La Editura Tracus Arte a apărut recent volumul „Amintirea pădurii”, de Damir Karakaš, în traducerea lui Adrian Oproiu. Cartea poate fi comandată direct de pe site-ul editurii, aici: https://edituratracusarte.ro/2022/02/01/amintirea-padurii-de-damir-karakas/ Puteți comanda cărți de la Editura Tracus Arte aici: https://bit.ly/3GgS2Lw  

„Romanul Amintirea pădurii deDamir Karakaš este un roman scurt, de respirație poetică, o carte despre o copilărie neobișnuită aflată la umbra misterului care se ascunde înăuntrul corpului însuși. O carte în care se întrec frica și voința, unde se ating traumele, umorul și poezia. O carte de la marginea pădurii, complet karakaševiană, răsucită înăuntrul propriei logici, precisă și fluentă, smucită și inteligibilă, o carte care poate să plece în lume. O carte mică mare.” Robert Perišić

„Karakaš a fost întotdeauna cunoscut ca un scriitor al loviturilor de un minut, ca cineva, ca să folosim jargonul din lumea fotbalului, care are nevoie de foarte puțin spațiu pentru a produce miracole, ca un scriitor căruia mai presus de orice îi pasă de precizie, care pentru el este mai importantă decât orice fel de abordare epică a temei. El este probabil cel mai mare scriitor croat al direcției contra-epice. Marile idei și marile teme umane (…) sunt pentru Karakaš pur și simplu passé: ceea ce știe toată lumea nu l-a mișcat niciodată pe acest autor.” Dario Grgić

Damir Karakaš s-a născut la 21 noiembrie 1967 în Lika, o regiune muntoasă din Croația, cunoscută pentru iernile ei aspre, lupi și ca loc de baștină al faimosului inventator Nikola Tesla. Damir a scris până acum șapte romane, trei colecții de proze scurte, un jurnal de călătorie și două piese de teatru. Cărțile i-au fost traduse în germană, italiană, franceză, cehă, macedoneană, slovenă, arabă (Egipt). A studiat agronomia și dreptul în Zagreb, iar apoi a trăit pentru cinci ani în Paris, unde a studiat limba franceză la Universitatea Noua Sorbonă (Université de la Sorbonne Nouvelle), susținându-se financiar ca muzician de stradă, cântând la acordeon. Colecția de proze scurte Kino Lika (Cinematograful Lika) a constituit baza pentru scenariul cu același nume, filmul câștigând o serie de premii importante la diverse festivaluri de prestigiu. Damir Karakaš a reprezentat în numeroase rânduri Croația la Târgul de carte din Leipzig unde, în 2017, a avut loc și lansarea romanului său, Amintirea pădurii, carte pe care criticii au plasat-o alături de textele unora dintre cei mai apreciați scriitori din fosta Iugoslavie (Ivo Andrić, Danilo Kiš etc.).

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.