Volumul „Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi” (relatări culese și editate de Irina Nicolau și Theodor Nițu), apărut recent la Editura Humanitas în colecția Memorii/Jurnale, este recomandarea www.omiedesemne.ro de azi.

ELISABETA RIZEA (1912-2003) s-a născut în comuna Domneşti din judeţul Argeş. A sprijinit activ grupul de rezistenţă anticomunistă Arsenescu-Arnăuţoiu din Munţii Făgăraşului. A fost arestată şi torturată de autorităţile comuniste în 1952 şi 1961, fiind condamnată la 12 ani de închisoare.

Viaţa ei, povestită de ea însăşi în interviul luat de Irina Nicolau, este mărturia dârzeniei unei eroine a luptei anticomuniste din România.

„Ceea ce îţi taie respiraţia în aceste pagini este să vezi în ce măsură comunismul a fost o crimă organizată la adăpostul legii şi legitimată prin minciună. Comuniştii apar ca bandiţi legalişti. Ca orice bandiţi, ei înjură, bat, torturează, omoară, numai că pentru cele mai teribile atrocităţi ei au legi.

Dinţii se smulg în numele poporului, iar «bandiţi» şi «duşmani ai poporului» sunt cei schingiuiţi, şi nicidecum călăii. Pentru judecătorii-bandiţi, pentru anchetatorii-bandiţi, pentru gardienii-bandiţi, pentru toţi aceştia şi pentru crimele lor – nu există legi. Ei sunt legea şi ei comit crimele în numele legii lor.” – Gabriel Liiceanu

„Uite aşa-mi vin în minte… cum mi-au băgat ochelari d-ăştia de tablă, ferească Dumnezeu să ştiţi ce-i asta, şi m-a luat de braţ, că nu vedeam nimica pe coridor. Şi, ori că mi-a pus el piedică, ori m-am împiedicat – că am venit pă brânci, aşa, jos. Şi el mi-a dat cu bocancu aici, în coastă.

Trăieşte în Piteşti. […] El are burtă şi eu m-am uscat, că mă vedeţi cum sunt, numai piele şi os. Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit.

Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia…“ – Elisabeta Rizea

Cartea are 192 de pagini, costă 27 de lei și poate fi comandată pe LIBHUMANITAS.

Foto credit Elisabeta Rizea: https://www.youtube.com/watch?v=dREsUPCufCs

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment