Cutia de rezonanță a formării sau împlinirii spirituale o  reprezintă, în volumul „Povestea bărbatului care a visat foarte mult” (Editura NEUMA, 2021), de Valentin Busuioc, redescoperirea trecutului sau a lumii din jur. În majoritatea textelor se regăsesc dimensiunile unui epos identitar format din secvențe ale copilăriei sau ale experiențelor erotice, cele care dezvăluie prilejuri de voluptate spectaculară, dar și de aventuri insolite.

     Scenariul fiecărui text cuprinde o scurtă secvență narativă, alcătuită din episoade ale propriei existențe derulate din perspectiva copilului de altădată sau a celui matur, devenit grav sau concesiv, adesea înclinat spre reflexivitate sau reverie; această secvență este urmată, imediat, de o plonjare, cât se poate de firească și de spontană, într-un cadru format din diferite ipostaze insolite. Portretul celor doi bunici este surprins într-o imagine ludică, irizată de reflexele unei sensibilități de-a dreptul serafice: „când aveau părul complet alb/ bunica îl săruta pe bunul pe frunte/ iar el pe obraji/ într-un fel aparte/ ca și cum le-ar fi fost teamă/ că sunt amândoi de zăpadă” (Dragostea, prin mintea unui copil).

      Nelipsite de un anumit aer sapiențial, vreo câteva scurte poeme vorbesc despre lumină, dragoste sau poezie, într-un mod în care experiența personală se îmbină armonios cu o dimensiune a misterului sau a insolitului, prezente pretutindeni în jur: „spre a nu ne orbi cu lumina din el/ orbul își pune mai întâi ochelarii” (Lumina) sau ,,ca o poezie/ prinsă între două pagini de carte/ lipite între ele din tipografie/ așa a fost dragostea mea pentru lume” (Mesaj ascuns).

       Experiența erotică de mai târziu este asociată, nu întâmplător, cu un episod recurent din copilărie, fapt care scoate în evidență o atenție sporită la detaliul sensibil al vieții de-acum sau de altădată: „ca atunci/ când eram copil și-mi era foame/ și stăteam toată ziua la poartă/ cu o găină în mână/ doar-doar o să treacă vreun bărbat să o taie/ așa te aștept” (Îndrăgostit). Alteori, brevilocvența aceasta poematică surprinde, într-o notă plastică, desenul unei secvențe cromatice, învăluite de un suflu oniric: „curcubeul -/ așa ne arată apa/ că și ea visează” (Curcubeul).

     Prin forța sugestiei, poezia rămâne unul dintre catalizatorii unor experiențe care transfigurează cadrul concretului, dezvăluindu-ne un univers unde până și cele mai aparent obișnuite gesturi, îndreptate în căutarea laturii simbolice a existenței, capătă pregnanță epifanică: „cine nu a fotografiat o ploaie/ pentru a o vedea pe ascuns/ cine nu a ascuns o bucată de pâine/ în gura unui câine flămând/ cine nu a căzut în genunchi/ pentru a-și ridica sufletul/ acela nu știe nimic despre noi/ cei ce iubim poezia/ precum mormintele părăsite/ marile ploi” (Marile ploi). Mormântul tatălui dezvăluie, într-un cadru de-o sobrietate hieratică, apropierea dintre cel dispărut și ființa necuvântătoare, apropiere conturată prin intermediul unor tușe de-o sensibilitate aparte: „după ce a murit tata/ câinele nostru a rupt lanțul/ și s-a dus direct la mormânt/ într-o zi/ când a venit tot satul să-l vadă/ nu mai era/ mai rămăsese doar iarba îngălbenită/ avea forma unui câine/ încolăcit la pieptul unui bărbat” (Câinele). Portretul tatălui evocat dezvăluie o candoare  care ascunde semnul unei premoniții ce aruncă un văl crepuscular asupra unor amintiri care își mai păstrează încă vibrația candorii, sensul creației, într-un firesc cinematic al vieții de familie: „tata construia cele mai frumoase corăbii/ niciuna nu s-a scufundat/ nici n-a luat apă măcar/ la cum jucau flăcările în ochii lui/ am știut de pe-atunci/ de ce focul din soba noastră scotea aceleași sunete/ pe care numai valurile mării le mai pot face/ atunci când se sparg/ fără nicio putere/ de pieptul vreunui înecat” (Cele mai frumoase corăbii).

     O sensibilitate picturală se răsfrânge asupra întregii existențe învăluite de un inefabil spectacular, propice lucrurilor sau gesturilor care au căpătat un pronunțat relief epifanic, întrucât, „te poți îndrăgosti de mai multe ori/ ca o cană în care au fost rând pe rând/ apă miere sau ceai de pelin/ apoi cineva a spălat-o/ a pus-o la scurs/ și s-a umplut iar de lumină” (Dragostea), așa cum gravitatea unei treceri de la o etapă la alta a vieții este sublimată, (într-un discurs ce amintește de versul lui Blaga- „Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul”), de forța joculară a copilăriei care mai reprezintă încă acel zăcământ interior, inepuizabil, de seninătate și regenerare afectivă- tocmai, puntea dintre efemer și durabil: „între cel care-am fost/ și cel ce sunt/ ești puntea pe care copilul aleargă/ râzând” (Puntea).

    În alte părți, din fapte, gesturi sau obiectele cotidiene, răzbate un suflu parabolic, bine dozat, care, tot ca o punte de semne și semnificații, leagă aparentul de inaparent, realul de insolit, fapticul de poveste, seninătatea de gravitate, într-un decor sapiențial care devoalează, cu o duioșie netrucată, însemnătatea măruntului și o ridică la grad de epifanie: „va veni o zi/ când nu vei mai avea/ decât un singur chibrit/ și fiind ultimul/ poate că vei dori/ să-l păstrezi pentru zile mai grele/ ori poate că nu-ți va păsa și-l vei aprinde/ lăsându-l astfel să te învețe/ cea din urmă/ suflare” (Chibritul).

      Dacă ar fi să extragem două cuvinte cheie care definesc universul volumului de față, acestea ar fi: oniricul și culoarea. Episoadele poetice se derulează între dimensiunea spontaneității creative și cea a gravității existențiale, cele două constante care asigură firescul și echilibrul lumii din jur. Dacă prin râs, moravurile se îndreaptă, vorba dictonului latin, atunci, prin vis, cum se întâmplă în cartea aceasta, și prin poezie, copilul de altădată călătorește spre noi, prin noi, mergând mai departe spre ceea ce, cândva, vom deveni.

Patreon - O mie de semne
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.