Recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi se îndreaptă către romanul lui Vlad Zografi, „Șapte octombrie”, apărut recent la Editura Humanitas și lansat la Târgul Internațional Gaudeamus.
VLAD ZOGRAFI s-a născut la Bucureşti în 1960. A studiat fizica la Universitatea din Bucureşti, iar în 1994 a obţinut un doctorat în fizică atomică la Universitatea Paris XI, Orsay. A debutat în februarie 1990 în România literară, cu o povestire.
A publicat proză (Genunchiul stâng sau genunchiul drept, 1993 şi Omul nou, 1994), apoi teatru: Isabela, dragostea mea (1996, Premiul Uniunii Scriitorilor), Oedip la Delphi (1997), Regele şi cadavrul (1998), Viitorul e maculatură (1999, Premiul Uniunii Scriitorilor), America şi acustica (2007, Premiul Uniunii Scriitorilor),
Petru (2007, conţinând variante revăzute ale unor piese publicate anterior), Toate minţile tale (2011). Petru a fost prima piesă de teatru românească pusă în scenă după 1989 la Teatrul Bulandra, iar spectacolul (regizat de Cătălina Buzoianu) a fost invitat la Bienala de la Bonn în 1998.
În 2012 a publicat eseul Infinitul dinăuntru. Şase povestiri despre om, societate şi istorie. Odată cu apariţia, în 2016, a romanului Efectele secundare ale vieţii (Premiul Observator Lyceum, 2017), Vlad Zografi s-a întors la proză.

Iată și textul de pe coperta a IV-a a cărții:
„Ce mă interesează, de fapt? Ce caut? Un singur lucru: fragilitatea.“
„Minciuna e mai sexy decât adevărul, tu știi foarte bine, ești scriitor.“
„M-am născut fără certificat de garanție și fără mod de întrebuințare.“
„Nu putem judeca trecutul, s-a depus prea adânc în noi, ca un sediment dur, o piatră la rinichi, uneori doare, alteori nici n-o simți, de evacuat nu poți s-o evacuezi, orice ai face.“
Un roman încărcat de erotism și observații sarcastice, cu aventuri care țin de lumea literară și de lumea subteranei interlope. Dar mai presus de toate un tandru roman de dragoste.
„Șapte octombrie” are 376 de pagini, costă 39 de lei și poate fi comandată de aici, aici și de aici.
Photo credit: https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-vlad-zografi/
