Recenzii
Cele mai noi recenzii pentru cărți românești si străine.
„Grădina de sticlă” este al doilea roman al Tatianei Țîbuleac, apărut la interval de doar un an, la aceeași prestigioasă editură Cartier, după spectaculosul debut din 2017 cu „Vara în care mama a avut ochii verzi”. Lucrul care mi s-a părut deopotrivă interesant și îmbucurător când am început să citesc cartea a fost acela că
Laura T. Ilea (poza de aici) La fel ca și în cazul romanului „Dinții ascuțiți ai binelui”, de Bogdan Răileanu, am ezitat destul de mult să scriu despre „Cartografia lumii de dincolo”, de Laura T. Ilea (ambele romane au apărut la Humanitas în seria coordonată de Andreea Răsuceanu, 821.135.1 Scriitori Români Contemporani) . Motivele sunt
Tatiana Niculescu (poza de aici) Am răspuns pozitiv îndemnului Tatianei Niculescu de a citi „povestea din «După dealuri» așa cum am scris-o eu în «Spovedanie la Tanacu»” – cum mă sfătuia autoarea după ce am scris recenzia romanului „Tăierea fecioarelor”. A fost un sfat bun, deși cunoșteam destul de bine povestea nu numai din ecranizarea
Ioana Bradea (poza de aici) Îmi amintesc cât de nedumerit am fost când am citit prima dată romanul de debut al Ioanei Bradea, „băgău”. Lăsând la o parte începutul, care-mi efasa cam tot ce știam la acea vreme despre limbajul corect într-o operă literară, trebuie să spun că, deși eram plin de prejudecăți, la sfârșit
Radu Niciporuc (poza de aici) Mi-am asumat o misiune destul de complicată când m-am hotărât, în cadrul exercițiului de recuperare a unor cărți de la apariția cărora a trecut ceva vreme, să scriu câteva cuvinte despre volumul „Pascal desenează corăbii” (Cartea Românească, 2016) semnat de regretatul Radu Niciporuc. În primul rând, după debutul său cu
Andreea Lupu (foto de aici) Ca să parafrazez cumva numele unuia dintre personajele cărții, aș zice că debutul Andreei Lupu este unul spectaculos. Iată o nouă „ghinga”, mi-am spus grăbit, după ce am citit primele poeme! Curând m-am lămurit însă că trimiterea la volumul lui Dan Coman, deși are un sâmbure de adevăr în ea,
(Evgheni Vodolazkin, poza de aici) „Aviatorul” (Humanitas, 2017) este un roman care, la o primă impresie, dă senzația de clișeu. Scenariul tipic, în care personajul principal se trezește, amnezic, pe un pat de spital. Urmează, firește, efortul re-amintirii, incertitudinile, încercarea de adaptare la noua realitate, furorul neuronal care se străduiește să restabilească legăturile cu propria
Tara Skurtu – „Jocul de-a amiba” (editura Nemira, 2018, în colecția Vorpal, traducere de Radu Vancu și Tiberiu Neacșu) Prima dată când am văzut-o citind poezie în public pe Tara Skurtu a fost la ediția nr. 171 a Institutului Blecher, clubul de lectură moderat de Claudiu Komartin. Textele au fost prezentate atunci în varianta lor
Andrei Pleșu afirmă, într-unul dintre eseurile din „Neliniști vechi și noi”, că „țara nașterii și a destinului tău, țara în care vorbești și scrii (...) ar trebui să fie și țara prezentului tău”. Prezentul din volumul Ancăi Mizumschi „Țara mea suspendată” (editura Herg Benet, 2018) este unul al înstrăinării. Autoarea chiar afirmă la un moment
Multipremiatul scriitor Gabriel Chifu face în acest volum o adevărată demonstrație de forță antilirică. Mi se întâmplă destul de rar să citesc o carte de poezie proastă de la un capăt la celălalt. Într-o lume literară normală la cap, demersul de a apărea pe piața editorială cu un asemenea op ar trebui să echivaleze cu
Ioana Nicolaie (poza de aici) „Rostului lumii nu ne putem împotrivi” afirmă undeva „fratele-porc”, altul decât cel pe care-l cunoaștem prea bine de la Constantin Noica, adresându-i-se Agustinei, o fetiță care se străduiește să înțeleagă, cu mijloacele ei fantaste și deloc limitate, însuși rostul acestei lumi minunate și barbare. Dar ce ne facem când suntem
I.Negoițescu – „Straja dragonilor” – Memorii 1921-1941 (Humanitas, 2009) Au mai rămas, cel puțin teoretic, cinci ani până la publicarea jurnalului de maturitate al lui Ion Negoițescu. Aflat în posesia (și grija) lui Emil Hurezeanu, manuscrisul este încă sub lacăt deoarece scriitorul a dat un termen clar cu privire la apariția editorială, adică în 2023,
Iulian Bocai (poza de aici) Încă din primele pagini ale acestei mirobolante bildungsnovella autorul reușește o performanță incredibilă: crearea unei voci care adună în nuanțele ei timbrul (auto)ironic al naratorului, subtilitățile de limbaj ale lui Sorin Stoica și aerul detașat al unui Niculae Moromete auroral. E un mix care transformă o carte fizic subțire într-una
Ciprian Măceșaru (poza de aici) Încrezător în talentul lui, Ciprian Măceșaru și-a luat soarta în mâini și a publicat la propria editură un op de povestiri scurte care confirmă de fapt ceea ce se știa deja: autorul se simte în literatură ca peștele în apă. O spun chiar dacă risc să mi se reproșeze că
