IOANA NICOLAIE s-a născut pe 1 iunie 1974 în Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud. După absolvirea liceului „George Coșbuc” din localitate, a devenit studentă a Facultății de Litere din cadrul Universității București, pe care a terminat-o în 1997. A urmat apoi și cursurile de master ale aceleiași facultăți. A debutat editorial cu volumul de versuri „Poză retușată” (Cartea Românească, 2000). Au urmat volumele de poezie „Nordul”, „Credința”, „Cenotaf”, antologia „Lomografii” și „Autoimun”, acesta din urmă fiind desemnat de Uniunea Scriitorilor „Cartea Anului” 2013.

[image_with_animation image_url=”2204″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2013009798990764&set=pcb.2012996135658797&type=3&theater”]

Ioana Nicolaie a publicat și proză: trei romane, „Cerul din burtă”, „O pasăre pe sârmă” și „Pelinul negru”, precum și cărțile pentru copii „Aventurile lui Arik”, „Arik și mercenarii”, „Ferbonia” și „Vertijia”. Iată un fragment din „Vertijia”, pe care scriitoarea l-a postat pe wall-ul de facebook odată cu anunțul, care va bucura probabil mulți copii, că volumul este zilele acestea la reducere (de aici: https://www.facebook.com/profile.php?id=100008452903087)

„Lumea aceasta, dragii moșului, ne-a fost dată încă dintru început ca o felie desăvârșită. Creatorul a potrivit în ea destulă adâncime, ca să nu rămână netedă și pustie, i-a dăruit întindere, ca să poată aluneca de-o parte și de cealaltă marea, și pe toate le-a alipit de un miez puternic care să le țină unite. Şi-apoi, cu toată răbdarea, a așteptat. Dacă Artuerpri, așa cum numise felia, dădea să se surpe cumva pe dedesubt, prindea imediat un asteroid și-o îndrepta, dacă-și schimba doar cu puțin orientarea, o apuca de o margine și, ca să rămână dreaptă, o întindea ca pe o foaie. Căci deasupra se găsesc alte lumi, alte felii, și dedesubt, într-un șir numărat, se întind felii tot mai ciudate. ”

Cartea a apărut în iunie anul acesta la Editura Arthur, cu o ilustrație de Anca Smărăndache, are 280 de pagini, prețul de 33 de lei și poate fi cumpărată de aici: https://www.editura-arthur.ro/info/carte/vertijia sau din librării.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.