Poezia Teodorei Vasilescu este radiografia unei sensibilități care capătă, uneori, un caracter spectacular prin dinamismul ei ce debordează de o energie și-o vitalitate de-a dreptul tonice și cromatice. Ele oferă contur expresiv celor mai diverse experiențe de viață, de la apropierea de celălalt, uneori mult prea problematizantă, până la redescoperirea propriului sine, a distanțării retractile față de societate sau de orice factor perturbator și inhibator pentru exprimarea identității. Fragil, și aproape absurd e diagnosticul pus întregii existențe din jur, atât de fluctuante și, totuși, nelipsite de fiorul neprevăzutului și al spontaneității.

Atentă la realitatea din jur, dar și la orice fapt sau întâlnire care pot contribui la formarea sau, dimpotrivă, la alterarea fondului ei interior, Teodora mărturisește, cu un ușor și bine temperat ton de ironie amară și, oarecum, reflexivă, că propria ei sensibilitate s-a consolidat, de-a lungul timpului, prin intermediul unei intense și îndelungi forjări interioare, prin acumularea și păstrarea acelor experiențe secundare, protejate în cutii interioare, stabile și rezistente. Cutiile sunt spații securizante, de rezonanță mnemonică și afectivă, ale unui eu racordat, în permanență, la sursele insolite ale concretului unde dragostea sau iertarea, de cele mai multe ori, pot deveni mult prea incisive sau toxice: ,,păstrez cu grijă tot ce mi se dă/ în cutii bune și rezistente în corp în amintiri în boli/ imaginare/ să nu le distrugă nici măcar/ inundațiile sau/ terapia/ dragostea/ sau/ iertarea” (sunt o fată cuminte).

Apropierea sau cunoașterea celuilalt provoacă un bilanț de renunțări sau acceptări, de întâmplări utile sau fortuite, toate acestea conturând, în cuvinte atent calculate în plan imaginativ și stilistic, o panoramă nevralgică a unei fragilități expansive, unde singurătatea cunoaște o maleabilitate fals acceptată: ,,rămâi doar tu cu genele tale îndepărtate de/ ale mele/ și eu rămân cu toate cuvintele pe care nu o să le/ numim vreodată la fel/ cu singurătățile elastice/ pe care le acceptăm fără prea multe întrebări/ așa cum acceptăm bolile moștenite/ traficul de date slab/ și pasivitatea”.

 Tot singurătatea predispune la resemnare, la o pasivitate dureroasă, dar și la acomodarea tensionată într-un firesc al cărui decor crepuscular abia dacă își ascunde fisurile și încordările: ,,uneori/ lângă tine/ nu e nimeni/ îți imaginezi că așa ai fost mereu/ nu te întrebi cum ar fi dacă/ și nici cum a fost când/ te duci la film/ cari singur popcornul și sucul/ îți găsești locul/ nu te gândești decât la/ decor lumini montaj și moarte” (ca o altă poveste citită înainte de vreme).

Un debut demn de luat în atenție, printre cele mai vizibile de anul trecut, care oferă acea doză de empatie și efervescență confesivă, căci, așa cum afirma și Cosmin Perța, pe ultima copertă, Teodora ,,nu rostogolește cuvinte de dragul imaginilor, ci acumulează sens și emoție…” și spune lucrurilor pe nume.

Patreon - O mie de semne
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.