Ioana Nicolaie: „Darius Munteanu face parte din grupul de scriere creativă Liternauții și este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea. În trecut, a câștigat în mai multe rânduri concursurile naționale ale Editurii Arthur, Locuiește în poveste, fiind inclus în trei dintre antologiile cu autori juniori. Lucrează la un volum de proză, dar și la unul de versuri.
Poemele din acest grupaj sunt cerebrale și deopotrivă ludice, tributare unui filon absurd curățat însă de reziduurile gratuității. Unele poeme au două părți sau chiar trei, fiecare propunând o dezvoltare surprinzătoare, în care simetria e esențială. Imaginarul este când grav și asumat (Pun discul în ureche/și se învârte în creierul mic/ca orice avion care se învârte), când scos parcă dintr-un joc pe computer. Darius Munteanu este un autor original și provocator despre care sunt sigură că se va mai vorbi.”
Film pe cer
La mine pe cer
nu mai erau poze negre cu mamuți
ci inimi stropite în alb
și șterse cu gume albastre
ce săreau în pat și găteau plăcinte
Dimineața rula un film japonez
samurai cu săbii pe față
și mustăți ascuțite
jucau fotbal cu lanterne
și săreau în cap din leagăne
La prânz era un documentar
camere din pământ și flori
urmăreau triburi africane
care urlau și vânau
oameni de zăpadă vărgați
Seara era un film american
cowboy cu fețe de spice
și pistoale de ciocolată
călăreau șervețele șifonate
și jucau prinselea cu șerpi în cizme
Noaptea aceea,
toate filmele s-au certat între ele
japonezii au scăpat mustățile lor
pe spicele americanilor
americanii au împușcat în cap
prada triburilor africane
iar triburile africane au spart în mii de bucăți
lanternele japonezilor
Ceața s-a lăsat,
era război la mine pe cer.
Erau bombe pe cerul din Kiev.
Jocul
Trei de-un fel (1/3)
Odată am jucat poker cu un gândac
(unu’ optzeci, brunet, ochi căprui),
dar pentru că avea doi ași în mânecă
și gândacii nu au mâneci,
iar o carte de joc este de trei ori
mai mare decât un gândac,
l-am strivit.
Chintă Roială (2/3)
Odată am jucat poker cu un om
(scund, maro, ochi de gândac)
dar pentru că eram prea bun
și-mi uitasem mânecile acasă
el m-a strivit
cu o carte roșie de colorat
de zece tone
douăsprezece minute l-am înjurat
că folosise o carte de zece,
nu de nouă,
până mi-au crescut Q capete de balaur
și K picioare de omidă
și m-am transformat într-un elefant
Fold (3/3)
Tocmai am jucat poker cu un elefant
(Q capete, K picioare, creier de gândac)
nici n-am amestecat bine cărțile
că m-a și strivit.
Poemul cu două scene
Scena 1
Am făcut schimb cu ploaia
și am mers într-o coajă de portocală
printre bălți de suc de mere
presărat cu picături egale de clor.
Pe trotuarul din dreapta,
lângă sticle uitate întâmplător,
erau ananași plantați intenționat
și tăiați inegal de șoferi necunoscuți
Pe trotuarul din stânga,
o broască și zece greieri
priveau roțile mașinilor
și cântau într-o ladă de lămâi
Drumul era un pai de sârmă,
oprit din loc în loc,
de pahare de suc de roșii- semafor.
Am ajuns doar până la intersecția 2
– trebuie să dorm.
Mâine merg la școală.
Scena 2
În vacanțe mă întorc acasă,
când ploaia nu mă mai cunoaște
și nu face schimb cu necunoscuții
coaja de portocală are acum probleme la motor
și absoarbe de pe stradă
clorul cu picături de suc de mere.
Pe trotuarul din dreapta
duhnește a țuică de ananas băută întâmplător
și a sticle perene sparte intenționat
de șoferi cunoscuți, actual uitați.
Pe trotuarul din stânga
se aude cântecul lămâilor mucegăind
și broasca din ladă care își savurează
ultima bucată de greier.
Acum am trecut de intersecția 2,
semafoarele nu mai funcționau,
sucul de roșii era alb și greu,
Iar drumul – un pai de sârmă ghimpată.
Motorul a explodat –
clor împrăștiat.
De azi nu mai plec de-acasă.
Într-o zi de luni
Mi-am pierdut cheile
într-un tramvai argintiu
uitat în spatele stației douăzeci
printre crengi rupte în butoaie
de varză murată.
Pe locurile din spate,
bătrâni în ceainice fierbinți
spărgeau cești de ceai înghețate
și strâmbau din nas la necunoscuți.
Tramvaiul circulă doar în zilele impare,
prin lanuri de grâu alb,
nepătat de cerneală
unde rădăcinile hrănesc apa și invers.
Pe locurile din față,
lângă ușa deschisă automat,
o mână de copii pictau cu degetul
portrete în culori daltoniste.
Acolo mi-am rătăcit cheile,
printre acuarele verzi
și cifre amestecate în buline bej
Când m-am întors,
tramvaiul se lipise de șine
și se pierduse prin stația douăzeci și unu
dar eu te-am întâlnit pe tine
legată de-un breloc auriu
și încerc să nu te pierd
printre scaunele murdare
ale unui tramvai argintiu.
Carcasă de PS3
cu preț de trei jucării
de când galbenul era verde
și scriam M-ul cocoșat.
pun discul în ureche
și se învârte în creierul mic
ca orice avion care se învârte
zbor mai sus decât bradul de Crăciun
natural și mi-e frică
să nu dau cu capul de pereți
și să mânjesc fața de masă
fața de masă nu se mânjește,
atunci se termină jocul
și intri din nou pe ușă
cu stomacul gol
există alți nemâncați, cu bretele negre
care în zbor dărâmă brazi,
trec prin tavan
și mânjesc fața de masă
cu marker permanent
mereu evit să fiu ca ei
și aleg să folosesc ușa,
cu toate că știu
că e mult mai multă distracție
în a sparge cărămizi,
a da foc la brazi
sau a face origami din fețe de masă
discul zgâriat s-a blocat în consolă.
![Patreon - O mie de semne Patreon - O mie de semne](https://omiedesemne.ro/oblivion/assets/img/patreon-square.jpg)