Radu Vancu a scris o carte care nu poate fi cuprinsă dintr-o privire. De aceea o să spuneți că sunt leneș, superficial sau, mai rău, că nu am – așa cum am mai spus parcă pe aici – capacitate de sinteză ca să fac o recenzie „ca la carte”. Probabil că există câte puțin din fiecare, chiar dacă în unele dăți am demonstrat contrariul.

Vorba aia, orice scriitor îi place să lenevească din când în când, mai ales când vrea să facă recenzii la care nu se pricepe foarte mult și, mai presus de orice, e neinspirat, blazat și aflat la începutul unui an care dă semne de majore neîmpliniri.

Ce să spun despre Transparența? Că mi-a plăcut, e evident. Dar pentru un critic, chiar și amator cum sunt eu, e degradant să se oprească doar în punctul în care face o succintă evaluare estetică. Romanul lui Radu Vancu e (mult) mai complex de atât. Transparența e un conglomerat în care găsim fapte, idei, fantast, reconstituire istorică, note de jurnal, teme doctorale, notații eseistice și, mai presus de toate, poezie.

Transparența lui Radu Vancu – cel real, nu personajul din carte – este o mină auriferă în care, atunci când nu mai dai de minereu, găsești presărate, din loc în loc, ca niște marcaje din poveștile fraților Grimm, diamante textuale în fața cărora rămâi mut de admirație.

Dacă în cazul jurnalului Zodia cancerului a fost vorba de un blocaj în fața sincerității, aici este vorba de o incapacitate de a sintetiza tot ce am trăit în timp ce am citit acest roman. Nu spun vorbe mari, fiindcă îmi displace. Ăsta este adevărul. Nu pot să-mi aplec privirea critică asupra Transparenței fără să simt că atentez nu la sensibilităție autorului, ci la fragilitatea personajelor, care pentru mine sunt la fel de vii precum cel care le-a creat.

Așa că, ce să fac?, recurg la aceeași metodă de a reproduce mare parte din însemnările făcute în timpul lecturii pe caietul meu de „critic”. Unele nu sunt neapărat favorabile, însă nu mă tem că Radu Vancu se va supăra.

Dimpotrivă, sunt convins că Radu îmi va aprecia „curajul” (de care altminteri nu prea sunt capabil, fie vorba-ntre noi) și va înțelege că în Transparența, această atât de complexă, poetică și seducătoare lume romanescă, există și aluviuni aduse odată cu frumusețile materiei textuale. Orice apă, adâncă și transparentă ca diamantul, are (și) așa ceva. Dacă n-ar avea, nu s-ar mai povesti, iar frumusețea nu ar mai fi deplină.

Radu Vancu "Transparenta"
Radu Vancu “Transparenta”

Iată, în continuare, „aluviunile” mele critice:

„Digresiuni științifice, pline de amănunte, ceea ce presupune o documentare foarte atentă  – «nanocristalele guanine», care fac epiderma «excesiv de luminoasă» și «transparentă» (pag. 25)”

„Multe digresiuni, lungimi utile, ce e drept, care dau textului o inflorescență de date și imagini care fac textul mai mult decât interesant, deși un pic prea explicativ.”

„Abundența de inserturi livrești – un cărtărescianism latent, cu materializare evidentă în episodul «levitației», în timp ce făceau dragoste (indusă de «transparență).”

„Impresionante paginile despre distrugerea orașului german Hamburg în cel de-al doilea război mondial (pag. 55).”

„Nu înțeleg insertul antic, dialogul socratic, simpozionul, libațiile etc. Poate mai încolo se va lega cumva (parcă e o scenă din Banchetul – simpozion, whatever).”

„Elemente culese din «real», cum ar fi disfagia psihogenă împrumutată de la C.K. – ”

„E o proză fluidă, livrescă, cu propensiuni naturale spre eseu & poezie – cele două genuri literare sunt absorbite de masa textuală, rezultatul fiind un hibrid puternic & sensibil în același timp, frumos & terifiant.”

„Artificii imaginative: păpădiile care dansează sincron în glastră și țipă asurzitor (pag. 93)”

„Scindarea personalității (dublul): personajul principal – Vancu (+ istoria cunoscută: alcoolism – sinuciderea tatălui, cu toate detaliile înspăimântătoare + prietenia cu Mircea Ivănescu, evocată recurent).”

„Portretul lui Vancu: (auto)ironic, în cheie donchișotescă.”

„Sinuciderea spectaculoasă & imundă a lui Vancu, după un ritual scabros – aici Radu Vancu a apăsat pedala autoironiei până la fund, schimbând registrul hilar într-unul tragicomic. (pag 122)”

„Radu Vancu ne demonstrează cu supra pe măsură că scriem ce suntem. Literatura e ficțiune pură inspirată de realitatea pură și simplă. Romanul mustește de autoreferențialitate, în el fiind transferată, în fond, majoritatea materiei textuale din poezie și, parțial, din eseurile scrise până acum. Transparența este o extensie a acestora, o demonstrație că, uneori, granița dintre genuri poate deveni, la rândul ei, transparentă. Practic, Radu Vancu își povestește nu viața, ci poezia care i-a marcat-o. Poezia pentru care, până la un punct, merită să riști totul.”

„Descrierea lemniscatei: imagini halucinante, arabescuri textuale cu inserturi toxice, ca în cele mai rele coșmaruri, lumi terifiante în care o faună colcăitoare e gata să te devoreze, omizi post-apocaliptice cu ace otrăvite în jurul gurii, scene de iad, cu copii dați la rotisor în subsolurile Casei Poporului, mantis religiosa enorme, supradimensionate, rozând capetele torționarilor, acuplări fantaste, o adevărată bolgie florală lângă Graalaj… (pag. 148)”

„Eseul despre falsurile în pictură și în artă în general & concluziile de la final – magistral condus excursul istoric & raționamentul. (pag 186)”

„Radu Vancu a scris un roman labirintic, complicat & autoironic ca în Pynchon, dar și minunat ca în proza de tip teseract a lui Mircea Cărtărescu. Combinație de gotic, baroc & modern, un roman în care «cel luminos este amestecat cu cel întunecat» – cum se traduce în araba modernă Alepul.”

„Se pare că Radu Vancu a încercat să absoarbă în această carte întreaga lume, cu gravitația ei infinită, cu miracolele, bucuria și suferințele ei, cu suprafețele ei glazurate de lumina începutului, cu adâncimile ei abisale, cu dragostea, decepțiile, binele, frumosul, urâtul și anvergura ei ancestrală. Totul în «Mega»-eseul numit Transparența.

„Un personaj-Vancu îmbătrânit, care «bătea la mașina lui străveche de scris» (numai Mircea Ivănescu mai făcea asta) – o reducere a propriului eu la dimensiunile unei ființe aproape mortificate & alcoolice. O proiecție în viitor (posibilă la un moment dat) a existenței autorului + sinuciderea ritualică ca mod de persiflare a autorității academice, a instituției ca sumă a (a ce?) – poate a neîmplinirilor personale – soluția aleasă pentru plasarea în derizoriu a acesteia (a instituției ca instituție), umplerea ei, la propriu, cu rahat.”

„Dihotomia Horațiu-Vancu – și ne întoarcem la «dublul» borgesian, fiindcă vorbim despre o lărgire a perspectivei autoreferențiale – una din trecut (cu tot travaliul de la Roza Vânturilor & so on), cealaltă într-un viitor prezumtiv (care e «ciupit» umpic din prezent) – aceasta fiind unită de liantul cultural, prezent din belșug în ambele cazuri. Par a fi două fețe ale unui Vancu ultradotat cultural (indiferent de vârstele din roman, fiindcă instrumentele hermeneutice ale lui Horațiu par la fel de redutabile ca ale lui Vancu-bătrân) autoironic & autocritic. Este, de fapt, o încercare de punere (nu în abis) în derizoriu a propriilor capabilități (reale, de altfel), un alint pe post de armă inocentă a modestiei. Suita de eseuri foarte bine documentate din roman lasă însă în offside strategia de autopersiflare practicată (cu discreție) de Radu Vancu – scriitorul.”

„E și un act vizibil de frondă în Transparența. Radu Vancu pare să afirme hotărât: «Nu-mi pasă că astăzi se scrie într-un anume fel, nu mă interesează acest pattern, eu îmi fac treaba în felul meu.”

Transparența e romanul nescris al lui Sabato. Poate fi chiar un nou Abaddon, exterminatorul (pag 264, afirmația lui Vancu).”

„Explozia catedralei gotice este la fel de monumentală & spectaculoasă ca defilarea poporului de statui din finalul Orbitorului.”

„O combinație literatură-psihologie-Marvel cartoons, în care Horațiu este un fel de X-Men sensibil la emoții extreme (exces de spaimă sau plăcere).”

„«Aveam din ce în ce mai des coșmarurile tehnicolor» – echivalentul acelui pasaj celebru half-caragialian din Nostalgia «Visez enorm, colorat în demență». (pag. 351)”

Foto credit 1: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1509041089230144&set=pob.100003728021621&type=3&theater

Foto credit 2: https://www.libhumanitas.ro/transparenta-radu-vancu-humanitas-2018.html

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.