Recomandarea de 1000 de semne: Ion Stratan – „Criminalii și crinii”

ION STRATAN s-a născut pe 1 octombrie 1955 în comuna Izbiceni, județul Olt. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și a făcut parte din celebrul „Cenaclu de Luni”. A debutat publicistic în 1972 în revista „Amfiteatru”, iar editorial cu volumul „Ieșirea din apă” (Cartea Românească, 1981). A publicat nu mai puțin de 38 de volume de poezie, fiind unul dintre cei mai prolifici poeți optzeciști. Anul acesta i-a apărut, la Editura Tracus Arte, antologia pe care Ion Stratan a alcătuit-o și i-a dat-o îngrijitorului acestei ediții, Călin-Andrei Mihăilescu. Iată ce spune acesta în prefața cărții:

[image_with_animation image_url=”2586″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”http://www.tracusarte.ro/poezie/851-criminalii-%C8%99i-crinii-ion-stratan-9786066649698.html”]

„Poezia lui Ion Stratan e citabilă aproape în întregime. Această antologie e partea cea mai consistentă a unui asemenea citat; și e ultima pe care Ion Stratan și-a alcătuit-o, dându-mi-o pe mână cu puțină vreme înainte de a muri.

Antologia Criminalii și crinii mai este de trebuință și pentru că multe din cărțile sale au apărut în tiraje secrete, la edituri efemere – și admirabile întrucât făceau virusul adevărului să amenințe, latent. Stratan s-a adăpostit, echidistant față de van și normal, de imaginea cultivată de contemporanii săi mânați de faimă ca de o rezolută supraviețuire a propriului abis, apodictică precum o erecție, trecătoare ca ea.

Din adâncimea lor, versurile lui Stratan salvează aparițiile și aparențele, pe când el, ca esențele, poate să fi trecut neobservat. Iubea ironia cu forța naturală a celui ce o creează. Poantele sale lăsau amprentele de pe nisip să îl urmeze pe el, poet de pură elită, în democrația lirică. Unii, poate fără să o știe, intempestiv, se vor regăsi în arta lui și astfel se vor întâlni prin a nu se supune blestemului de-a fi. La imperfectul liberal și neutru folosit pentru cei plecați dincolo sau Dincoace, a lui era o limbă în care doar el știa scrie, spre-a nu se ști (,) singur.”