Raluca Nagy s-a născut în 1979 în Cluj-Napoca și este doctor în științe sociale al Universității Libere din Bruxelles și al SNSPA București. A debutat în limba română în anul 2005, la Revista 22, și a continuat până în prezent la: Cuvântul, Dilema Veche, Decât o Revistă, Totb, Arhiforum si Scena 9. A contribuit cu o povestire la volumul colectiv Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori romani (Editura Trei, 2015). A mai publicat proză scurtă în revista Iocan (2016) și în Revista de Povestiri (2017–2018), al cărei atelier de scriere creativă l-a urmat.

nemira.ro

„Un cal într-o mare de lebede” este debutul său în volum individual. Cartea va fi lansată mâine, 9 octombrie 2018, de la ora 19.00, la Librăria de la Cișmigiu, și face parte din colecția N`Autor a editurii Nemira.

Iată și textul de prezentare al volumului:

„Rosalyn are 24 de ani și este studentă la Londra. Cu un corp invadat de o boală ciudată, cu o poveste amoroasă complicată și o familie disfuncțională, la capătul puterilor, ea decide să plece cu o bursă de un an la Tokio, pentru a studia limba japoneză. Întâlnirea șocantă cu o cultură impresionantă va funcționa ca o oglindă necruțătoare, care o va ajuta să se desprindă de trecut și să se vindece”.

„În ego-ficțiunea Ralucăi Nagy despre Japonia nu se întâmplă practic nimic: nu există intrigă, în sensul occidental, după cum ne avertizează autoarea încă de la început. Dar se petrece o întâlnire radicală a europeanului cu un Celălalt extrem, care îl face să simtă organic – la modul propriu – distanța culturală și provocarea umană. Un cal într-o mare de lebede este pur și simplu narațiunea polisenzorială și în același timp auto-reflexivă, etnografică și personală, perplexă și totodată firească până la limita intimității, a acestei experiențe.” Vintilă Mihăilescu

[image_with_animation image_url=”2249″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://nemira.ro/un-cal-intr-o-mare-de-lebede”]

Volumul poate fi comandat de aici: https://nemira.ro/un-cal-intr-o-mare-de-lebede, are 184 de pagini și prețul redus de 23,99 lei (față de cel inițial de 29,99 lei). Poate fi cumpărat, de asemenea, și din librării.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.