta e poezie. Când poezia te face să te scarpini la ceafă şi să pierzi elementul materialul atunci-poezie.

Mi-a plăcut comparaţia pe care a scris-o Ion Buzu un predecesor de a meu, în volumul său de debut, ,,30 de ml de Konfidor”, de asemeneaa participant la Atelierul Vlad Ioviţă, în poezia sa, ce este poezie, e atunci când Dumitru Crudu te strânge de ouă şi tu în secunda ceea trebuie să scrii o strofă, atunci versurile capătă tensiune. În privinţa celor menţionate de Ion Buzu, o să tac, căci dacă într-adevăr aşa se făcea pe vremuri la Atelierul Vlad Ioviţă, atunci mă bucur că Dumitru a devenit mai liberal în viziuni.

Poezia cea mai frumoasă o văd la Vlad şi Vlada Diacov, (au în jur de 8 ani);

au o poezie precum macul deschis la  04.00 dimineaţă, şi tu eşti fericitul care nu face o poză cu el, sau un selfie lângă el, dar îl miroşi şi reţii aroma virgină a corolei. Poezia e emoţia virgină nici mai mai mult, nici mai puţin.

Prietenii mei când aud de poezie îmi zic că e o coadă în vînt. Un nimic. S-o scris se va scrie şi atât.

Atât e pentru cei ce ştiu că segmentul are două capete, pentru mine poezia e soluţia nazală de  Naftizin după ce tu 2 zile stai cu nasul-cartoafă, daţi-mi voie să mă las dus de alizeele vântului ca o coadă de câine încolo şi încoace.

Am decis să fac ce-mi place. Am decis să fiu o coadă.

***

În spatele rafturilor de cărţi,  denumiri pe care nu le pricep. În sala  Bibliotecii B.P. Hasdeu mă aflu eu, Cristina şi Emanuela. Nu facem zgomote, răsuflăm pe rând ca să nu perturbăm ecoul lui Artiom Oleacu, el ne citeşte poezie. De la el aflăm că Artiomaş cel mic e năzbătios, iar Maria e tot Maria.

Parcă toţi o cunosc o ştiu pe Maria şi prietenii mei şi colegii de la Atelier, însă ea strop de ploaie în mijloc de vară pe caniculă, te uiţi pe frunte cum ţi-a căzut şi te gândeşti;

Ce o să plouă?

Despre Maria se zice şi s-a spus şi cred că se va spune, dar oricum ne aşteptăm la prognoze cu ploi torenţiale în iunie.

Maria şi Artiomaş sunt două personaje care răsar ca vie din ţărână în poezia lui Oleacu A.; pe Maria o vezi frumoasă vara, în deplina sa creştere, dar numai Artiom ştie cât timp a curăţat rădăcina, a agăţat haracul, a aşteptat să ploaie, în zile de secetă a irigat-o, uneori a spus şi o rugăciune să evolueze.

Astăzi ne bucurăm de viţa-de-vie. De o plăcere să o priveşti, de o plăcere va fi şi vinul (cartea).

Artiom a adunat bobiţele, a ales cele mai coapte, le-a strangulat între rânduri şi au ieşit Maria şi Artiom cel mic.

Artiom e politicos. Intră în sală, se salută, mă salut eu cu el, cu Maria, şi Artiomaş, ei nu prea vorbesc. Pentru ei se salută Artiom. El ar fi speakerul lor. Interesant că chiar cu tot ce zice Artiom sunt de acord Artiomaş şi Maria, sau au reticenţe la un anumit capitol?

Artiom e actor. Acum mă gândesc că deja are o trupă de teatru. Nu ştiu cu cât le plăteşte, dar ei îşi spun toată povestea lor aşa pe nevrute şi noi ajungem să fim parte din lumea lui Artiomaş şi Maria.

Sincer să fiu vreau să aflu mai multe despre ei, au o carismă înnăscută, care te face să te îndrăgosteşti de ei. Oare Maria ştie că majoritatea membrilor cenaclului o cam invidiază?

Fetele nu o plac fiindcă toate gîndurile bărbaţilor o vor inconştient pe Maria, iar doamnele, domnişoare, colegele de cenaclu vor să-l ia în braţe pe Artiom cel mic, ajung să-l ia în braţe pe Artiom (poetul), da el nu se supără, le cuprinde şi el la rândul său.

P.S: Ştiu precis ce face Artiom astăzi, scrie o carte.

 Artiomaş cel mic deseană paginile rămase albe cu pozne, iar Maria face corecturile de rigoare. Interesant este că ei toţi scriu consecutiv şi se întrec cine compune poezii mai bine.

***

Am strâns grijile în eşarfa mamei, pe care ea nu o poartă şi le-am aruncat în urnă, apoi căldarea de gunoi cu griji am dus-o la groapa de la margina satului, dar mi-am dat seama că totushi las o şansă grijilor să vină acasă cu vântul, astfel am luat autobuzul până la Chişinău, am ieşit am găsit o urnă am aruncat grijile în ea şi am revenit tot cu acelaş autobuz. Nu am dovedit să păşesc lemnul pragului, că tata mi-a zis că a rămas fără parale, nu ştiu de unde o să cumpărăm cărbune, cum de grijile mototolite strânse în eşarfă au ajuns înaintea mea în casă şi cine le-a adus, iarăşi vântul?

Le-am strâns iarăşi în altă eşarfă de-a mamei deja galbenă ca câmpul de lângă sat, unde soarele se coboară şi intră în fiece floare. Stau cu eşarfa boţ făcută de mine, sufocată de nodul pe care l-am strâns cu ambele mîini, să nu se mai dezlege, aşa galbenă şi nouă cum era, am aruncat-o jos,  am prins-o de picior ca gândacul pe care l-am prins ieri în baie sub lavoar, căuta mâncare, eu i-am dat o talpă de ciupic moale. Vă spun adevărul:

– A murit de moarte năprasnică şi nu mi-e rușine.
Nu mi-e ruşine că am incendiat eşarfa mamei, şi că îi şedea bine cu ea, am zis că voi arde grijile, că ele se vor topi ca spuma de bere în sete.

Gard viu de pădure îmi tulbură vederile de câteva ori pe zi, tot mă uit la el, am impresia că trebuie să trecem peste, prea mult am fost sedentar, prea mult am adunat grijile în scobura trunchiului meu, prea mult…

Acasă mă întâmpină Taniuşa, e cu o geantă mare în mână cu cea cu care pleacă undeva şi mă lasă cu dor,
-Iarăshi pleci ?
-Plecăm ambii!!
Plecăm în pădure să ne odihnim. Nu ştiu cum de ea ştie ce se întâmplă cu mine şi ce vrea o fi deţinând abilitate telepatică sau pur şi simplu…. E femeie.

Am plecat. Suntem în pădure. E pace.
Mi-am dat seamă de două lucruri în acea zi: că Taniuşa mă iubeşte pur şi simplu…
iar mama a rămas fără eşarfe.

Doneaza prin patreon Wide
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment