Recenzii
Cele mai noi recenzii pentru cărți românești si străine.
Mărturisesc, încă de la începutul ușor neconvențional al acestei recenzii,…
După ce am citit „Scrum”, cartea de versuri a Veronicăi…
Există numeroase ecranizări ale suferințelor îndurate de victimele nazismului în…
„Între cer și pământ se mai pescuiește?”, se întreabă Artiom…
Elena Atomei este absolventă a Facultății de Litere din cadrul…
Găsind în cartea de debut al lui Artur Cojocaru Un…
(foto de aici) Dacă e să facem un calcul, luîndu-ne după știrea morții lui Nick Cave la vârsta de 87 de ani, ar trebui să ne aflăm într-un viitor nu foarte îndepărtat, prin anul 2044 așadar. Hoodoo (Polirom, 2018) nu mustește însă de SF. Sunt doar câteva indicii, dintre care unele, cele de la final,
Virgil Botnaru (poza de aici) Nu am citit primul volum al lui Virgil, „Return to innocence”, apărut tot la CDPL, în 2014, și nu-mi pot face, așadar, o imagine de ansamblu. Merg însă pe mâna celui de-al doilea, „Schimbare de altitudine” (CDPL, 2018), și afirm la rândul meu, așa cum face și Ion Pop în
Andreea Lupu (foto de aici) Ca să parafrazez cumva numele unuia dintre personajele cărții, aș zice că debutul Andreei Lupu este unul spectaculos. Iată o nouă „ghinga”, mi-am spus grăbit, după ce am citit primele poeme! Curând m-am lămurit însă că trimiterea la volumul lui Dan Coman, deși are un sâmbure de adevăr în ea,
(Evgheni Vodolazkin, poza de aici) „Aviatorul” (Humanitas, 2017) este un roman care, la o primă impresie, dă senzația de clișeu. Scenariul tipic, în care personajul principal se trezește, amnezic, pe un pat de spital. Urmează, firește, efortul re-amintirii, incertitudinile, încercarea de adaptare la noua realitate, furorul neuronal care se străduiește să restabilească legăturile cu propria
Tara Skurtu – „Jocul de-a amiba” (editura Nemira, 2018, în colecția Vorpal, traducere de Radu Vancu și Tiberiu Neacșu) Prima dată când am văzut-o citind poezie în public pe Tara Skurtu a fost la ediția nr. 171 a Institutului Blecher, clubul de lectură moderat de Claudiu Komartin. Textele au fost prezentate atunci în varianta lor
Andrei Pleșu afirmă, într-unul dintre eseurile din „Neliniști vechi și noi”, că „țara nașterii și a destinului tău, țara în care vorbești și scrii (...) ar trebui să fie și țara prezentului tău”. Prezentul din volumul Ancăi Mizumschi „Țara mea suspendată” (editura Herg Benet, 2018) este unul al înstrăinării. Autoarea chiar afirmă la un moment
Multipremiatul scriitor Gabriel Chifu face în acest volum o adevărată demonstrație de forță antilirică. Mi se întâmplă destul de rar să citesc o carte de poezie proastă de la un capăt la celălalt. Într-o lume literară normală la cap, demersul de a apărea pe piața editorială cu un asemenea op ar trebui să echivaleze cu
Ioana Nicolaie (poza de aici) „Rostului lumii nu ne putem împotrivi” afirmă undeva „fratele-porc”, altul decât cel pe care-l cunoaștem prea bine de la Constantin Noica, adresându-i-se Agustinei, o fetiță care se străduiește să înțeleagă, cu mijloacele ei fantaste și deloc limitate, însuși rostul acestei lumi minunate și barbare. Dar ce ne facem când suntem
I.Negoițescu – „Straja dragonilor” – Memorii 1921-1941 (Humanitas, 2009) Au mai rămas, cel puțin teoretic, cinci ani până la publicarea jurnalului de maturitate al lui Ion Negoițescu. Aflat în posesia (și grija) lui Emil Hurezeanu, manuscrisul este încă sub lacăt deoarece scriitorul a dat un termen clar cu privire la apariția editorială, adică în 2023,
Iulian Bocai (poza de aici) Încă din primele pagini ale acestei mirobolante bildungsnovella autorul reușește o performanță incredibilă: crearea unei voci care adună în nuanțele ei timbrul (auto)ironic al naratorului, subtilitățile de limbaj ale lui Sorin Stoica și aerul detașat al unui Niculae Moromete auroral. E un mix care transformă o carte fizic subțire într-una
