Au trecut aproape doi ani de la apariția romanului semnat de Ciprian Măceșaru, „Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta”, în formatul de la acea vreme al editurii Cartea Românească. La o primă vedere, cartea pare mai degrabă o suită de povestiri în cheie bufonard-realist-magică, posesoare a unui insert fragil, dar credibil, de fantast tragic și hilar. Mozaicul volumului este compus din douăzeci de proze în care este redat cotidianul marginal al unei comune cu nume predestinat, Strâmbeni.

În lumea scoasă din țâțâni a acestui loc, în care aparent nu prea se întâmplă mare lucru, se derulează existența unei comunități în care legile în vigoare sunt suspendate, unde aerul este îmbâcsit de pestilența cârciumii mereu aglomerate și unde tot ceea ce se întâmplă stă sub semnul hazardului, al violenței latente, al familiilor „tradiționale” în care autoritatea supremă, fizică și morală, e reprezentată în proporție de 99% de ipochimenul bețiv și acultural. Orice încercare de a repune pe șine o astfel de comunitate dezarticulată este sortită din start eșecului. De altfel, aici, în Strâmbeni, totul stă sub semnul ratării: de la fabrica de saci a lui Emanoil Râmniceanu, la amorurile neîmplinite gen Panteră-Nina, de la controlul pseudoautoritarist al primarului corupt Balaban, cel care „trimitea banu` la vârf și gata”, la utopiile lichelei Popescu, „mare amator de istorie” și „prim-ministru” în hilarul proiect al Republicii Strâmbeni.

Diversitatea tipologiilor umane înfățișate de Ciprian Măceșaru, în stilul absurd-șugubeț al scenariilor de tipul „Las Fierbinți”, este o provocare în adevăratul sens al cuvântului, fiindcă autorul are de „luptat” cu caractere care nu se lasă strunite cu una, cu două. În ciuda dificultăților narative, Ciprian reușește cumva să pună laolaltă toată această masă umană cu aspect teratologic uzând de un limbaj adecvat fiecărui personaj în parte și de un stil direct, nepretențios, al cărui scop este să aducă cititorul cât mai aproape de respirația imundă a marginalului, a periferiei existențiale.

Trecutul e intotdeauna cu un pas inaintea ta - Ciprian Macesaru
Trecutul e intotdeauna cu un pas inaintea ta – Ciprian Macesaru

Avem de-a face cu o lume strâmbă în adevăratul sens al cuvântului, cu figuri grotesc-pitorești, care pare că a concentrat în ea toată esența prostiei, a iresponsabilității și a fuduliei gregare. Se simte peste tot un primitivism de bodegă acră, o necrozare a caracterelor și acel gen de parșivitate, lăcomie și țâfnă care suspendă orice tentativă civilizatoare. Povestea de-a dreptul șocantă a doctoriței Ileana Petrescu este dovada că nu se mai poate face chiar nimic în Strâmbeni, că doar dispariția fizică a întregii localități ar putea eradica nimicnicia locuitorilor ei.

Aproape nimeni nu scapă de ironia „din spatele cortinei” deversată de autor peste această comunitate în care rata șomajului este de 80% și în care orice proiect de redresare este privit cu mefiență de „autorități”. Doar sfânta șpagă cu care sunt momiți primarul Balaban, preotul Mihail și polițistul Ghiță de către un personaj misterios, Ghenie, pare că ar putea pune lucrurile în mișcare. Totul se dovedește însă a fi o farsă, un flagrant pus la cale pentru demascarea celor trei capi pseudointerlopi ai comunei. Mai departe, scena în care aceștia sunt puși, pentru a-și răscumpăra vina, să citească o carte întreagă, de „vreo trei sute de pagini”, în fața cetățenilor comunei strânși la un „eveniment cultural” cu băutură și mâncare, este absolut delicioasă. Lumea în care se întâmplă aceste lucruri este definitiv îngropată sub molozul prostiei, al viciului și al lipsei de orizont.

În tot acest conglomerat de precaritate existențială singura figură tragicomic-nevinovată este cea a nebunului Pompilică, neobositul bike runner pierdut în lumea irecuperabilă și vânjos-agresivă a Strâmbeniului. Odată cu el, tabloul localității este definitivat. Se pare că aici s-au adunat toate tarele lumii, chiar dacă există, așa cum am mai spus, și mici sclipiri de umanitate. E o comună aflată în plină disoluție morală, după modelul (prea) des întâlnit în multe locuri din România unde, exact ca în Strâmbeni, rata șomajului este direct proporțională cu cuantumul ajutorului social și cu prezența cotidiană la cârciumă. Și, ca să existe și o bomboană pe colivă, la toate astea se adaugă o infracționalitate imposibil de ținut în frâu de un polițist, Ghiță, fricos și corupt.

Cu nerv diegetic și exactitate de observator neutru, Ciprian Măceșaru se încumetă și reușește să reproducă cu acuratețe imaginea localității Strâmbeni, acest Macondo minor de pe plaiuri mioritice, înfățișat în culori deopotrivă sublime și abjecte. De la limbaj la tipologii umane, de la politică la chestiuni care țin de „administrația locală”, de la drame îngrozitoare la scene hilare cu țărani care pun țara la cale în crâșmă, povestirile din „Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta” ne arată o lume ficțional-absurdă cu potențial maxim de infiltrare în realitate. Nici măcar insertul final cu bicicleta-fantomă, care duce întru câtva lucrurile în fantast, nu poate șterge impresia de cădere în abis, de întrerupere a conexiunii dintre civilizație și precaritatea marginalului.

E o lume care colcăie de ambiții mărunte, de frustrări și invidie, incapabilă practic să se ridice din subsolul existențial în care își duce zilele. Cu talentul lui de povestitor, Ciprian ne arată tot spectrul răului, așa cum poate fi închipuit (și cum chiar există) în România zilelor noastre: dispreț pentru orice fel de valoare culturală, neștiință până la nivelul unei primate, delăsare, viciu, combinații care într-un final duc, fatalmente, la manifestări extreme precum violul, crima colectivă, corupția endemică, sinuciderea din disperare. Iar peste toate șochează, așa cum am mai spus, suspendarea oricărei forme de umanitate. În acest sens, cartea lui Ciprian Măceșaru poate fi și, nota bene, un avertisment de care trebuie să se țină seamă.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.